2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cătrănít2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: cătrăni] 1 Uns cu catran (2) Si: încătrănit2. 2 (Pex) Negru. 3 (Fig) Care are haine negre Si: încătrănit2. 4 (Fig) Înnorat. 5 (Fig) Supărat. 6 (Fig) Mânios. 7 (Fig) Rău la inimă Si: încătrănit2.

cătrăníță sf [At: PITIȘ, ȘCH. I, 231 / Pl: ~țe / E: catran + -iță] 1 (Reg) Chibrit. 2 Vas în care se ține catranul (1). 3 Conținutul cătrăniței (2). 4 Vasul împreună cu conținutul.

chibrít sn [At: ALECSANDRI, T. 479 / V: ~íc, ~bít, crib~, chiub~, cib~, tib~, trib~, țib~, țub~ / Pl: ~uri și (pop) ~e / E: tc kibrit] 1 Bețișor (de lemn, de ceară sau de carton) având, la un capăt, o gămălie de pastă inflamabilă care, prin frecare, se aprinde și transmite flacăra bețișorului Si: (reg) aprinjor, aprinjoară, aprinzătoare, băț, bâtuță, bâticel, cătrăniță, chindercă, focăriță, focălină, feștilă, ghiufă, lemnuș, pirușcă, răipelț, șvebel. 2 Cutiuță care conține chibrituri (1). 3 (Fig; fam) Persoană înaltă și slabă. 4 (Fig; fam) Persoană iute și mânioasă. 5 (Înv; fig) Aprindere. 6 (Înv; fig) Imbold.

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă, tuciuriu, negru. Eram.. lung și mustăcios și cătrănit la chip. PAS, L. 1 101. Își zări ca prin vis chipul oglindit în apele cătrănite ale Ghenunei Dracului. ODOBESCU, S. III 179. 2. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) Amărît, supărat; mînios, turbat, furios. Era atît de cătrănit, că ar fi putut s-o facă vinovată și de vintul care bătea și de băltoaca de pe jos. PAS, Z. I 178. Am făcut o față cătrănită. EMINESCU, N. 97. ◊ Fig. Seceta cătrănită trecea mereu mai furioasă, sărăcind satele cu oameni gălbejiți. CĂLUGĂRU, O. P. 34. 3. Fig. Otrăvitor, veninos. Balele cătrănite... se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III 187.

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni.

cătrăníță f., pl. e (d. catran). Trans. Chibrit.

chibrít n., pl. urĭ și rar e (turc. ar. kibrit, pucĭoasă, chibrit). Bețișor care are lipită la un capăt puțină substanță chimică care se aprinde pin frecare. – Rar și cribit (ca sp. alcribite și alcrebite, din aceĭașĭ orig.). În Trans. și lemnuș și cătrăniță. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla închis ca revoluționar. Directoru închisoriĭ îĭ permise să-șĭ facă un laboratorĭŭ. Aci, după multe încercărĭ, reuși să facă chibriturĭ din fosfor galben, care se aprind pin simplă frecare. După eliberare, vru să se folosească de invențiunea luĭ înființînd o fabrică de chibriturĭ. Dar nu găsi capital, ĭar autoritățile germane, supt pretext că asta ar provoca incendiĭ, l-aŭ oprit de a-șĭ pune în practică invențiunea. Ruinat și descurajat, Kammerer muri într’un spital de nebunĭ tocmaĭ cînd în Germania începuse a sosi chibriturĭ din alte țărĭ, care adoptase această invențiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat și el ca inventator, n’a fabricat chibriturĭ de cît la 1836).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂTRĂNÍT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

CĂTRĂNÍT adj. 1. gudronat. (Corabie ~.) 2. smolit. (Stâlp ~.)

CĂTRĂNÍȚĂ s. v. chibrit.

CĂTRĂNIT adj. 1. gudronat. (Corabie ~.) 2. smolit. (Stîlp ~.)

cătrănit adj. v. ABĂTUT. AMĂRÎT. DEPRIMAT. DESCURAJAT. INDISPUS. ÎNDURERAT. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. NECĂJIT. SUPĂRAT. TRIST.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cătrănít, -ă, cătrăniți, -te, adj. – (fig.) Amărât, necăjit, supărat. – Din cătrăni.

Intrare: cătrănit (adj.)
cătrănit1 (adj.) adjectiv
  • silabație: că-tră-nit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitul
  • cătrănitu‑
  • cătrăni
  • cătrănita
plural
  • cătrăniți
  • cătrăniții
  • cătrănite
  • cătrănitele
genitiv-dativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitului
  • cătrănite
  • cătrănitei
plural
  • cătrăniți
  • cătrăniților
  • cătrănite
  • cătrănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cătrăniță
cătrăniță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cătrăniță
  • cătrănița
plural
  • cătrănițe
  • cătrănițele
genitiv-dativ singular
  • cătrănițe
  • cătrăniței
plural
  • cătrănițe
  • cătrănițelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cătrănit (adj.)

  • 1. De culoare închisă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: negru (adj.) tuciuriu 2 exemple
    exemple
    • Eram... lung și mustăcios și cătrănit la chip. PAS, L. 1 101.
      surse: DLRLC
    • Își zări ca prin vis chipul oglindit în apele cătrănite ale Ghenunei Dracului. ODOBESCU, S. III 179.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Era atît de cătrănit, că ar fi putut s-o facă vinovată și de vîntul care bătea și de băltoaca de pe jos. PAS, Z. I 178.
      surse: DLRLC
    • Am făcut o față cătrănită. EMINESCU, N. 97.
      surse: DLRLC
    • figurat Seceta cătrănită trecea mereu mai furioasă, sărăcind satele cu oameni gălbejiți. CĂLUGĂRU, O. P. 34.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Balele cătrănite... se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III 187.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cătrăni
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM