2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cicălit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cicăli] 1-3 Cicălire (1-3).

cicălit2, ~ă a [At: ZANNE, P. VIII, 647 / Pl: ~iți, ~e / E: cicăli] 1 Certat într-una. 2 Sâcâit cu rugăminți supărătoare.

cicălí [At: COSTINESCU / V: cecă~, -căí, cigălí, ciugulí / Pzi: ~lésc, (rar) cícăl / E: nct] 1 vt A face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. 2 vt A certa pe cineva. 3 vi A stărui într-un mod supărător pe lângă cineva. 4 vi A flecări.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu (pe cineva), a-i face (cuiva) reproșuri, de obicei fără motive serioase, pentru fapte de nimic; a sta într-una cu gura (pe cineva), a bate la cap, a șicana, a plictisi cu observații dese, cu rugăminți. Îl cicălea și-l împungea muierea în toate silele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O.A. 119. Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333. ◊ Refl. reciproc. Fig.Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. I. 453.

A CICĂLÍ ~ésc tranz. A deranja mereu cerând și reproșând diferite lucruri; a bate la cap; a morocăni; a bârâi; a sâcâi. /Din cicală

cicălì v. a certa neîncetat, a mustra într’una, a nu da pace.

cicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă

cicălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cicăleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CICĂLÍ vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bârâi, a bâzâi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cârâi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atâta!)

CICĂLI vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cicălít, -ă, cicăliți, -te, adj. – Certat, mustrat. – Din cicăli.

cicălí, cicălesc, vb. tranz. – A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čakaljati „a flecări” < it. cicalare „a flecări” (Scriban).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A CICĂLI a cârăi, a fute la cap / la icre, a homoti de cap, a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a regula la creier, a socri, a sucăli.

Intrare: cicălit
cicălit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cicălit
  • cicălitul
  • cicălitu‑
  • cicăli
  • cicălita
plural
  • cicăliți
  • cicăliții
  • cicălite
  • cicălitele
genitiv-dativ singular
  • cicălit
  • cicălitului
  • cicălite
  • cicălitei
plural
  • cicăliți
  • cicăliților
  • cicălite
  • cicălitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cicăli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cicăli
  • cicălire
  • cicălit
  • cicălitu‑
  • cicălind
  • cicălindu‑
singular plural
  • cicălește
  • cicăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cicălesc
(să)
  • cicălesc
  • cicăleam
  • cicălii
  • cicălisem
a II-a (tu)
  • cicălești
(să)
  • cicălești
  • cicăleai
  • cicăliși
  • cicăliseși
a III-a (el, ea)
  • cicălește
(să)
  • cicălească
  • cicălea
  • cicăli
  • cicălise
plural I (noi)
  • cicălim
(să)
  • cicălim
  • cicăleam
  • cicălirăm
  • cicăliserăm
  • cicălisem
a II-a (voi)
  • cicăliți
(să)
  • cicăliți
  • cicăleați
  • cicălirăți
  • cicăliserăți
  • cicăliseți
a III-a (ei, ele)
  • cicălesc
(să)
  • cicălească
  • cicăleau
  • cicăli
  • cicăliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cicăli

  • 1. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte.
    exemple
    • Îl cicălea și-l împungea muierea în toate zilele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7.
      surse: DLRLC
    • Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O. A. 119.
      surse: DLRLC
    • Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc figurat Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. I. 453.
      surse: DLRLC

etimologie: