24 de definiții pentru ciocoi

ciocoí1 vr [At: NEGRUZZI, S. I, 141 / Pzi: ~ésc / E: ciocoi] 1-10 A deveni ciocoi2 (6-15). 11 (Pex) A se boieri.

ciocói2 sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 310/6 / Pl: ~ / E: cioacă2 + -oi] 1 (Înv; om) Mascul al cioacii. 2 (Orn; reg) Corb. 3 (Orn; reg) Ciocârlie. 4 (Orn; reg) Ciocârlie moțată. 5 (Orn; reg) Ciocârlan (2). 6 (Înv; Mol; Buc) Servitor domnesc care ținea la curte papucii și meșii boierilor. 7 (Înv) Fecior care-1 însoțea pe domnitor la plimbare pe jos sau în trăsură, stând în spatele trăsurii Cf lacheu, valet. 8 Om slugarnic. 9 (Iuz) Boier parvenit. 10 (Iuz) Arendaș. 11 (Iuz) Boier îmbrăcat nemțește. 12 (Iuz) Funcționar particular al boierilor. 13 (Iuz) Perceptor. 14 (Prt) Asupritor. 15 (Prt) Hoț. 16 (Pop; îe) A sta ~ A sta dus pe gânduri. 17 (Pop; îe) A se băga Ia ~ A se angaja pe moșia boierească (pentm arături). 18 (îc) ~-gulerat Ciocoi de la oraș. 19 (Dep; iuz) Membru al partidului conservator. 20 (Pex; iuz) Boier.

ciocoiésc, ~iáscă a [At: GHICA, S. 297 / Pl: ~éști / E: ciocoi2 +-esc] 1-10 De ciocoi2 (6-15). 11-20 Al ciocoiului2 (6-15). 21-30 Ca ciocoii2 (6-15). 31 (Fig) Slugarnic. 32 (Spc; iuz; îs) Scriere ~iască Scriere întrebuințată în birouri. 33-42 Specific ciocoilor2 (6-15).

CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.

CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.

CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.

CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.

CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un exploatator (mai ales al populației de la sate) parvenit din rîndurile arendașilor, vătafilor etc.; p. ext. nume dat de poporul muncitor oricărui exploatator, precum și funcționarilor corupți. Cum înghit fără saț sărmanii ghițomancele... așa ne-au înghițit pe noi ciocoii, și lingăii domnești. SADOVEANU, N. F. 40. Iaca și codrul Grumăseștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. [În 1846] spunea un bătrîn cu barba lungă unui tîrgoveț cu pantaloni și redingotă: Voi, ciocoii, veniți în munții noștri să ne înșelați și să ne furați, după aceea vă duceți în satul lui vodă (= în capitală) și vă faceți case așa de mari, încît de pe ele poți ajunge cu mîna la cer. RUSSO, O. 102. Ciocoii vechi și noi [titlu]. FILIMON. Decît slugă la ciocoi, Mai bine cioban la oi. ȘEZ. I 72. Ciocoi gulerat = ciocoi de la oraș. Latră, ciocoi gulerat, Că eu astăzi n-am mîncat! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ Fig. Om lingușitor, slugarnic. 2. (Învechit) Fecior în casă, servitor angajat ia un boier. Anică dragă!-strigă ciocoiul, lui Vasilică...cuconașul nostru a nebunit. CONTEMPORANUL, IV 300. Ba nu-s surd... dar nici ciocoiul nimănui. ALECSANDRI, T. 1389. Așa merg, fără ciocoi, La teatru, amîndoi. DONICI, la TDRG.

CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. (Învechit) A se face ciocoi (1), a lua apucături de ciocoi. 2. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși (ca un ciocoi). Dar tu, Moțoace ? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Despot. NEGRUZZI. S. I 141.

ciocói1 s. m., pl. ciocói, art. ciocóii

!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă

ciocói s. m., pl. ciocói, art. ciocóii

ciocoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocoiésc, imperf. 3 sg. ciocoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocoiáscă

CIOCÓI s. (peior.) ciocofleandură. (Boieri și ~.)

CIOCÓI s. v. ciocârlie moțată.

CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi

A SE CIOCOÍ mă ~iésc intranz. 1) înv. A deveni ciocoi; a se boieri. 2) A se comporta ca un ciocoi. 3) fig. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare; a se linguși. [Sil. cio-co-i] /Din ciocoi

ciocoì v. a linguși cu înjosire, a se pleca cu smerenie: deprins a te ciocoi la toți Domnii NEGR.

ciocoiu m. Tr. ciocârlan (v. ciocârlie); ciocoiu-gulerat, 1. specie de corb numit și cioară gulerată (Corvus albicollis); 2. fig. (ironic) orășean bogat.

ciocoiu m. 1. odinioară, slujitor însărcinat cu strângerea dărilor: ciocoii făceau multe supărări săracilor; 2. slugă boierească: boierii și ciocoii; 3. nume dat de țărani arendașilor de moșii, funcționarilor și nobililor: a ieșit Bujor în țară, pe ciocoi îi bagă în fiară POP.; 4. parvenit: ciocoiu cu falca largă, cu ceafa ’n veci plecată AL.; 5. fig. om servil, smerit cu cei mari și trufaș cu cei mici; 6. nume dat în batjocură membrilor partidului conservator. [Ciocoiul, strângător de dări (sensul cel mai vechiu al vorbei), e identic cu ciocoiul, pasăre cu ciocul tare și foarte mâncăcioasă, voracitatea fiind comună amândurora; din cauza cruzimii lor, poporul i-a asemănat cu cioclii (de unde ciocloavă), iar pretențiunile lor ridicule se oglindesc în nume desprețuițoare ca ciocorofleac, ciocorofleandură.

cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s'a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan [!]. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar.

2) cĭocoĭésc (mă) v. refl. Iron. Mă fac cĭocoĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIOCÓI s. (peior.) ciocofleándură. (Boieri și ~.)

ciocói s. v. CIOCÎRLÍE MOȚATĂ.

Intrare: ciocoi
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocoi ciocoiul
plural ciocoi ciocoii
genitiv-dativ singular ciocoi ciocoiului
plural ciocoi ciocoilor
vocativ singular
plural