CATARAMĂ, catarame, s. f. Inel sau pătrat de metal, de os etc., cu care se strînge sau se încheie o cingătoare. V. pafta. Ți-a dat catarama cu diamanturi de la mantaua lui. NEGRUZZI, S. III 342. Să ne dați... cîlți de după blidar, Să facem popii brăcinar; O țîră de aramă, Să-i facem și cataramă. TEODORESCU, P. P. 180 ◊ Loc. adj. și adv. (Familiar) La cataramă = zdravăn, strașnic. Beție la cataramă. ▭ Toată ziua s-a făcut miliție la cataramă, în strigătele mari ale gradaților. SADOVEANU, O. VI 183. Combăteam la cataramă. VLAHUȚĂ, O. A. III ◊ Expr. Prieten la cataramă = prieten intim, nedespărțit. – Pl. și: cătărămi (CAMILAR, T. 71), catarămi (GALACTION, O. I 283).