2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceremonie sf [At: LET. II, 154/12 / V: (înv) cerim~, țârm~, țe~, țerim~, țirm~ / A: ceremonie / Pl: ~ii / E: rs черемония, pn ceremonia, lat caerimonia, fr cérémonie] 1 Ansamblu de reguli și forme protocolare practicate cu solemnitate la săvârșirea unui cult religios Si: rit, ritual. 2 (Pex) Solemnitate oficială Si: paradă, pompă. 3 (Pex) Moment solemn din existența unui individ (cununie, botez, înmormântare etc.) Cf fast, solemnitate, (îvr) saltanat. 4-5 (Pex) Serbare (sau masă festivă) căreia i se dă însemnătate, strălucire. 5 Manifestație în cinstea unei persoane, primire solemnă Cf alai. 6 Formă de politețe în relațiile sociale, marcată de solemnitate. 7 (Pex) Formă de politețe exagerată Cf fasoane. 8 (Îe) Fără ~ sau ~ii Familiar. 9 (Îs) Maestru de ~ (sau ~ii) Persoană care dirijează, după protocol, desfășurarea unei solemnități.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (înv.) țeremónie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (înv.) țeremónie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități sau la oficierea slujbelor religioase pentru a le da mai multă importanță și strălucire; solemnitate, paradă, fast. Ieșind cu ceremonie mare din Constantinopole, merse de tăbărî la Daud-Pașa. BĂLCESCU, O. II 79. Ceremonia se sfîrșise. Toți felicitau pe tinerii soți. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (În orînduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să supravegheze și să dirijeze desfășurarea, după protocol, a unei solemnități.(Cu caracter neoficial) Totalitatea formelor de politețe în uz în relațiile sociale dintre membrii societății burgheze. Vizită de ceremonie. Te invit la o masă în familie, fără ceremonie. ♦ (Familiar sau ironic) După ceremonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul. NEGRUZZI, S. I 239. – Variantă: (învechit și arhaizant) țeremoníe (SADOVEANU, Z. C. 114) s. f.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ◊ (În orânduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile sociale dintre membrii societății. [Var.: (Înv. și arh.) țeremónie s. f.] – Fr. cérémonie (lat. lit. caerimonia).

CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se folosește la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politețe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăți sau grupări sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].

CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ formă exterioară a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)

CEREMONÍE ~i f. 1) Sărbătoare solemnă; solemnitate. ~ nupțială.~ religioasă serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfășoară după anumite reguli. 3) Respectare exagerată a conveniențelor; etichetă excesivă. Ținută de ~.Cu ~i în mod prea festiv. Fără ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia

ceremonie f. 1. forma exterioară a cultului; 2. pompă, paradă; 3. regule de politeță; 4. jena ce rezultă din observarea acestor regule: a prânzi fără ceremonie.

*ceremónie și -íe f. (lat. ceremónia și caeri-; fr. cérémonie). Forma cultuluĭ. Pompă, gală, aparat, solemnitate: ținută de ceremonie. Politeță, deferență: vizită de ceremonie. A face ceremoniĭ, a te arăta foarte politicos. Fără ceremoniĭ, fără formalitățĭ, intim. – Vechĭ țeremónie, pop. țîrmónie (pol. ceremonia, rus. -óniĭa). V. paradă.

țărmonie[1] sf vz ceremonie

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țermonie[1] sf vz ceremonie

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țirimonie[1] sf vz ceremonie

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

ȚEREMONÍE s. f. v. ceremonie.

ceremoniá vb. I (rar) A oficia într-un lăcaș de cult ◊ „Duminică dimineața [...] peste 1000 de musulmani s-au adunat la moscheea din București. Hogea Imam [...] un fel de preot, a ceremoniat rugăciunea postului Ramadan, în fața credincioșilor islamici [...]” R.l. 14 III 94 p. 9 (din ceremonie + -a)

arată toate definițiile

Intrare: ceremonie
ceremonie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceremonie
  • ceremonia
plural
  • ceremonii
  • ceremoniile
genitiv-dativ singular
  • ceremonii
  • ceremoniei
plural
  • ceremonii
  • ceremoniilor
vocativ singular
plural
țeremonie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țeremonie
  • țeremonia
plural
  • țeremonii
  • țeremoniile
genitiv-dativ singular
  • țeremonii
  • țeremoniei
plural
  • țeremonii
  • țeremoniilor
vocativ singular
plural
Intrare: ceremonia
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ceremonia
  • ceremoniere
  • ceremoniat
  • ceremoniatu‑
  • ceremoniind
  • ceremoniindu‑
singular plural
  • ceremonia
  • ceremoniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ceremoniez
(să)
  • ceremoniez
  • ceremoniam
  • ceremoniai
  • ceremoniasem
a II-a (tu)
  • ceremoniezi
(să)
  • ceremoniezi
  • ceremoniai
  • ceremoniași
  • ceremoniaseși
a III-a (el, ea)
  • ceremonia
(să)
  • ceremonieze
  • ceremonia
  • ceremonie
  • ceremoniase
plural I (noi)
  • ceremoniem
(să)
  • ceremoniem
  • ceremoniam
  • ceremoniarăm
  • ceremoniaserăm
  • ceremoniasem
a II-a (voi)
  • ceremoniați
(să)
  • ceremoniați
  • ceremoniați
  • ceremoniarăți
  • ceremoniaserăți
  • ceremoniaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceremonia
(să)
  • ceremonieze
  • ceremoniau
  • ceremonia
  • ceremoniaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ceremonie țeremonie

  • 1. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: fast (s.n.) paradă solemnitate 2 exemple
    exemple
    • Ieșind cu ceremonie mare din Constantinopole, merse de tăbărî la Daud-Pașa. BĂLCESCU, O. II 79.
      surse: DLRLC
    • Ceremonia se sfîrșise. Toți felicitau pe tinerii soți. NEGRUZZI, S. I 53.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Vizită de ceremonie. Te invit la o masă în familie, fără ceremonie.
        surse: DLRLC
      • familiar sau ironic După ceremonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul. NEGRUZZI, S. I 239.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Formă exterioară a unui cult (religios).
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: slujbă

etimologie: