CHIOSTEC, chiostecuri și chiostece, s. n. 1. Muc de țigară, chiștoc. Mută chiostecul de țigară de la un colț al buzelor la altul. PAS, Z. II 83. 2. (Învechit) Piedică pusă la picioarele cailor. Cînd te uiți la el și trece, Parcă este în chiostece. PANN, P. V.I 102. 3. (Învechit) Șiret la gulerul mantalei. Venghercă de postav negru cu brandebururi și cu chiostecuri. GHICA S. 150. – Pl. și: (s. m.) chiosteci (ODOBESCU, S. II 275). – Variantă: chioștec (CAMIL PETRESCU, U. N. 371) s. n.