CHIOSTEC¹, chiostecuri, s. n. (Înv.) 1. Piedică pusă la picioarele cailor. 2. Șiret la gulerul mantalei. [Pl. și: chiostece] – Din tc. köstek.

CHIOSTEC² s. n. v. chiștoc.

chiostec² sn [At: DA ms / Pl: ~uri și ~ece / E: tc köstek] (Înv) 1 Piedică care se pune la picioarele cailor. 2 Șiret la gulerul mantalei.

CHIOSTEC², chiostecuri, s. n. (Înv.) 1. Piedică pusă la picioarele cailor. 2. Șiret la gulerul mantalei. [Pl. și: chiostece] – Din tc. köstek.

CHIOSTEC¹ s. n. v. chiștoc.

CHIOSTEC, chiostecuri și chiostece, s. n. 1. Muc de țigară, chiștoc. Mută chiostecul de țigară de la un colț al buzelor la altul. PAS, Z. II 83. 2. (Învechit) Piedică pusă la picioarele cailor. Cînd te uiți la el și trece, Parcă este în chiostece. PANN, P. V.I 102. 3. (Învechit) Șiret la gulerul mantalei. Venghercă de postav negru cu brandebururi și cu chiostecuri. GHICA S. 150. – Pl. și: (s. m.) chiosteci (ODOBESCU, S. II 275). – Variantă: chioștec (CAMIL PETRESCU, U. N. 371) s. n.

chiostec n. 1. cordon, brâu (sens ieșit din uz): venghercă de postav negru cu brandebururi și chiostecuri GHICA; 2. butuci la picioarele cailor spre a le domoli mersul: când te uiți la el și trece, parćă este în chiostece PANN. [Turc. KÖSTEK].

chĭostéc n., pl. urĭ și e (turc. köstek, pedică la picĭoarele cailor, lanț de ceasornic. V. chiștoc). Vechĭ. Pedică la picĭoarele cailor: Cînd te uĭțĭ la el și trece. Par’că este în chĭostece (Pan). Găitan gros de purtat o haĭnă pe umerĭ. Azĭ. Fam. Reteveĭ, baston scurt. Muc de țigară. V. tureac.

CHIȘTOC, -OACĂ, chiștoci, -oace, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Muc de țigară. 2. S. m. și f. Fig. Copil mic de statură și îndesat. [Pl. și: (1) chiștocuri. – Var.: chiostec s. n.] – Et. nec.

chiștoc, ~oacă smf [At: DICȚ. / V: chioștec² / Pl: ~oci, ~oace / E: nct] 1-2 (Fam; arg) Băiat (fată) mic(ă) și îndesat(ă) Si: prichindel. 3 (Pop) Muc de țigară.

chiustec sn vz chiostec¹

CHIȘTOC, -OACĂ, chiștoci, -oace, subst. 1. S. n. Muc de țigară. 2. S. m. și f. Fig. Copil mic de statură și îndesat. [Pl. și: (1) chiștocuri. – Var.: chiostec s. n.] – Et. nec.

CHIOȘTEC s. n. v. chiostec.

CHIȘTOC¹ ~oace n. Muc de țigară. /Orig. nec.

chiștóc n., pl. oace (var. din chĭostec). Mold. Fam. Muc de țigară saŭ rest dintr’un lucru maĭ mare. Fig. (masc.). Prichindel.

!chiostec (piedică; șiret) (înv., reg.) s. n., pl. chiostecuri

chiostec (piedică, șiret) (înv.) s. n., pl. chiostecuri/chiostece

chiostec (piedică, șiret) s.n., pl. chiostecuri / chiostece

chiștoc² (muc de țigară) s. n., pl. chiștoace

chiștoc² (muc de țigară) s. n., pl. chiștoace

chiștoc (muc de țigară) s. n., pl. chiștoace

CHIȘTOC s. muc. (~ de țigară.)

CHIȘTOC s. muc. (~ de țigară.)

chiostec (chiostecuri), s. n. – 1. (Înv.) Piedică pusă la picioarele cailor. – 2. (Înv.) Șiret cu care se lega gulerul pelerinelor. – 3. Muc de țigară. – Var. chioștec, chiștoc. Mr. chiustecă, megl. chiustec(ă). Tc. köstek „piedică” (Miklosich, Türk. Elem., II, 112; Berneker 681; Șeineanu, II, 115; Meyer 228; Lokotsch 1211); cf. ngr. ϰιουστέϰι, alb. kjostek, bg. kjusteka. – Der. chiștocar, s. m. (Arg., sărac, cerșetor).

chiștoc, chiștoace s. n. 1. muc de țigară 2. persoană scundă