2 intrări
27 de definiții

Explicative DEX

CERUZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. céruse, lat. cerussa.

ceruză sf [At: DEX2 / E: fr céruse, lat cerussa] Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor Si: alb de plumb.

* CERUZĂ sf. 1 🔬 Carbonat de plumb, care se prezintă sub formă de sare albă, otrăvicioasă, insolubilă în apă; amestecată cu uleiu, formează o vopsea albă foarte frumoasă, întrebuințată de pictori; numită și „alb de plumb” 2 Băn. Creion [fr.].

CERUZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu diamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. ceruse, lat. cerussa.

CERUZĂ s. f. Carbonat de plumb, sub forma unei substanțe albe, otrăvitoare, care se preface ușor în pulbere; e folosit mai ales la prepararea vopselelor.

CERUZĂ s. f. Carbonat de plumb folosit mai ales la prepararea vopselelor. – Fr. céruse (lat. lit. cerussa).

CERUZĂ s.f. Carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. [< fr. céruse, cf. lat. cerussa].

CERUZĂ s. f. carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. (< fr. céruse, lat. cerussa)

CERUZĂ f. 1) Carbonat bazic de plumb întrebuințat, mai ales, la prepararea unor vopsele albe. 2) Alb de plumb. /<lat. cerussa, fr. céruse

Ceruză f. substanță albă întrebuințată în pictură și pentru fabricarea unor verniuri; otravă violentă.

țaruză sf vz țeruză

țerăuză sf vz țeruză

țerujă sf vz țeruză

țeruză sf [At: MOLNAR, D. 385/9 / V: (reg) țir~, țar~, ~ujă (Pl: țeruji), ~rău~, cer~[1], cerusă[2] / Pl: ~ze / E: mg ceruza, lat cerussa] 1 (Îrg) Creion. 2 (Trs; Mar; șîs ceruză de piatră, țăruză de ardeață) Un fel de condei cu care scriau copiii pe tăbliță.

  1. Are definiție proprie. — gall
  2. Variantă care nu figurează ca intrare principală. — gall

țiruză sf vz țeruză

Ortografice DOOM

ceruză s. f., g.-d. art. ceruzei

ceruză s. f., g.-d. art. ceruzei

ceruză s. f., g.-d. art. ceruzei

Sinonime

CERUZĂ s. v. condei, creion.

CERUZĂ s. v. alb de plumb.

ceruză s. v. CONDEI. CREION.

CERUZĂ s. (CHIM.) alb de plumb, (înv.) știubeci.

Arhaisme și regionalisme

țeruză, țeruze, s.f. (reg.) creion.

țerúză, s.f. v. țăruză („condei”).

țeruză, s.f. – v. țăruză („condei”).

Intrare: ceruză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceruză
  • ceruza
plural — —
genitiv-dativ singular
  • ceruze
  • ceruzei
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: țeruză
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țeruză
  • țeruza
plural
  • țeruze
  • țeruzele
genitiv-dativ singular
  • țeruze
  • țeruzei
plural
  • țeruze
  • țeruzelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceruză
  • ceruza
plural — —
genitiv-dativ singular
  • ceruze
  • ceruzei
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerusă
  • cerusa
plural
  • ceruse
  • cerusele
genitiv-dativ singular
  • ceruse
  • cerusei
plural
  • ceruse
  • ceruselor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țaruză
  • țaruza
plural
  • țaruze
  • țaruzele
genitiv-dativ singular
  • țaruze
  • țaruzei
plural
  • țaruze
  • țaruzelor
vocativ singular —
plural —
țerăuză substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țerăuză
  • țerăuza
plural
  • țerăuze
  • țerăuzele
genitiv-dativ singular
  • țerăuze
  • țerăuzei
plural
  • țerăuze
  • țerăuzelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țerujă
  • țeruja
plural
  • țeruji
  • țerujile
genitiv-dativ singular
  • țeruji
  • țerujii
plural
  • țeruji
  • țerujilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiruză
  • țiruza
plural
  • țiruze
  • țiruzele
genitiv-dativ singular
  • țiruze
  • țiruzei
plural
  • țiruze
  • țiruzelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceruzăsubstantiv feminin

  • 1. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: știubeci
etimologie:

țeruză, țeruzesubstantiv feminin

regional
  • 1. învechit Creion. MDA2
    sinonime: creion
  • 2. (în) sintagmă (Ceruză de piatră, țăruză de ardeață) Un fel de condei cu care scriau copiii pe tăbliță. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.