CHILIM, chilimuri, s. n. (Pop.) 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

chilim² sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc kilim] 1 Covor (turcesc), cu două fețe. 2 Scoarță îngustă de circa un metru, înflorată. 3 Pătură cu flori, cu care se acoperă patul. 4 Broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava.

chilim¹ sm vz chelem block

chilim³ sn vz cherem

CHILIM (pl. -imuri) sn. Covor mare turcesc, scoarță (🖼 1110): ~urile se deosebesc de covoare fiindcă au două fețe (ION.); a poftit-o să șadă jos pe ~ (CAR.) [tc.]

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. A crescut sub ochii noștri. A învățat să facă chilimuri și covoare. VLAHUȚĂ, O. AL. I 291. Stăpînul casei... a chemat pe jupîneasa bătrînă... a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgînd ciubuc, s-a apucat a-i povesti. CARAGIALE, O. III 29. ◊ (Poetic) S-așternem soarelui chilim, Să ne pășească-n casă. TOMA, C. V. 484. 2. Un fel de broderie făcută cu lînă sau cu mătase groasă, colorată, pe etamină. – Variantă: (2) chelim s. n.

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Broderie făcută cu lînă sau cu mătase pe etamină. – Tc. kilim.

CHILIM ~uri n. 1) Covor cu două fețe. 2) Broderie lucrată cu lână sau mătase pe etamină sau canava. /<turc. kilim

chilim n. covor țărănesc cu două fețe: chilim de Țarigrad FIL. [Turc. KILIM].

chilím n., pl. urĭ (turc. pers. kilim; ngr. kilími, bg. rut. ung. kilim). Vechĭ. Rar azĭ. Țol, scoarță, covor țărănesc.

chili v vz pili

pili² [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~lesc / E: cf țig pilo] 1 vt(a) (Fam; c. i. băuturi alcoolice) A bea. 2-3 vr (Pex) A se îmbăta (ușor). 4 vt (Reg) A mânca.

CHILI¹ 👉 PILI.

CHILI², PILI (-ilesc) vb. tr. și intr. F A bea, a trage la măsea: nădăjduesc că îți chili vîrtos în sănătatea isprăvnicesei (ALECS.); s’a apucat de tras la mahorcă și de chilit Ia țuică și holercă (CRG.) [cf. căli sau poate identic cu pili; -comp. și rus. pili „am băut” < pilu „a bea”].

CHELIM s. n. v. chilim.

PILI², pilesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar) A se îmbăta (puțin), a se ameți de băutură; a se chercheli. 2. Tranz. A bea băuturi alcoolice. (Cu pronunțare regională) Și cică atunci unde nu s-a apucat și el, în ciuda morții, de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă, de parc-o mistuia focul. CREANGĂ, P. 325. ◊ Absol. Dumnealui nici nu gustă vinul; dar prietenii d-sale chilesc vîrtos. ALECSANDRI, T. 1666.

A SE PILI mă ~esc intranz. fam. A ajunge într-o stare de (ușoară) ebrietate; a se îmbăta (ușor); a se aghesmui; a se afuma. /cf. țig. pilo

A PILI² ~esc 1. tranz. fam. (băuturi alcoolice) A consuma în cantități mari (și sistematic). 2. intranz. A avea patima beției. /cf. țig. pilo

chilì v. Mold. 1. a pili (și fig.): cât îmi bat eu capul să-l mai chilesc AL.; 2. fam. a bea: îți chili vârtos în sănătătea isprăvnicesei AL. [V. pili].

pilì (chilì) v. a se îmbăta: se pilește dumineca toată ziua. [Țigăn. PILO, a bea, prin mijlocirea limbei cârăitorilor¹ sau hoților].^[1]

chilésc, V. pilesc.

2) pilésc v. tr. și intr. (cp. cu pilesc 1, adică „pilesc măseaŭa” saŭ „o calesc”, cu țig. pilo, băut, și cu rus. pitĭ, a bea, pil, băut). Fam. Iron. Beaŭ vin saŭ rachiŭ. – În est pop. chi-. V. cherchelesc.

chilim (pop.) s. n., pl. chilimuri

chilim (pop.) s. n., pl. chilimuri

chilim s. n., pl. chilimuri

chilim

pili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilesc, 3 sg. pilește, imperf. 1 pileam; conj. prez. 1 sg. să pilesc, 3 să pilească

pili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilesc, imperf. 3 sg. pilea; conj. prez. 3 să pilească

pili (a ajusta cu ajutorul pilei, a bea) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilesc, imperf. 3 sg. pilea; conj. prez. 3 sg. și pl. pilească

chilim (chilimuri), s..n – Covor, scoarță. – Mr. chilime. Tc. kilim (Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Șeineanu, II, 111; Berneker 503; Lokotsch 1176; Ronzevalle 147; Vasmer 557), cf. ngr. ϰιλίμι, alb. kjilim, bg., rus., pol. kilim, sb. ćilim, rut. kylym.

pili (pilesc, pilit), vb. – 1. A bea, a trage la măsea. – 2. (Refl.) A se chercheli, a se afuma. – Var. chili. Țig. pi-, part. pilo „a bea” (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 180; Juilland 171). – Der. pileală, s. f. (băutură, beție); pilangiu, s. m. (bețiv); chilaci, s. m. (Mold., bețiv), cf. țig. sp. pilé „bețiv” (Besses 130).

CHILIM, b. (17 B III 536); -ii olt. fam. (AO XV 65), < subst.

pili, pilesc I. v. t. a bea, a consuma (în exces) o băutură alcoolică II. v. i. a consuma (în exces) alcool III. v. r. a se îmbăta

CHILIM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

CHILIM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

PILI vb. v. ameți, bea, chercheli, fura, îmbăta, lua, sustrage, trage, turmenta.

pili vb. v. AMEȚI. BEA. CHERCHELI. FURA. ÎMBĂTA. LUA. SUSTRAGE. TRAGE. TURMENTA.