3 intrări

20 de definiții

chilím v vz deschilini

chilím2 sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc kilim] 1 Covor (turcesc), cu două fețe. 2 Scoarță îngustă de circa un metru, înflorată. 3 Pătură cu flori, cu care se acoperă patul. 4 Broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava.

CHILÍM, chilimuri, s. n. (Pop.) 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. A crescut sub ochii noștri. A învățat să facă chilimuri și covoare. VLAHUȚĂ, O. A. II 291. Stăpînul casei... a chemat pe jupîneasa bătrînă... a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgînd ciubuc, s-a apucat a-i povesti. CARAGIALE, O. III 29. ◊ (Poetic) S-așternem soarelui chilim, Să ne pășească-n casă. TOMA, V. 484. 2. Un fel de broderie făcută cu lînă sau cu mătase groasă, colorată, pe etamină. – Variantă: (2) chelím s. n.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Broderie făcută cu lână sau cu mătase pe etamină. – Tc. kilim.

chilím (pop.) s. n., pl. chilímuri

chilím s. n., pl. chilímuri

CHILÍM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

chilím (chilímuri), s..n – Covor, scoarță. – Mr. chilime. Tc. kilim (Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Șeineanu, II, 111; Berneker 503; Lokotsch 1176; Ronzevalle 147; Vasmer 557), cf. ngr. ϰιλίμι, alb. kjilim, bg., rus., pol. kilim, sb. ćilim, rut. kylym.

CHILÍM ~uri n. 1) Covor cu două fețe. 2) Broderie lucrată cu lână sau mătase pe etamină sau canava. /<turc. kilim

chilim n. covor țărănesc cu două fețe: chilim de Țarigrad FIL. [Turc. KILIM].

chilím n., pl. urĭ (turc. pers. kilim; ngr. kilími, bg. rut. ung. kilim). Vechĭ. Rar azĭ. Țol, scoarță, covor țărănesc.

chilì v. Mold. 1. a pili (și fig.): cât îmi bat eu capul să-l mai chilesc AL.; 2. fam. a bea: îți chili vârtos în sănătătea isprăvnicesei AL. [V. pili].

pilì (chilì) v. a se îmbăta: se pilește dumineca toată ziua. [Țigăn. PILO, a bea, prin mijlocirea limbei cârăitorilor1 sau hoților].

1. În original, posibilă greșeală de tipar: cărăitorilor. - LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHILÍM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

CHILIM, b. (17 B III 536); -ii olt. fam. (AO XV 65), < subst.

Intrare: chilim
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chilim chilimul
plural chilimuri chilimurile
genitiv-dativ singular chilim chilimului
plural chilimuri chilimurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Chilim
Chilim
Intrare: chili (verb)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chili chilire chilit chilind singular plural
chilește chiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chilesc (să) chilesc chileam chilii chilisem
a II-a (tu) chilești (să) chilești chileai chiliși chiliseși
a III-a (el, ea) chilește (să) chilească chilea chili chilise
plural I (noi) chilim (să) chilim chileam chilirăm chiliserăm, chilisem*
a II-a (voi) chiliți (să) chiliți chileați chilirăți chiliserăți, chiliseți*
a III-a (ei, ele) chilesc (să) chilească chileau chili chiliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)