CHIRA sf. 🐦 = PESCĂRUȘ.

chíra f. (ngr. kyrá, doamnă. V. chera și cherațiță.) Fam. Are chira socoteală, e un motiv de a lucra așa, ĭar tu nu te grăbi, că sînt pricinĭ pe care nu le știĭ: stăĭ, că are chira socoteală și nu merge cum crezĭ tu! – Și chiramó (ngr. kyrámu), doamna mea!

CHERA s. f. art. (Înv.; urmat de un n. pr.) Cucoană, doamnă. – Din ngr. kérá.

chera sfa [At: NEGRUZZI, S. IV, 526 / V: ~ama, ~amo, chiramo (pl ~mele) / E: gr ϰερά, cf chir, cherațiță] (Grc; totdeauna urmat de un nume propriu; iuz; mai ales în epoca fanariotă) 1 Cocoană. 2 (Îf chiramo) Doamna mea. corectat(ă)

cherama sf vz chera

cheramo sf vz chera

chiramo sf vz chera

CHERA s. f. art. (Grecism înv.; urmat de un n. pr.) Cucoană, doamnă. – Din ngr. kérá.

CHERA s. f. art. (Grecism învechit) Cucoană, doamnă. Eram... în contact mai des cu chera Sofița. GHICA, S. 297. Chera Nastasia [titlul unei piese]. ALECSANDRI, T. I 381.

CHERA s. f. art. (Grecism înv.) Cucoană, doamnă. – Ngr. kera.

chéra f. (ngr. kerá și kyrá, doamnă, cocoană. V. chir 1, chira, cherațiță). Sec. 19. Doamna, cocoana (urmat de un nume): chera Duduca, chera Sofica. – Iron. și cheramá, cheramó (ngr. kerámu, doamna mea) la vocativ.

Chira (prenume) s. propriu f., g.-d. Chirei (Chira-Chiralina)

chira (doamna) (+ s. propriu f.) (înv.) s. f. art. (~ Calița; și în: Are ~ socoteală.)

chira v. chera.

*Chira (nume de persoană) s. propriu f., g.-d. Chirei

chira v. chera

chera (+ s. propriu f.) (înv.) s. f., g.-d. art. cherei (chera Duduca)

+chiră (pasăre) s. f., g.-d. art. chirei; pl. chire

chera (+ s. propriu f.) (înv.) s. f., g.-d. art. cherei (în expr. și chira)

chera (în expr. și chira) s. f., art. g.-d. art. cherei

chera s. f. – Doamnă (titlu de politețe, folosit în sec. XVIII-XIX, înv.). Ngr. ϰερά, cf. chir. – Compară cheramò (var. chiramò), s. f. (doamna mea), din ngr. ϰυρά μου. – Der. chiriță, s. f. (înv., doamnă); cherațiță, s. f. (înv., femeie elegantă), din ngr. ϰερατζίτζα (Gáldi 163).

CHÍRA s. f. Numele a trei specii de păsări, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și pe litoralul românesc, cu penaj argintiu și negru: c. mică (Sterna albifrons) are c. 22 cm și clocește pe nisip; c. de baltă (S. hirundo), de c. 38 cm și c. de mare (S. sandvicensis), de c. 41 cm, clocesc pe vegetația plutitoare.

CHIRA gr. Kύρσ (febr. 28). 1. – f. (Ard Mar), frecv.; b. jupan Chira (Sd XV 313). 2. Chirița f. frecv. 3. Chiria f., dobr. (RI XI 206) 4. Chirart, poreclă pt. fiul ori soțul Chirei. 5. Compuse: a) Chira-Chiralina (G. Dem 643). < Chira + Elena « doamna Elena ». b) Chirivana f. (Isp IV¹). < Chira + Ivana. c) Firulina, „horea Firulinei” (cîntul Chiralinei), (Tit Bud). d) Chirianca s. < Chira + Ianca; Chireanca f, 1483 (C 10 Ștef 34).

IUSTINIAN CHIRA (Ioan) (n. 1921, sat Plopiș, jud. Maramureș), episcop al Maramureșului și Sătmarului (eparhie reînființată în 1990). Episcop-vicar la Cluj-Napoca (1973-1990). Unul dintre cei mai demni și eficienți ierarhi ai Bisericii ortodoxe în epoca totalitarismului. Articole și predici (vol. „Darurile bisericii”).

CHERA s. v. cucoană, doamnă, madam.

CHIRĂ s. 1. v. pescăruș. 2. chiră-neagră (Chlidonias nigra) = (reg.) pescar, pescăriță.

chera s. v. CUCOANĂ. DOAMNĂ. MADAM.

CHIRĂ s. (Ornit.) 1. (Sterna sandvicensis) chirighiță, pescar, pescăruș, rîndunea-maritimă-mică. 2. chiră-neagră (Chlidonias nigra) = (reg.) pescar, pescăriță.