CIREAȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea).

cireașă sf [At: (a. 1708) ANON. CAR / V: cera~, cerașe, ce~, ~ra~, ciu~ / Pl: ~eșe și (pop) ~eși / E: ml ceresia] 1 (Bot; șîc ~-albă, ~-altoită, ~-amară, ~-oltoană, ~-pădureață) Fruct comestibil al cireșului (1), mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. 2 Fruct al pomului Prunus avium Si: cireașă-amară. 3 (Bot; îc) ~-de-Ispas, ~-de-Mai, ~-de Sân-Petru, ~-drăgănea, ~-dulce, ~-lipicioasă, ~-moacră, ~-pergaviță Fruct comestibil al pomului Prunus duracina Si: cireașă-pietroasă. 4 (Bot; îc) ~-păsărească Fruct al pomului Cerasus avium. 5 (Bot; reg; îc) ~-șelană, ~-țepeșă Fruct cărnos, rotund, cu coada lungă, care are o culoare albă-gălbuie. 6 (Pfm; îe) A privi la cineva ca la o ~ coaptă A privi cu mare admirație (și poftă). 7 (Pop; îe) A avea trei ~eșe A fi la menstruație. 8 (Bot; reg; îc) ~șa-lupului Mătrăgună (Atropa belladona). 9 (Bot; reg; îc) ~șa-Ovreiului Păpălău (Physalis alkekengi). corectat(ă)

CIREAȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireși] – Din lat. ceresia (= cerasea).

CIREAȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului. Mă duc... să fur niște cireșe. CREANGĂ, A. 47. Doi ochi ca la dumneata, Zău că nu. mai pot afla, Așa negri frumușei Ca cireșele-n altoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. Cireașă amară = fruct al cireșului sălbatic, de pădure, cu gust amar, folosit pentru prepararea dulceții. Cucoana Zinca a trimis încă de săptămîna trecută poștalionul, încărcat cu dulcețuri proaspete de cireși amare și de caise crude. CAMIL PETRESCU, O. 264. Cireașă neagră = fruct al unei specii de cireș, cu gust dulce și culoare neagră. Glicherie intră cu o farfurie mare încărcată cu fructe, între care zării, mai cu seamă, vestitele cireșe negre de la Pîngărați. HOGAȘ, DR. 282. Își cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. – Pl. și: (Munt.) cireși.

CIREAȘĂ ~eșe f. Fructul cireșului. ~eșe amare. [G.-D. cireșei; Sil. -rea-șă] /<lat. ceresia

cireașă f. poama cireșului, a cării carne e foarte zemoasă; cireașa lupului, mătrăgună. [Lat. vulg. CERESEA].

cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

cerașă sf vz cireașă

chirașă sf vz cireașă

cirașă sf vz cireașă

ciureașă sf vz cireașă

cireașă s. f., art. cireașa, g.-d. art. cireșii/cireșei; pl. cireși/cireșe

!cireașă s. f., art. cireașa, g.-d. art. cireșii/cireșei; pl. cireși/cireșe

cireașă s. f., art. cireașa, g.-d. art. cireșei; pl. cireșe

cireașă, pl. cireșe

cireașă, -reșe.

musca-cireșelor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-cireșelor

!muscă-de-cireșe (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cireșe; pl. muște-de-cireșe

!musca-cireșelor (insectă) s. f. art./muscă-de-cireșe s. f., g.-d. art. muștei-cireșelor/muștei-de-cireșe

muscă-de-cireșe v. musca-cireșelor

cireașă (cireși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682).

a linge cireașa / chiseaua expr. (eufem., er., obs.) a practica cuniliția.

cireașa de pe tort expr. (livr.) 1. detaliul sau aspectul cel mai plăcut / valoros / util etc. al unui lucru sau eveniment. 2. (iron.) detaliul sau aspectul cel mai neplăcut / abject / inutil etc. al unui lucru sau al unui eveniment.