2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceremoniá vb. I (rar) A oficia într-un lăcaș de cult ◊ „Duminică dimineața [...] peste 1000 de musulmani s-au adunat la moscheea din București. Hogea Imam [...] un fel de preot, a ceremoniat rugăciunea postului Ramadan, în fața credincioșilor islamici [...]” R.l. 14 III 94 p. 9 (din ceremonie + -a)

ceremonie sf [At: LET. II, 154/12 / V: (înv) cerim~, țârm~, țe~, țerim~, țirm~ / A: ceremonie / Pl: ~ii / E: rs черемония, pn ceremonia, lat caerimonia, fr cérémonie] 1 Ansamblu de reguli și forme protocolare practicate cu solemnitate la săvârșirea unui cult religios Si: rit, ritual. 2 (Pex) Solemnitate oficială Si: paradă, pompă. 3 (Pex) Moment solemn din existența unui individ (cununie, botez, înmormântare etc.) Cf fast, solemnitate, (îvr) saltanat. 4-5 (Pex) Serbare (sau masă festivă) căreia i se dă însemnătate, strălucire. 5 Manifestație în cinstea unei persoane, primire solemnă Cf alai. 6 Formă de politețe în relațiile sociale, marcată de solemnitate. 7 (Pex) Formă de politețe exagerată Cf fasoane. 8 (Îe) Fără ~ sau ~ii Familiar. 9 (Îs) Maestru de ~ (sau ~ii) Persoană care dirijează, după protocol, desfășurarea unei solemnități.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (înv.) țeremónie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (înv.) țeremónie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.

ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități sau la oficierea slujbelor religioase pentru a le da mai multă importanță și strălucire; solemnitate, paradă, fast. Ieșind cu ceremonie mare din Constantinopole, merse de tăbărî la Daud-Pașa. BĂLCESCU, O. II 79. Ceremonia se sfîrșise. Toți felicitau pe tinerii soți. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (În orînduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să supravegheze și să dirijeze desfășurarea, după protocol, a unei solemnități.(Cu caracter neoficial) Totalitatea formelor de politețe în uz în relațiile sociale dintre membrii societății burgheze. Vizită de ceremonie. Te invit la o masă în familie, fără ceremonie. ♦ (Familiar sau ironic) După ceremonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul. NEGRUZZI, S. I 239. – Variantă: (învechit și arhaizant) țeremoníe (SADOVEANU, Z. C. 114) s. f.

ȚEREMONÍE s. f. v. ceremonie.

CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ◊ (În orânduirea feudală și capitalistă) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile sociale dintre membrii societății. [Var.: (Înv. și arh.) țeremónie s. f.] – Fr. cérémonie (lat. lit. caerimonia).

CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se folosește la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politețe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăți sau grupări sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].

CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ formă exterioară a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)

CEREMONÍE ~i f. 1) Sărbătoare solemnă; solemnitate. ~ nupțială.~ religioasă serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfășoară după anumite reguli. 3) Respectare exagerată a conveniențelor; etichetă excesivă. Ținută de ~.Cu ~i în mod prea festiv. Fără ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia

ceremonie f. 1. forma exterioară a cultului; 2. pompă, paradă; 3. regule de politeță; 4. jena ce rezultă din observarea acestor regule: a prânzi fără ceremonie.

*ceremónie și -íe f. (lat. ceremónia și caeri-; fr. cérémonie). Forma cultuluĭ. Pompă, gală, aparat, solemnitate: ținută de ceremonie. Politeță, deferență: vizită de ceremonie. A face ceremoniĭ, a te arăta foarte politicos. Fără ceremoniĭ, fără formalitățĭ, intim. – Vechĭ țeremónie, pop. țîrmónie (pol. ceremonia, rus. -óniĭa). V. paradă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ceremoniá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. ceremoniáză

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CEREMONÍE s. 1. v. ceremonial. 2. v. solemnitate. 3. v. pompă. 4. v. paradă. 5. v. serviciu.

CEREMONIE s. 1. ceremonial, etichetă, protocol, regulă, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (înv.) politică. (Conform ~ de la curte...) 2. ceremonial, solemnitate. (~ înmînării unor decorații.) 3. cinste, fast, paradă, pompă, solemnitate. (L-a primit cu multă ~.) 4. gală, paradă. (Uniformă, ținută de ~.) 5. (BIS.) oficiu, serviciu, slujbă. (~ religioasă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ceremoníe (ceremoníi), s. f. – Paradă, fast, etichetă. – Var. ceremónie, țeremonie, țerimonie, toate înv.Mr. țirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 și DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija.Der. ceremonial (var. țeremonial), s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de etichetă întrebuințate la o ceremonie); ceremonios, (var. țeremonios), adj. (care se comportă cu politețe, solemn).

Intrare: ceremonia
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ceremonia
  • ceremoniere
  • ceremoniat
  • ceremoniatu‑
  • ceremoniind
  • ceremoniindu‑
singular plural
  • ceremonia
  • ceremoniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ceremoniez
(să)
  • ceremoniez
  • ceremoniam
  • ceremoniai
  • ceremoniasem
a II-a (tu)
  • ceremoniezi
(să)
  • ceremoniezi
  • ceremoniai
  • ceremoniași
  • ceremoniaseși
a III-a (el, ea)
  • ceremonia
(să)
  • ceremonieze
  • ceremonia
  • ceremonie
  • ceremoniase
plural I (noi)
  • ceremoniem
(să)
  • ceremoniem
  • ceremoniam
  • ceremoniarăm
  • ceremoniaserăm
  • ceremoniasem
a II-a (voi)
  • ceremoniați
(să)
  • ceremoniați
  • ceremoniați
  • ceremoniarăți
  • ceremoniaserăți
  • ceremoniaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceremonia
(să)
  • ceremonieze
  • ceremoniau
  • ceremonia
  • ceremoniaseră
Intrare: ceremonie
ceremonie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceremonie
  • ceremonia
plural
  • ceremonii
  • ceremoniile
genitiv-dativ singular
  • ceremonii
  • ceremoniei
plural
  • ceremonii
  • ceremoniilor
vocativ singular
plural
țeremonie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țeremonie
  • țeremonia
plural
  • țeremonii
  • țeremoniile
genitiv-dativ singular
  • țeremonii
  • țeremoniei
plural
  • țeremonii
  • țeremoniilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ceremonie țeremonie

  • 1. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: fast (subst.) paradă solemnitate 2 exemple
    exemple
    • Ieșind cu ceremonie mare din Constantinopole, merse de tăbărî la Daud-Pașa. BĂLCESCU, O. II 79.
      surse: DLRLC
    • Ceremonia se sfîrșise. Toți felicitau pe tinerii soți. NEGRUZZI, S. I 53.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Vizită de ceremonie. Te invit la o masă în familie, fără ceremonie.
        surse: DLRLC
      • familiar sau ironic După ceremonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul. NEGRUZZI, S. I 239.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Formă exterioară a unui cult (religios).
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: slujbă

etimologie: