cenzura vt [At: ODOBESCU S., I, 46/25 / V: ~nsu~ / Pzi: ~rez / E: fr censurer] 1-2 A critica (public). 3-4 A exercita funcția de cenzor (4-5). 5-8 A aplica cenzura (2-5).

CENZURA, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura; p. ext. a suprima sau a interzice o publicație (în special un articol de ziar). Reportajul a fost cenzurat. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. Liber fiind prin înalta sa pozițiune de a cenzura și oamenii și faptele... biciuia și dărîma tot ce i se părea vrednic de cîrteală. ODOBESCU, S. I 46.

CENZURA, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura; p. ext. a suprima sau a interzice o publicație. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Fr. censurer.

CENZURA vb. I. tr. 1. A aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a opri, a interzice (o publicație). 2. (Fig.) A controla, a supraveghea (moravurile). [< fr. censurer, it. censurare].

CENZURA vb. tr. 1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație). 2. (fig.) a supraveghea (moravurile). 3. a adopta o moțiune de cenzură. 4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna. (< fr. censurer)

A CENZURA ~ez tranz. (publicații, emisiuni, însărcinări etc.) A supune cenzurii. /<fr. censurer

censura v vz cenzura

censură sf vz cenzură

cenzură sf [At: VLAHUȚĂ, D. 36 / V: ~nsu~ / Pl: ~ri / E: lat censura] 1 (La romani) Funcție a cenzorului (1). 2 (Pex) Pedeapsă disciplinară dată de către autoritatea de drept subalternilor sau membrilor unui corp constituit. 3-4 Cercetare de către o persoană care are sau își ia un drept de control al scrisului cuiva destinat tipăririi, spre a opri de la publicare părțile considerate primejdioase. 5 (Spc; sub regimul stării de necesitate, urgență, asediu) Cercetare prealabilă, din partea unui cenzor (3), a celor destinate publicității (prin tipar, reprezentație etc.), mai ales a ziarelor, spre a opri răspândirea unor idei socotite primejdioase, imorale etc. 6 (Pex) Grup de persoane care efectuează cenzura (5).

țensură^[1] sf vz cenzură

țenzură^[1] sf vz cenzură

* CENSURA (-rez) vb. tr. 1 A critica, a mustra ¶ 2 📝 A cerceta o scriere, un ziar, etc. și a șterge ceea ce nu place guvernului sau poate fi vătămător Statului, bunei ordine sau moravurilor [fr.].

* CENSURĂ (pl. -uri) sf. 1 🏛 Demnitatea, funcțiunea censorului la Romani ¶ 2 ⛪ Condamnarea unei scrieri de către autoritatea bisericească ¶ 3 Mustrare, dojană adresată unuia din membri de către o societate, de o adunare legislativă, etc ¶ 4 Critică: pe lîngă această ~ a relelor, el da mărețe și sănătoase învățături (ODOB.) ¶ 5 📝 Cercetarea articolelor și informațiunilor dintr’un ziar, controlarea unei scrieri, unei piese de teatru, etc. de către censor: foarfecile censurei țineau locul spadei lui Damocles deasupra capului fie-cărui autor (ALECS.) ¶ 6 Persoanele însărcinate cu această cercetare [fr.].

CENZURĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspîndirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale; organul de stat care exercită acest control, Fig. De la o vreme bag de seamă că d-l director îmi aplica cenzura, în toată regula. Nimic, nici o vorbă de rău la adresa guvernului nu se mai putea publica în «Steaua Romîniei». VLAHUȚĂ, O. AL. II 23.

CENZURĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor, pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și a informațiilor reale; organ de stat care exercită acest control. – Lat. lit. censura (fr. censure).

CENZURĂ s.f. 1. (Ist.) Demnitatea și funcția de cenzor în vechea Romă. 2. Control exercitat asupra publicațiilor și tipăriturilor pentru a împiedica propagarea unor idei; organ care exercită acest control. 3. Funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. ♦ Critică, blam public. [< lat. censura, cf. it. censura, fr. censure].

CENZURĂ s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

CENZURĂ ~i f. 1) Control (de stat) efectuat asupra presei, radioului, televiziunii, spectacolelor și corespondenței. 2) Organ oficial care exercită acest control. 3) (în Roma antică) Funcție de cenzor. [G.-D. cenzurii] /<lat. censura, fr. censure

censurà v. 1. a mustra, a critica; 2. a aplica censura.

censură f. 1. demnitatea și funcțiunea de censor la Roma; 2. mustrare, imputare; 3. pedeapsă disciplinară pentru deputați, advocați, etc.; 4. cercetare oficială a cărților, ziarelor, pieselor teatrale înainte de publicarea sau reprezentarea lor; 5. persoane însărcinate cu această cercetare.

*censúră f., pl. ĭ (lat. censura). Funcțiunea de censor. Critica uneĭ cărțĭ. Reprobare: a se expune censuriĭ publiculuĭ. Judecată bisericească care suspendă și interzice. Cercetare pe care un guvern o exercită asupra cărților și ziarelor în ainte de a permite orĭ interzice publicarea. Pedeapsă disciplinară p. deputațĭ, avocațĭ ș. a.; Comitet care exercită censura. – Fals cenzură (după germ. și rus.).

*censuréz v. tr. (d. censură; fr. censurer). Mustru, critic. Aplic pedeapsa censuriĭ. – Și cenz- (după germ. și rus.).

cenzura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cenzurez, 3 cenzurează; conj. prez. 1 sg. să cenzurez, 3 să cenzureze

cenzura (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzurează

cenzura vb., ind. prez. 1 sg. cenzurez, 3 sg. și pl. cenzurează

cenzură s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

cenzură s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

cenzură s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

cenzură

censură, -ri.