3 intrări

20 de definiții

chilím v vz deschilini

chilím2 sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc kilim] 1 Covor (turcesc), cu două fețe. 2 Scoarță îngustă de circa un metru, înflorată. 3 Pătură cu flori, cu care se acoperă patul. 4 Broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava.

CHILÍM, chilimuri, s. n. (Pop.) 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. A crescut sub ochii noștri. A învățat să facă chilimuri și covoare. VLAHUȚĂ, O. A. II 291. Stăpînul casei... a chemat pe jupîneasa bătrînă... a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgînd ciubuc, s-a apucat a-i povesti. CARAGIALE, O. III 29. ◊ (Poetic) S-așternem soarelui chilim, Să ne pășească-n casă. TOMA, V. 484. 2. Un fel de broderie făcută cu lînă sau cu mătase groasă, colorată, pe etamină. – Variantă: (2) chelím s. n.

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Broderie făcută cu lână sau cu mătase pe etamină. – Tc. kilim.

chilím (pop.) s. n., pl. chilímuri

chilím s. n., pl. chilímuri

CHILÍM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

chilím (chilímuri), s..n – Covor, scoarță. – Mr. chilime. Tc. kilim (Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Șeineanu, II, 111; Berneker 503; Lokotsch 1176; Ronzevalle 147; Vasmer 557), cf. ngr. ϰιλίμι, alb. kjilim, bg., rus., pol. kilim, sb. ćilim, rut. kylym.

CHILÍM ~uri n. 1) Covor cu două fețe. 2) Broderie lucrată cu lână sau mătase pe etamină sau canava. /<turc. kilim

chilim n. covor țărănesc cu două fețe: chilim de Țarigrad FIL. [Turc. KILIM].

chilím n., pl. urĭ (turc. pers. kilim; ngr. kilími, bg. rut. ung. kilim). Vechĭ. Rar azĭ. Țol, scoarță, covor țărănesc.

chilì v. Mold. 1. a pili (și fig.): cât îmi bat eu capul să-l mai chilesc AL.; 2. fam. a bea: îți chili vârtos în sănătătea isprăvnicesei AL. [V. pili].

pilì (chilì) v. a se îmbăta: se pilește dumineca toată ziua. [Țigăn. PILO, a bea, prin mijlocirea limbei cârăitorilor1 sau hoților].[1]

  1. 1. În original, posibilă greșeală de tipar: cărăitorilor. LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHILIM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

CHILIM, b. (17 B III 536); -ii olt. fam. (AO XV 65), < subst.

Intrare: chilim
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chilim
  • chilimul
  • chilimu‑
plural
  • chilimuri
  • chilimurile
genitiv-dativ singular
  • chilim
  • chilimului
plural
  • chilimuri
  • chilimurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Chilim
Chilim nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: chili (verb)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chili
  • chilire
  • chilit
  • chilind
singular plural
  • chilește
  • chiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chilesc
(să)
  • chilesc
  • chileam
  • chilii
  • chilisem
a II-a (tu)
  • chilești
(să)
  • chilești
  • chileai
  • chiliși
  • chiliseși
a III-a (el, ea)
  • chilește
(să)
  • chilească
  • chilea
  • chili
  • chilise
plural I (noi)
  • chilim
(să)
  • chilim
  • chileam
  • chilirăm
  • chiliserăm
  • chilisem
a II-a (voi)
  • chiliți
(să)
  • chiliți
  • chileați
  • chilirăți
  • chiliserăți
  • chiliseți
a III-a (ei, ele)
  • chilesc
(să)
  • chilească
  • chileau
  • chili
  • chiliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)