CHIRCÍ, chircesc, vb. IV. Refl. 1. A se strânge grămadă, a se face mic. 2. A nu se dezvolta suficient; a se pipernici. – Et. nec.

chirci [At: ALECSANDRI / Pzi: ~cesc / E: vsl кьркь] (Pop) 1 vr A se strânge la un loc. 2 vr A se face mic. 3 (Spc) vr A se strânge din cauza convulsiilor. 4 vi A stagna în creștere, în dezvoltare (din cauza bolilor, a necazurilor, a hranei insuficiente sau inadecvate). 5 vr A se pipernici. 6 vr A se degenera. 7 vt (Nob; factitiv) A face să rămână nedezvoltat.

CHIRCÍ, chircesc, vb. IV. Refl. 1. A se strânge grămadă, a se face mic. 2. A nu se dezvolta bine; a se pipernici. – Et. nec.

CHIRCÍ, chircesc, vb. IV. Refl. 1. A se strînge grămadă, a se face mic, a se ghemui, a se zgîrci. Însă cînd ajunge-acolo, Stă la gînduri și se miră: Ori crescuse el pe cale, Ori ciobanii se chirciră. IOSIF, V. 87. ◊ Fig. Popa gemu așa de tare, că flacăra luminării se zbătu mult, se chirci. CAMILAR, N. II 219. 2. A rămîne în urmă în creștere, în dezvoltare, a nu se dezvolta bine, a se pipernici, a se usca. Buruienile prinse de spaimă Se-adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. Sînt patru milioane de romîni... care sufăr și se chircesc de boli necăutate, de mîncare proastă, de ignoranță, de asupririle primarilor și arendașilor. VLAHUȚĂ, O. A. III 24. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) [Baba Dochia] pe vite le chircește Și grăuntele de an încolțit îl seacă-n lan. ALECSANDRI, P. III 617.

A CHIRCÍ ~ésc tranz. A face să se chircească. [Sil. chir-ci] /Orig. nec.

A SE CHIRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și micșora statura, ghemuindu-se; a se face ghem; a se ghemui. 2) (despre ființe, plante) A se opri din dezvoltare, rămânând sau devenind mic; a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); a se pipernici; a se prizări. [Sil. chir-ci] /Orig. nec.

chircì v. Mold. 1. a (se) pipernici: oile fără hrănă se chircesc; 2. a strica, a poci: baba pe vite le chircește AL. [Origină necunoscută].

chírcă² sf vz ghircă

chircă¹ sf [At: DAMÉ, T., 55 / Pl: ~rci / E: rs кирка] (Mol; Dob) 1 Sapă mică. 2 Cazma. 3 Unealtă de scobit coveți.

chírcă f., pl. ĭ (rus. kirká, cazma). Mold. sud. Săpăligă. V. ghircă.

chircésc (mă) v. refl. (var. din a se zgîrci). Nu cresc destul, mă pipernicesc, degenerez: om, copac chircit. Mă stîrcesc, mă pitulez. Fig. Casă chircită, joasă, scundă, umilă. Inimă chircită, strînsă de întristare. – Și mă închircesc.

!chirci (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se chircește, imperf. 3 sg. se chircea; conj. prez. 3 să se chircească

chircí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chircésc, imperf. 3 sg. chirceá; conj. prez. 3 sg. și pl. chirceáscă

CHIRCÍ vb. 1. a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se strânge, a se zgârci, (pop.) a se ciuciuli, a se stârci, (reg.) a se tâmbuși, (Olt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (S-a ~ de durere.) 2. v. pipernici.

CHIRCI vb. 1. a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se strînge, a se zgîrci, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se tîmbuși, (Olt., Ban. si Transilv.) a se zguli. (S-a ~ de durere.) 2. a degenera, a se închirci, a se pipernici, a se sfriji, a se zgîrci, (înv. și reg.) a scădea, (reg.) a se izini, a se șiștăvi, (prin Ban.) a se micicula, (Mold. și Bucov.) a se prizări, (prin Olt.) a se tîrcăvi. (Planta s-a ~.)

CHÍRCĂ s., adj. v. cincantin.

chircă s., adj. v. CINCANTIN.

chírcă (-ci), s. f. – Sapă. Rus. kirka (Philippide, Viața rom., IV (1907), p. 39; DAR). Cuvînt rar, în Mold. și Dobr.

chírcă s.f. (reg.) 1. sapă mică, săpăligă; cazma. 2. grâu roșu de toamnă.

CHIRCI a se, vb. 1. Chirciul, Neagu (Puc 6, 13). 2. Cont. cu cîrciog (= șicană): Chircioagă fam. (P¹ fila 6), cf. subst. cîrciogar.