CEATĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

ceată¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 12 / V: cet~ / Pl: cete / E: vsl чета] 1 (Înv) Categorie de oameni de aceeași condiție socială Si: clasă, (înv) cin, tagmă, teap. 2 (Înv) Ordin. 3-5 (Înv) Școală (1-3). 6 (Înv) Breaslă. 7 (Îe) A face (sau a sta în) ~ cu cineva A intra într-o tagmă oarecare Si: a se înceți. 8 (Bis; spc; îs) ~ta sfinților Categorie a oamenilor cu viață exemplară. 9 (Bis; îs) Cetele îngerești de îngeri Cor al îngerilor. 10 (Îs) ~ de colindători Grup de persoane care pleacă la colindat. 11 Asociație (profesională) Si: tovărășie. 12 Trapă mai mare sau mai mică de oameni înarmați. 13 (Mil; înv; îs) Cete războinice Contingente militare ale boierilor români Si: steag, buluc, roată Cf detașament, companie, regiment, corp, trupă, (înv) cohortă, orta, hoardă. 14 (Spc) Totalitate a țiganilor aparținând unui boier. 15-16 (Spc) Bandă de (haiduci sau) hoți. 17 (Spc; la jocuri) Grup de jucători care se confruntă cu alt grup Si: partidă. 18 Număr de persoane adunate (pentru o acțiune comună) Si: grup, cârd, pâlc. 19 (Pex) Mulțime. 20 (Pex) Grup de animale Cf turmă, stol, ciurdă, haită.

ceață sf [At: DOSOFTEI, V. S. 81 / Pl: cețuri / E: ml caecia] 1 (Îrg) Boală de ochi care întunecă vederea Cf cataractă, (pop) albeață. 2 (Pex) Tulburare a vederii clare Cf împăienjenire. 3 (Pan) Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, care plutesc în atmosferă și împiedică vizibilitatea Si: negură, păclă, (reg) bastara, bârnă, boaghe, bură, burhai, burhăială, buștină, chidă, mocirlă, neguriță. 4 (Fig) Neclaritate a judecății sau memoriei. 5 (Fig; îe) A avea ~ în creieri A fi beat. 6 (Fig) Tristețe. 7 (Spc) Aburi care se așază pe o sticlă adusă de la rece. 8 Strat de aburi în jurul imaginii lunii Si: cearcăn (3). 9 Strat fin care acoperă unele fructe, prune, struguri etc. Si: brumă, promoroacă.

cete sf vz ceată

CEATĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreuiază vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburii care se condensează pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

CEATĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun; pîlc, grămadă. În depărtare, o ceată de flăcăi cînta pe idiță. SANDU-ALDEA, U. P. 192. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 225. Cît ține ziua de vară, Cete de flăcăi muncesc, Cîrduri de fete snopesc. TEODORESCU, P. P. 311. ◊ Fig. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ (În comparații, repetat) Oamenii umblau cete-cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. [Poporul] începu a se strînge în cete-cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. NEGRUZZI, S. I 154. Cîte treizeci de flăcăi, Cete-cete că venea, Parcă la război era. ȘEZ. IV 131. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. O ceată de dulăi țepeni lătrînd cu învierșunare... ODOBESCU, S. III 18. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. Datorită bunei organizări a muncii în cete, formate de cîte 20-30 de cetățeni, avînd la fiecare ceată atelajele necesare, țăranii muncitori au deservit în bune condiții batoza în vederea folosirii întregii capacități de lucru a acesteia. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. 3. (Învechit) Trupă (mai mică sau mai mare) de oameni înarmați și organizați. V. detașament. Am fugit în vremea zaverei... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii, la Secul. CREANGĂ, A. 20. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. Pe colnice, pe-a lor coaste, Șe coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96. Armata romînească de la început s-a împărțit în cete de 1000 oameni supt un căpitan. BĂLCESCU, O. I 12. ♦ Grup de haiduci. Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codru verde, Să mai strîng vro șapte cete! ALECSANDRI, P. P. 287.

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă necomplet condensați care plutesc în aer aproape de suprafața pămîntului și tulbură transparența aerului; negură ușoară și fină, pîclă rară. O ceață ușoară plutea peste cîmpii; luna pătrundea c-o lucire neclintită, de la asfințit, prin visul acesta al pămîntului. SADOVEANU, O. IV 274. În jos, pînă departe, se întinde șesul verzui, peste care tremură o ceață subțire, ca o pînză imensă de păianjen, muiată într-o ploaie de raze azurii. PĂUN-PINCIO, P. 116. Ține-te zdravăn, stăpîne, că iar am să zbor: în înaltul cerului, Văzduhul pămîntului; Pe deasupra codrilor, Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. CREANGĂ, P. 220. Numai luna, printre ceață, Varsă apelor văpaie. EMINESCU, O. I 210. Ce merge prin pădure și nu sună? (Ceața). ȘEZ. IV 66. ◊ Fig. O ceață i-a acoperit razele de voie bună ce i se vedeau în față. NEGRUZZI, S. I 86. Din ceața veciniciei, stea blîndă, luminoasă, Te văz lucind departe. ALEXANDRESCU, M. 72. De cînd, neică, mi te-ai dus, Ceața-n casă mi s-a pus. HODOȘ, P. P. 157. ◊ Expr. A vedea ca prin ceață = a vedea nedeslușit. ◊ Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. Telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Fig. Strat fin care acoperă, ca o brumă, unele fructe (ca prunele, strugurii); brumă. Era toamna și prunele se arătau prin frunzișul copacilor cu ceața lor brumărie. CONTEMPORANUL, III 654. – Pl. și: ceți (LESNEA, A. 129).

CEATĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun. ♦ (Înv.) Grup de moșneni sau de răzeși care stăpîneau în comun pămînt agricol, păduri etc. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. 3. (Înv.) Trupă înarmată și organizată. – Slav (v. sl. četa).

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă care plutesc în aer aproape de pămînt, tulburînd transparența aerului; negură ușoară, pîclă. 2. Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

CEATĂ cete f. 1) Grup (mare) de oameni care urmăresc același scop. O ~ de copii. 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus; pâlc. [G.-D. cetei; Sil. cea-tă] /<sl. țeta

CEAȚĂ cețuri f. 1) Fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomerație de particule de apă, ce plutesc în atmosferă (reducând vizibilitatea). ◊ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureală apărută pe o sticlă. [G.-D. ceții; Sil. cea-ță] /<lat. caecia

ceată f. 1. adunare, mulțime de oameni sau de animale; 2. fig. cete de îngeri: ceata visurilor dalbe AL.; 3. odinioară, corp de 100 soldați; 4. suită: sosi cu o ceată numeroasă [Slav. ČETA].

ceață f. 1. perdea pe ochi; 2. negură groasă ce iese din ape sau din pământ umed (mai vârtos dimineața). [Lat. vulg. CAECIA («caligo occulorum») din CAECUS, întunecos].

ceátă f., pl. cete (vsl. bg. sîrb. četa, ceată; rus. četa, păreche, rut. čata, pol. czata; ung. csata, bătălie, ceată; alb. cetă. V. cetărez, cĭotcă). Mulțime de oamenĭ, trupă, bandă: ceata luĭ Bujor haĭducu. Odinioară, trupă de 1000 de soldațĭ.

ceáță f., pl. cețĭ (vsl. čadĭca, [pron. ceatța, ceața, ca rus. kádca, káca, pron. káța, cĭubăraș], d. čadŭ, ceață, de unde și bg. sîrb. rut. rus. čad, a. î. Cu lat. caecia, orbire, n’are legătură. Bărb. Ind. 128, și Bern. 1, 133). Pîclă, abur care ĭese pe pămînt, maĭ ales dimineața, și împedecă vederea. V. cețat, negură.

ceată s. f., g.-d. art. cetei; pl. cete

ceață s. f., g.-d. art. ceții; pl. cețuri

ceată s. f., g.-d. art. cetei; pl. cete

ceață s. f., g.-d. art. ceții; pl. cețuri

ceată s. f., g.-d. art. cetei; pl. cete

ceață s. f., g.-d. art. ceții; pl. cețuri

ceată

ceață, gen. ceții, pl. cețuri

ceată, cete.

ceață, ceții gen. a.

CEATĂ s. 1. bandă, buluc, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacâm. (O ~ de copii.) 2. ceată primitivă v. hoardă. 3. v. buluc. 4. v. tabără.

CEATĂ s. v. cin, tagmă.

CEAȚĂ s. (MET.) negură, pâclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mâglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi pași.)

ceată s. v. CIN. TAGMĂ.

CEATĂ s. 1. bandă, buluc, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (O ~ de copii.) 2. (MIL.) buluc, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.) 3. grup, tabără. (S-au împărțit în două ~.)

CEAȚĂ s. (MET.) negură, pîclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mîglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi pași.)

ceată (cete), s. f. – 1. Corporație, breaslă. – 2. În vechea organizare militară, trupă a unui singur nobil, a unui oraș sau a unei mănăstiri, companie, unitate. – 3. Trupă, companie, detașament. – 4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. – 5. Bandă, grup de răufăcători supuși aceluiași șef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere și interese comune. – 7. Mulțime. – Mr., megl. țeată. Sl. četa „breaslă” (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa „pereche”, pol. czata, mag. csata „ceartă”, rut. čáta „companie”, alb. tšetë. DAR presupune că termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns să se confunde. – Der. cetaș, s. m. (soldat, stegar, tovarăș; ortac; șef, căpetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).

ceață (cețuri), s. f. – 1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (< bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea).

CEAȚĂ. Subst. Ceață, burhai (rar), buhai (rar), bură, buroaică (rar), burniță, negură, neguriță (dim., rar), negureală (pop.), înnegurare, încețoșare, pîclă. Vapori, aburi. Adj. Cețos, încețoșat, învăluit în ceață, plin de ceață, neguros, neguriu (rar), negurat (reg.), înnegurat, acoperit cu negură, pîclos, brumos (livr.). Vb. A se lăsa ceață, a se încețoșa, a se învălui în ceață, a se înnegura, a se acoperi cu negură, a se posomorî (fig.). V. fenomene atmosferice.

ceata feciorilor, formă de organizare a tinerilor legată de practicarea colindatului (v. colindă) și a celorlate obiceiuri de peste an. Odată cu alcătuirea anuală a c., se alege dintre feciorii cei mai prestigioși (de obicei dintre cei care au făcut armata) un grup de conducere formată dintr-un șef („primar”, „birău”, „vătaf”, „căpitan”), un casier („chezaș”) și mai multe ajutoare („locotenenți”, „ajutori de vătaf”); ei se ocupă cu organizarea (tocmesc gazda petrecerii, invită fetele la petrecere, tocmesc „lăutarii”, strâng banii etc.) și impun disciplina în cadrul petrecerii.

a avea ceață în stomac expr. a-i fi foame

a mirosi a ceață expr. a fi beat.