13 definiții pentru circula

circulá [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 336/21 / Pzi: círcul / E: ns cf lat circulo, -are] 1 vi A fi în mișcare. 2-3 vtr (Înv; d. aer) A (se) schimba. 4 vr (D. vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 5 vi (D. lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 6 vt (D. bani) A întrebuința în mod curent. 7-8 vtr (D. idei, știri, zvonuri etc.) A (se) răspândi. 9 vi (D. cuvinte, expresii etc.) A fi întrebuințat. 10-11 vtr (Ecn; jur; d. bunuri, drepturi, mărfuri, bani etc.) A trece (sau a fi transmis) de la un proprietar (sau posesor) la altul.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuința în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe sau vehicule) A fi în mișcare, a se deplasa, a străbate un spațiu; a umbla. Circulă numai pe jos.Numai chelnerii circulau corecți. C. PETRESCU, Î. II 193. ◊ (La imperativ, cuvînt de ordine într-o îngrămădire de oameni) Circulați, tovarăși! ♦ A pleca și a veni regulat, organizat, periodic, de la un loc la altul. Trenurile circulă cu regularitate. 2. (Despre lichide, gaze și în special despre sînge) A fi în mișcare neîntreruptă, revenind mereu la punctul de plecare. Seva circulă în plante.Cicatricile rămîn palide fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. 3. (Despre vorbe, zvonuri, păreri etc.) A trece de la unul la altul; a se propaga, a se transmite, a se răspîndi. Despre această piesă circulă versiunile cele mai fanteziste. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/2. Aud că circulă pe socoteala mea tot soiul de basme. PETRESCU, Î. II 185. Circula prin oraș versiunea că în curînd [tata] va fi dat afară. SAHIA, N. 58. 4. A fi întrebuințat, a fi în uz, a fi curent. Moneda aceasta veche nu mai circulă. Cuvintele regionale «curechi» și «tină» circulă mai ales în nordul țării.

circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă

circulá vb., ind. prez. 1 sg. círcul, 3 sg. și pl. círculă

CIRCULÁ vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. (FIZIOL.) a curge. (Sângele ~ prin vene.) 3. v. răspândi. 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

CIRCULÁ vb. I. intr. 1. A se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (Despre zvonuri etc.) A se propaga, a se răspândi, a umbla din gură în gură. 3. A se întrebuința, a fi în uz. [P.i. círcul. / cf. fr. circuler, lat. circulare].

CIRCULÁ vb. intr. 1. a se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (despre zvonuri etc.) a se propaga, a se răspândi. 3. a fi în uz. (< fr. circuler, lat. circulari)

A CIRCULÁ círcul intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se mișca (continuu) într-un anumit sens; a se deplasa încolo sau încoace (pe căile de comunicație). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se mișca (continuu) într-un circuit; a se schimba în permanență prin mișcare. 3) (despre bani) A fi în uz; a trece din mână în mână. 4) (despre zvonuri, vorbe, informații etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari

circulà v. 1. a se mișca în cerc; 2. a se duce și a veni: sângele circulă; 3. a nu sta locului: circulați! 4. a trece din mână în mână: banii circulă; 5. a se propaga, a se răspândi: a face să circule un manuscript.

*círcul și -éz, a v. intr. (fr. circuler, d. lat. circulo, -áre, a preface în cerc; circulus, cerculeț). Mă mișc împrejur. Trec, merg din mînă în mînă, umblu: baniĭ circulă. Mă duc și vin: trăsurile circulă. Fig. Merg, mă propag, mă răspîndesc: circulă vestea că podu s'a frînt.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIRCULÁ vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. a curge. (Sîngele ~ prin vene.) 3. a se extinde, a se împrăștia, a se întinde, a se lăți, a se propaga, a se răspîndi, a se transmite, (înv.) a se rășchira, a se tinde. (Vestea, zvonul ~ din gură în gură.) 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

Intrare: circula
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) circula circulare circulat circulând singular plural
circulă circulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) circul (să) circul circulam circulai circulasem
a II-a (tu) circuli (să) circuli circulai circulași circulaseși
a III-a (el, ea) circulă (să) circule circula circulă circulase
plural I (noi) circulăm (să) circulăm circulam circularăm circulaserăm, circulasem*
a II-a (voi) circulați (să) circulați circulați circularăți circulaserăți, circulaseți*
a III-a (ei, ele) circulă (să) circule circulau circula circulaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)