2 intrări

20 de definiții

cícero1 smi [At: MDT / E: fr cicéro] (Tip) 1 Corp de literă de 12 puncte. 2 Albitură având baza de dimensiunile unui cicero1 (1).

cícero2 smi [At: DEX2 / E: Cicero] Gen de tunsoare bărbătească (scurtă).

CÍCERO1 s. n. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat cu dimensiunile unui cicero1 (1). – Din fr. cicéro.

CÍCERO2 adj. invar., adv. (Care este) tuns scurt. – Din n. pr. Cicero.

CÍCERO1 s. m. invar. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat de un cicero1 (1). – Din fr. cicéro.

CÍCERO2 s. m. invar. Gen de tunsoare bărbătească (scurtă). – Din n. pr. Cicero.

!cícero1 (despre tunsori) adj. invar., adv.

!cícero2 (corp de literă) s. n.

*Cícero (nume de persoană) s. propriu m.

cícero (corp de literă, tunsoare) s. m. invar.

CÍCERO s.n. 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. ◊ Dublu cicero = literă tipografică cu corpul de 24 de puncte, sau de 2 cicero. 2. Albitură având baza unui pătrat cu dimensiunile unui corp de literă de 12 puncte. [< fr. cicéro].

CÍCERO2 s. m. inv. gen de tunsoare bărbătească (scurtă). (cf. Cicero)

CÍCERO1 s. m. 1. corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. albitură având baza unui pătrat cu dimensiunile unui cicero1 (1). (< fr. cicéro)

Cícero s. m. pr. – Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. Der. cicero, s. m. invar. (corp de literă de 12 puncte tipografice), din fr. cicéro; cicerone, s. m. (călăuză, ghid), din it. cicerone; cicronian, adj.

CÍCERO m. 1) Garnitură de caractere tipografice (de 12 puncte). 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. cicéro

cicero n. nume dat unor caractere tipografice de 12 puncte (cam 0 m., 0045) și care servă ca unitate de măsură tipografică.

*cícero (nom. latin al numeluĭ Cicerone), numele unuĭ fel de litere tipografice.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 î. Hr.), om politic, orator, filozof și scriitor roman. În calitate de consul a demascat conjurația lui Catilina împotriva Senatului (63 î. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care îl atacase, susținîndu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorică și de stil („Despre invențiune”, „Despre orator”) au ridicat la un înalt nivel proza și elocința latină. Filozof eclectic, a manifestat preferință pentru doctrina Noii Academii, în teoria cunoașterii, și pentru stoicism, în morală („Despre supremul bine și supremul rău”, „Despre îndatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contribuții la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a fi tuns cicero expr. (deț.) a fi tuns la chelie / la zero.

a tunde cicero expr. (deț.) a tunde zero.

Intrare: cicero
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cicero ciceroul
plural
genitiv-dativ singular cicero ciceroului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Cicero
Cicero