2 intrări

16 definiții

cicălít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cicăli] 1-3 Cicălire (1-3).

cicălít2, ~ă a [At: ZANNE, P. VIII, 647 / Pl: ~iți, ~e / E: cicăli] 1 Certat într-una. 2 Sâcâit cu rugăminți supărătoare.

cicălí [At: COSTINESCU /V: cecă~, -căí, cigălí, ciugulí / Pzi: ~lésc, (rar) cícăl / E: nct] 1 vt A face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. 2 vt A certa pe cineva. 3 vi A stărui într-un mod supărător pe lângă cineva. 4 vi A flecări.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.

CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV.Tranz.A certa mereu (pe cineva), a-i face (cuiva) reproșuri, de obicei tară motive serioase, pentru fapte de nimic; a sta într-una cu gura (pe cineva), a bate la cap, a șicana, a plictisi cu observații dese, cu rugăminți. Îl cicălea și-l împungea muierea in toate silele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O.A. 119. Cînd îi ciomăgea, cînd îi cicălea. ISPIRESCU, L. 333. ◊ Refl. reciproc. Fig.Două păsărele Stau pe rămurele: Mierla prin stufiș, Sturzu-n cărpiniș Și se cicălesc Și mi se sfădesc. TEODORESCU, P. I. 453.

cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă

cicălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cicăleáscă

CICĂLÍ vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bârâi, a bâzâi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cârâi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atâta!)

A CICĂLÍ ~ésc tranz. A deranja mereu cerând și reproșând diferite lucruri; a bate la cap; a morocăni; a bârâi; a sâcâi. /Din cicală

cicălì v. a certa neîncetat, a mustra într’una, a nu da pace.

cicălésc v. tr. (sîrb. čakaljati, a flecări, d. it. cicalare, a flecări. V. cicală). Mustru continuŭ, bat capu cu observațiunile. V. cĭorovăĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cicălít, -ă, cicăliți, -te, adj. – Certat, mustrat. – Din cicăli.

CICĂLÍ vb. a bodogăni, a dăscăli, a plictisi, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

cicălí, cicălesc, vb. tranz. – A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čakaljati „a flecări” < it. cicalare „a flecări” (Scriban).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

A CICĂLI a cârăi, a fute la cap / la icre, a homoti de cap, a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a regula la creier, a socri, a sucăli.

Intrare: cicăli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cicăli cicălire cicălit cicălind singular plural
cicălește cicăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cicălesc (să) cicălesc cicăleam cicălii cicălisem
a II-a (tu) cicălești (să) cicălești cicăleai cicăliși cicăliseși
a III-a (el, ea) cicălește (să) cicălească cicălea cicăli cicălise
plural I (noi) cicălim (să) cicălim cicăleam cicălirăm cicăliserăm, cicălisem*
a II-a (voi) cicăliți (să) cicăliți cicăleați cicălirăți cicăliserăți, cicăliseți*
a III-a (ei, ele) cicălesc (să) cicălească cicăleau cicăli cicăliseră
Intrare: cicălit
cicălit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cicălit cicălitul cicăli cicălita
plural cicăliți cicăliții cicălite cicălitele
genitiv-dativ singular cicălit cicălitului cicălite cicălitei
plural cicăliți cicăliților cicălite cicălitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)