cataramă sf [At: ANON. CAR. / V: ~me, cătăr~, cătărambă / Pl: ~me, (rar) ~rămi, (pfm) cătărămi / E: săs *Kattenramem cf ger Kattenriemen „curea cu lanț”] 1 Inel sau pătrat de metal, os, material plastic etc. la mijloc cu o traversă (cu sau fără dinți) prinsă la capătul unei cingători, curele, în care intră celălalt capăt, făcând ca cingătoarea sau cureaua să se încheie sau să se strângă (prin introducerea dinților în niște găuri) Cf agrafă, copcă, încheietoare, pafta. 2 Dispozitiv de închidere a unor bentițe, curele etc., folosit ca obiect decorativ la confecții sau încălțăminte. 3 (Fam; îljv) La ~ Zdravăn. 5 (Fam; îs) Prieten la ~ Prieten foarte bun. 6 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

CATARAMĂ, catarame, s. f. Inel sau pătrat de metal, de os etc., cu care se strînge sau se încheie o cingătoare. V. pafta. Ți-a dat catarama cu diamanturi de la mantaua lui. NEGRUZZI, S. III 342. Să ne dați... cîlți de după blidar, Să facem popii brăcinar; O țîră de aramă, Să-i facem și cataramă. TEODORESCU, P. P. 180 ◊ Loc. adj. și adv. (Familiar) La cataramă = zdravăn, strașnic. Beție la cataramă. ▭ Toată ziua s-a făcut miliție la cataramă, în strigătele mari ale gradaților. SADOVEANU, O. VI 183. Combăteam la cataramă. VLAHUȚĂ, O. A. III ◊ Expr. Prieten la cataramă = prieten intim, nedespărțit. – Pl. și: cătărămi (CAMILAR, T. 71), catarămi (GALACTION, O. I 283).

CATARAMĂ, catarame, s. f. Inel sau pătrat din metal, os etc., cu care se strînge sau se încheie o cingătoare. ◊ Loc. adj. și loc. adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieten la cataramă = prieten intim. – Sas (neatestat) kattenramen (germ. kattenriemen „curea cu lanț”).

CATARAMĂ ~e f. Piesă cu care se încheie o cingătoare sau este folosită ca obiect decorativ. ◊ Prieteni la ~ prieteni foarte buni. [G.-D. cataramei] /<săș. kattenramen

cataramă f. 1. încheietoare de metal; 2. cataramă cu curea de încins; fig. la cataramă, intim: prietini la cataramă. [Origină necunoscută].

catarámă f., pl. e și cătărămĭ (turc. kantarma și kantyrmu, frîŭ. Cp. cu mahramă, pastramă, pataramă, cacealma și șandrama). O verigă rectangulară de care e fixat un cuĭ și care se coase la capătu uneĭ curele perforate care se trece pin această verigă și servește la încins ceva. La cataramă, la toartă, cu intensitate: beție, prietenie la cataramă.

catarame sf vz cataramă

cătăramă sf vz cataramă

cătărambă¹ sf vz cataramă

cataramă s. f., g.-d. art. cataramei; pl. catarame

cataramă s. f., g.-d. art. cataramei; pl. catarame

cataramă s. f., g.-d. art. cataramei; pl. catarame

cataramă, pl. catarame

cataramă, -me.

CATARAMĂ s. (reg.) sponcă. (~ la curea.)

CATARAMĂ s. (reg.) sponcă. (~ la curea.)

cataramă (catarame), s. f. – Piesă din metal cu care se încheie o cingătoare. – Var. cătăramă. Origine incertă. După Lacea, Dacor., III, 741 din germ. DAR și Gáldi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronunțării săs. (*kattenramen, care nu este documentată). Der. este posibilă, însă marea răspîndire a cuvîntului rom. nu se potrivește cu ideea unui împrumut săs. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) preferă să se refere la tc. kantarma. – Der. (în)cătărăma, vb. (a prinde în cataramă); descătărăma, vb. (a desface, a descheia).

a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva).

prieteni la cataramă / la toartă expr. prieteni foarte buni, prieteni nedespărțiți.