CATAR¹, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATAR², -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

catar¹ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

catar² sn [At: LB / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr catarahe, lat catarahus] 1 Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă. 2 (Pex; iuz) Guturai.

catâr [At: GCR I, 304 / V: căt~, ~rc / Pl: ~i / E: tc katyr] 1 sm Animal domestic hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița^[1] (Equus mullus) Si: (îrg) mâșcoi. 2 sm (Pfm; pan) Om încăpățânat. 3 sm (Înv; pex) Încălțăminte proastă. 4 sm (Reg) Gheată scâlciată. 5 sm (Reg) Papuc fără toc. 6 sm (Reg) Copac noduros, încâlcit Si: terș. 7 a (Pex; irn) Hibrid.

catârc sm vz catâr

cătâr sm vz catâr

cătârc sm vz catâr

*CATAR (pl. -aruri) sn. 1 🩺 Inflamațiune a unei membrane mucoase, însoțită adesea de scurgere ¶ 2 Guturaiu [fr.].

CATÎR sm., CATÎRCĂ (pl. -ce) sf. 🐒 1 Animal mamifer infecund, corcitură de măgar și iapă; capul seamănă cu al măgarului, cu urechile ceva mai scurte ; gîtul e scurt și greabănul adîncit; copitele sînt mari, dar aduc cu ale măgarului; animalul acesta, deși foarte îndărătnic, aduce mari foloase în locurile muntoase (🖼 984): obicinuia să călărească prin oraș pe o mușcoaie sau catîrcă (ODOB.) ¶ 2 Spinare de catîr, defect al conformațiunii calului (numit și „spinare de crap”) care are spinarea convexă și sdruncină foarte mult pe călăreți ¶ 3 De rasă amestecată, corcitură [tc.].

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATARI s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine din Europa apuseană în sec. XI-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingeau ierarhia catolică și considerau proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare.

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. V. guturai.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă, steril, robust și rezistent, folosit la tracțiune. Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68. Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513. ◊ Fig. Om încăpățînat. Cu el nu te poți înțelege, e un catîr.

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă sau de armăsar și măgăriță (Equus mulus). ♦ Fig. Om încăpățînat. – Tc. katır.

CATAR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].

CATAR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)

CATARI s. m. pl. adepți ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franței), care respingea sfintele taine ale bisericii și nega purgatoriul și posibilitatea mântuirii. (< fr. cathares)

CATAR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucișarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracțiune. 2) fig. Om încăpățânat. /<turc. katır

catar n. Med. 1. scurgerea lichidului cauzat prin inflamarea unei membrane mucoase; 2. guturaiu mare.

Catari pl. nume dat mai multor secte eretice în evul-mediu, în special Albigensilor.

catâr m. animal domestic născut dintr’o iapă cu un asin sau dintr’o măgăriță cu un armăsar. [Turc. KATYR].

*catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.

catîr m. (turc. katyr, care vine indirect, pin mijlocire arabică, d. lat. catérius, din cantérius, canthérius, cal jugănit, ĭar acesta d. vgr. kanthélios, măgar saŭ catîr de transport, d. kánthos, măgar. V. șantier). Corcitură de măgar cu ĭapă saŭ de măgăriță cu cal. Încărcat ca un catîr, foarte încărcat. Încăpățînat ca un catîr, foarte încăpățînat. – Vechĭ mișcoĭ¹ și mușcoĭ.^[1]

catar² (inflamație) s. n., pl. cataruri

catar¹ (albigens) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. catară, pl. catare

catâr s. m., pl. catâri

catar² (simptom) s. n., pl. cataruri

catar¹ (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. catară, pl. catare

catâr s. m., pl. catâri

catar s. n., pl. cataruri

catari s. m. pl.

catâr s. m., pl. catâri

catar, pl. cataruri

catar, -ruri.

catîr (-ri), s. m. – Papuc. Bg. katări „saboți”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).

catîr (-ri), s. m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katır (Roesler 595; Șeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr. – Der. catîrcă, s. f. (femela catîrului); catîrgiu, s. m. (cărăuș), din tc. katerci.

CATARI (< gr. katharós „curat”) s. m. pl. Adepții unei erezii din sec. 11-13, răspîndită în Europa apuseană (în special în Italia, Flandra, S Franței), cu precădere în rîndurile meseriașilor și țăranilor. Condamnau lumea materială, considerată ca o creație a diavolului, chemînd la o viață castă și austeră în vederea unirii cu Dumnezeu. Învățătura lor a stat la baza ereziei albigenzilor.

CATAR s. v. guturai.

CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mâșcoi, (latinism înv.) mul.

CATAR s. (MED.) coriză, guturai, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie.

CATÎR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mîșcoi, (latinism înv.) mul.