cenușăreasă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 101 / V: ~șer~ / Pl: ~ese / E: cenușar + -easă] 1 Femeie care adună cenușa Si: cenușăriță (1). 2-3 Femeie murdară (și proastă) Si: cenușăriță (2-3). 4 (Spc; în basme) Fată prigonită de mama și surorile vitrege, fiind ținută în haine urâte, la cenușar și făcând toată treaba din casă. 5 (Fig) Persoană care este prigonită pentru calitățile ei, având o situație umilă și făcând multe corvezi, dar ale cărei merite vor fi recunoscute și răsplătite în final.

cenușereasă sf vz cenușăreasă

CENUȘEREASĂ (pl. -ese) sf. Eroină din basme care-și ascunde frumusețea și celelalte calități sufletești sub o înfățișare respingătoare și prefăcindu-se neroadă [cenușar¹].

CENUȘĂREASĂ s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată oropsită de mama vitregă, pusă la muncile cele mai grele și ținută pe vatra cu cenușă; fig. fată persecutată în familie.

CENUȘĂREASĂ s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie. – Din cenușar + suf. -easă.

CENUȘĂREASĂ ~ese f. 1) Personaj din poveste închipuit ca o fată persecutată de mama vitregă. 2) fig. Persoană nedreptățită în familie, pusă la muncile cele mai grele. /cenușar + suf. ~easă

Cenușăreasă f. 1. eroină din basme care ascunde sub o înfățișare respingătoare și neroadă, cele mai înalte însușiri ale inimii și ale minții; 2. fig. femeie murdară și proastă.

cenușăreásă f., pl. ese. O fată din poveste, proastă, răŭ îmbrăcată, plină de cenușă și disprețuită, dar care maĭ pe urmă s’a arătat deșteaptă, frumoasă și curată. Fig. Fată saŭ femeĭe murdară.

+Cenușăreasa (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Cenușăresei corectat(ă)

cenușăreasă s. f., g.-d. art. cenușăresei; pl. cenușărese

Cenușăreasa (personaj) s. propriu f., g.-d. Cenușăresei

cenușăreasă s. f., g.-d. art. cenușăresei; pl. cenușărese

cenușăreasă s. f., g.-d. art. cenușăresei; pl. cenușărese

cenușăreasă

cenușăreasă.

cenușăreasă, cenușărese s. f. (intl.) hoț care în timpul unei spargeri stă la pândă pentru a preveni apariția inopinată a polițiștilor.

Cenușăreasa – Legenda „Cenușăresei” a fost popularizată de scriitorul francez Charles Perrault, în secolul al XVIII-lea, sub titlul Cendrillon, iar în veacul următor, de către povestitorii germani frații Grimm, sub numele de Aschenbrödel, care are același înțeles. Dar legenda aceasta, atît de cunoscută astăzi pretutindeni, este mult mai veche. „Cenușăreasa” s-a „născut” în Grecia și a apărut pentru prima oară într-o culegere de Povești felurite, făcută de Elianos Sofistul, care a trăit pe la mijlocul veacului al doilea al erei noastre. Indiferent însă de nume, de meridian și de secol, „Cenușăreasa” a fost și a rămas fata persecutată de mama și de surorile ei vitrege, ținută în straie murdare la bucătărie, lîngă vatra cu cenușă și obligată să îndeplinească treburi trudnice. După chipul și asemănarea acestei eroine din basme, Cenușăreasa a ajuns să reprezinte, la figurat, o persoană oropsită, sau o valoare care-i neglijată și lăsată în uitare, în paragină. În acest sens, Victor Eftimiu, arătînd cum în trecut cîrmuitorii țării năpăstuiau cultura și pe slujitorii ei, scrie în „Gazeta literară” (nr. 28 din 1960): „Arta și știința erau niște biete cenușărese, rude sărace și inoportune”. Și într-adevăr, iată ce spuneau poeții Anghel și losif în prologul comediei lor Cometa (1913): „Precum Cenușăreasa sta între celelalte Surori, necunoscută, și neluată-n seamă, Așa stă poezia…” LIT.