10 definiții pentru chihaie

CHIHÁIE s. f. v. chehaia.

CHIHÁIE, chihăi, s. m. 1. (Mold.) Șeful pădurarilor. Bade Ghiță, ce zici? ies godacii la ghindă de săneață? Ies; cînd a zis chîhaia Bardă că le-a dat de urmă, apoi s-a sfîrșit. SADOVEANU, O. I 61. Intrară în umbra bolților, merseră multă vreme în tăcereși poposiră la casa chihaiei, într-o poieniță. SADOVEANU, O. IV 484. Un oarecare chihaie de pădure, prin o explozie de praf... i s-a pîrlit obrazul. La TDRG. Primarele comunei au fost silit să suspende din funcțiune pe chihaia pădurii. IONESCU, D. 443. 2. (Învechit) Ostaș (în organizarea de altădată a armatei romîne). Chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

CHIHÁIE, chihăi, s. m. 1. (Reg.) Șeful pădurarilor. 2. (Înv.) Ostaș. – Tc. kehaya.

Încadrarea ca s. m. nu pare corectă (chiar dacă se referă la un bărbat). Atât varianta chehaia, cât și indicațiile din alte surse pledează pentru o încadrare ca s. f. - gall

chehaiá sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chiháie, chiháiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hắi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya.

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin [!] Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

chiháĭ m., chiháĭe și chihaĭá f., V. chehaĭ.

Intrare: chihaie
chihaie
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chihaie chihaia
plural chihăi chihăile
genitiv-dativ singular chihăi chihăii
plural chihăi chihăilor
vocativ singular
plural