2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

carie sf [At: BIANU, D. S. / A: (înv) ~rie / Pl: ~ii / E: fr carie, lat caries] 1 Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție formează o cavitate Si: (îvp) găunoșire. 2 Boală a boabelor de grâu nedefinită mai îndeaproape. 3 Putrezire a părții lemnoase a arborilor. 4 Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.

CÁRIE, carii, s. f. Leziune într-un dinte sau într-o măsea, caracterizată prin măcinare înceată și progresivă. – Pronunțat; -ri-e.

CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).

CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].

CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)

CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries

carie f. 1. boală care putrezește oasele și dinții; 2. boală de grâne.

*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

cária1 sf [At: BORZA, D. / A: nct / Pl: nct / E: lat Carya] 1 Gen de plante din familia juglandacee, cultivate sporadic prin parcuri și grădini botanice. 2 Plantă din genul caria (1).

cariá2 [At: TAFRALI, S. 151 / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr carier] 1 vr (D. dinți) A face carii (1). 2-3 vtr (Fig) A (se) roade.

CARIÁ cariez, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica prin carie, a se găuri. Măselele s-au cariat. – Pronunțat: -ri-a.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [Pr.: -ri-a] – Fr. carier.

CARIÁ vb. I. refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron. -ri-a, p. i. 3,6 -iază. / < fr. carier].

CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr. carier)

A SE CARIÁ pers. 3 se ~ză intranz. (despre dinți) A face carii. [Sil. -ri-a] /<fr. carier

*cariéz v. tr. (fr. carier, it. cariare). Med. Stric pin carie. V. refl. A se strica pin carie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)

cárie s. f. (sil. -ri-e), art. cária (sil. -ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (sil. -ri-i-)

arată toate definițiile

Intrare: carie
  • silabație: ca-ri-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carie
  • caria
plural
  • carii
  • cariile
genitiv-dativ singular
  • carii
  • cariei
plural
  • carii
  • cariilor
vocativ singular
plural
Intrare: caria
  • silabație: ca-ri-a
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • caria
  • cariere
  • cariat
  • cariatu‑
  • cariind
  • cariindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • caria
(să)
  • carieze
  • caria
  • carie
  • cariase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • caria
(să)
  • carieze
  • cariau
  • caria
  • cariaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carie

  • 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. Degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari.
      surse: MDN '00

etimologie:

caria

etimologie: