CHILUG adv. (În expr.) A tunde (pe cineva) chilug = a tunde pe cineva până la piele. – Cf. pilug.

chilug sn vz chiulug^[1]

chilug n. Mold. V. pilug. ║ adv. ca un chilug: m’a tuns chilug AL.

chilúg, V. chĭulug.

PILUG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

chiulug sm vz chilug^[1]

piluc sn vz pilug

pilug [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 48^v/36 / V: (reg) chi~, ~luc, piul~ / Pl: (1-4) ~uge, (8-9) ~ugi / E: cf piuă] 1 sn Fiecare dintre ciocanele de la piua de postav Si: (reg) pisălog (4). 2 sn Pisălog (1). 3 sn (Reg) Băț lung, rotund și gros cu care se zdrobesc boabele, semințele etc. în piua de măcinat, de zdrobit sau de tescuit. 4 sn (Reg) Băț lung, rotund și gros, la unul din capete cu crestături, cu care se bate brânza în putinei Si: (reg) brai. 5 av (Fam; îe) A tunde (sau a rade) (pe cineva) ~ A tunde sau a rade pe cineva până la piele. 6 av (Îe) A rămâne (sau a fi) (gol) ~ A rămâne sau a fi complet dezbrăcat. 7 av (Pex; îae) A rămâne sau a fi extrem de sărac. 8-9 sm, am (Reg) (Om) sărac. 10 sn (Pan; rar) Proteză de lemn a unui picior. 11 sms (Bot; Trs) Păpădie (Taraxacum officinale).

piulug sn vz pilug

PILUG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). ◊ Expr. (Fam.) A tunde (pe cineva) pilug = a tunde (pe cineva) până la piele. [Var.: chilug s. n.] – Cf. piuă.

PILUG, piluge, s. n. (Mold.; și în forma chilug) Unealtă în formă de jul cu cîte o măciulie la fiecare capăt, cu care se pisează în piuliță; pisălog. ◊ Expr. A tunde (pe cineva) pilug = a tunde (pe cineva) pînă la piele. Profesorul a stat lîngă noi pînă ce ne-a tuns chilug. CREANGĂ, O. A. 46. – Variantă: chilug s. n.

PILUG ~ge n. reg. Unealtă cu care se pisează în piuliță. ◊ A tunde ~ a tunde până la piele. /cf. piuă

pilug (chilug) n. Mold. 1. pisălog: cu pilugele se bat grânele în piuă; 2. gol pușcă (v. chilug). [Derivat din pil].

chĭulug și chilúg n., pl. e (turc. külug, -üng și -ünk, cĭocan de sfărîmat petrele; ngr. kĭulúgi, un fel de suliță). Vechĭ. Un fel de măcĭucă. – Azĭ în est (chilug), „pisălog”. Adv. Tuns chilug, gol chilug, tuns orĭ gol pînă la pele. În Trans. și chilog, n., pl. oage. V. pilug.

păpădíe f. (turc. papadia, și -tya mușățel, d. ngr. popadĭá, preuteasă, fem. d. papâs, gen. papádos, popă [pappas, papă]; bg. popadiĭka, măselariță. V. popaz și papă 1. Cp. cu străgălie și zărzălie). O plantă erbacee din familia compuselor ale căreĭ frunze se mănîncă ca salată (taráxacum officinále saŭ leóntodon taráxacum). – Se numește și papalúngă (Brașov), pilúg (Trans.) și părăsita găinilor. V. potcapu călugăruluĭ.

pilúg n. Formă lit. suspectă îld. chilug. – În Trans. (m.) „păpădie” (pin aluz. la stilu eĭ după căderea pufului)?

chilug adv. (tuns ~)

chilug (tuns ~) adv.

pilug (unealtă) (reg.) s. n., pl. piluge

pilug (reg.) s. n., pl. piluge

pilug (instrument) s. n., pl. piluge

pilug, -ge.

Chilug ≠ pletos

PILUG s. 1. v. pisălog. 2. (TEHN.) (reg.) pisălog. (~ la piua de postav.)

PILUG s. v. păpădie, picior, proteză.

pilug s. v. PĂPĂDIE. PICIOR. PROTEZĂ.

PILUG s. 1. pisălog, (reg.) mai, măiag, nilug, pil, pisălău, pisător, pisoi. (~ cu care se pisează ceva în piuliță.) 2. (TEHN.) (reg.) pisălog. (~ la piua de postav.)

pilug², piluge, s.n. (reg.) 1. pisălog (de la piua de postav). 2. unealtă casnică de pisat; pisălog, pisălău, pisător, nilog. 3. băț lung, rotund și gros pentru zdrobit boabele, semințele în piuă. 4. băț lung, rotund și gros cu crestături la un capăt, cu care se bate brânza în putinei. 5. picior, proteză de lemn a unui picior. 6. (fam.; în expr.) a tunde pilug = a tunde până la piele.

pilug¹, pilugă, adj. (reg.) gol pușcă, sărac.