chibrit sn [At: ALECSANDRI, T. 479 / V: ~ic, ~bit, crib~, chiub~, cib~, tib~, trib~, țib~^[1], țub~ / Pl: ~uri și (pop) ~e / E: tc kibrit] 1 Bețișor (de lemn, de ceară sau de carton) având, la un capăt, o gămălie de pastă inflamabilă care, prin frecare, se aprinde și transmite flacăra bețișorului Si: (reg) aprinjor, aprinjoară, aprinzătoare, băț, bâtuță, bâticel, cătrăniță, chindercă, focăriță, focălină, feștilă, ghiufă, lemnuș, pirușcă, răipelț, șvebel. 2 Cutiuță care conține chibrituri (1). 3 (Fig; fam) Persoană înaltă și slabă. 4 (Fig; fam) Persoană iute și mânioasă. 5 (Înv; fig) Aprindere. 6 (Înv; fig) Imbold.