2 intrări

13 definiții

ciolpán sm [At: ARHIVA R. II, 71/26 / V: ciul~ / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Ciot (1). 2 Arbore rupt (sau tăiat) de la jumătate în sus Si: cioatfă, ciomp, ciomplen, ciung. 3 Copac bătrân care stă încă în picioare. 4 (Lpl) Ramuri dintr-un copac rupt de vânt, fără crengi și frunze. 5 (Pex) Prun bătrân. 6 Tufan (2). 7 (Pex) Picior. 8 (Pex) Om mare și diform.

CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec.

CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec.

CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Popular) Trunchi de arbore fără crengi, rămas în pămînt (v. buștean); arbore rupt de vînt; arbore bătrîn. Poiana aceasta va ținea în lung și în larg ca un ceas și mai bine, în care nu se află altă nimică, fără pietre și cimbru sălbatic; sînt și niște ciolpani de gîrniță. ARHIVA R. II 71. Mă gîndesc la Calafat, La ciolpanul dărîmat, De scumpe arme-ncărcat. TEODORESCU, P. P. 298.

ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni

ciolpán s. m., pl. ciolpáni

ciolpán (ciolpáni), s. m. – Trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului căzut, care rămîne cu rădăcina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. čerpŭ „așchie, bucățică de lemn.” Din aceeași rădăcină derivă ciorpec, s. n. (scîndurică negeluită pentru acoperișuri), cf. Berneker 147 și DAR.

CIOLPÁN ~i m. pop. 1) Trunchi de arbore uscat, rămas în pământ. 2) Arbore bătrân. /Orig. nec.

ciolpán (ciulpán), ciolpáni, s.m. (pop.) 1. trunchi de arbore fără crengi, uscat și rămas la pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân; cioată, ciung, ciompleu, ciomp. 2. picior, crac. 3. om mare și diform.

ciolpan n. trunchiu rămas în pământ, ale cărui ramuri au fost rupte de vânt sau putrezite prin vechime: la craca ciolpanului, la cuibul șoimanului POP. [Dintr’un primitiv ciop, trunchiu (cf. ciopârtă)].

cĭolpán (sud) și cĭorcán (nord) m. (cp. cu turc. colpa, stîngacĭ). Copac uscat, osiac (rev. I. Crg. 4, 390). Îșĭ cunoaște cĭoara cĭolpanu, se zice despre un om cînd trage la teapă orĭ despre un copil cînd se arată vrednic de tată-su. Fig. Iron. Om înalt și slab, cocîrlă. V. butuc, cĭump, hașcă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciolpán, ciolpani, s.m. – (reg.) 1. Trunchi de arbore fără crengi, uscat și rămas în pământ; cioată, ciung. 2. Om mare și diform. ♦ (onom.) Ciolpan, nume de familie frecvent în zona Vișeu (487 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); dintr-un primitiv ciop „trunchi” (Șăineanu, 1929); comp. cu tc. colpa „stângaci”; probabil din sl. čerpǔ „așchie, bucată de lemn” (DER).

CIOLPAN subst. 1. – (Dm; LU; Sd XI; 17 A I 97; 17 B II 228); – Trifan, mold., 1538 (Urechi); 2. Ciolpănești (Mus).

Intrare: ciolpan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciolpan ciolpanul
plural ciolpani ciolpanii
genitiv-dativ singular ciolpan ciolpanului
plural ciolpani ciolpanilor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciolpan
Ciolpan nume propriu
nume propriu (I3)