ciocoiéște av [At: DA / E: ciocoi² + -ește] 1-10 Ca un ciocoi² (6-15).

cĭocoĭéște adv. Iron. Ca cĭocoiĭ.

ciocoiesc, ~iască a [At: GHICA, S. 297 / Pl: ~ești / E: ciocoi² + -esc] 1-10 De ciocoi² (6-15). 11-20 Al ciocoiului² (6-15). 21-30 Ca ciocoii² (6-15). 31 (Fig) Slugarnic. 32 (Spc; iuz; îs) Scriere ~iască Scriere întrebuințată în birouri. 33-42 Specific ciocoilor² (6-15).

CIOCÓI¹, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.

CIOCOͲ, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi¹ (1), a-și însuși apucături de ciocoi¹; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi¹.

ciocói s. m., pl. ciocói, art. ciocóii

ciocoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocoiésc, imperf. 3 sg. ciocoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocoiáscă

CIOCÓI s. (peior.) ciocofleandură. (Boieri și ~.)

CIOCÓI s. v. ciocârlie moțată.

CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi

A SE CIOCOÍ mă ~iésc intranz. 1) înv. A deveni ciocoi; a se boieri. 2) A se comporta ca un ciocoi. 3) fig. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare; a se linguși. [Sil. cio-co-i] /Din ciocoi

ciocoì v. a linguși cu înjosire, a se pleca cu smerenie: deprins a te ciocoi la toți Domnii NEGR.

ciocoiu m. 1. odinioară, slujitor însărcinat cu strângerea dărilor: ciocoii făceau multe supărări săracilor; 2. slugă boierească: boierii și ciocoii; 3. nume dat de țărani arendașilor de moșii, funcționarilor și nobililor: a ieșit Bujor în țară, pe ciocoi îi bagă în fiară POP.; 4. parvenit: ciocoiu cu falca largă, cu ceafa ’n veci plecată AL.; 5. fig. om servil, smerit cu cei mari și trufaș cu cei mici; 6. nume dat în batjocură membrilor partidului conservator. [Ciocoiul, strângător de dări (sensul cel mai vechiu al vorbei), e identic cu ciocoiul, pasăre cu ciocul tare și foarte mâncăcioasă, voracitatea fiind comună amândurora; din cauza cruzimii lor, poporul i-a asemănat cu cioclii (de unde ciocloavă), iar pretențiunile lor ridicule se oglindesc în nume desprețuițoare ca ciocorofleac, ciocorofleandură.

ciocoiu m. Tr. ciocârlan (v. ciocârlie); ciocoiu-gulerat, 1. specie de corb numit și cioară gulerată (Corvus albicollis); 2. fig. (ironic) orășean bogat.

cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s’a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar.

2) cĭocoĭésc (mă) v. refl. Iron. Mă fac cĭocoĭ.