3 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cária1 sf [At: BORZA, D. / A: nct / Pl: nct / E: lat Carya] 1 Gen de plante din familia juglandacee, cultivate sporadic prin parcuri și grădini botanice. 2 Plantă din genul caria (1).

cariá2 [At: TAFRALI, S. 151 / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr carier] 1 vr (D. dinți) A face carii (1). 2-3 vtr (Fig) A (se) roade.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

CARIÁ cariez, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica prin carie, a se găuri. Măselele s-au cariat. – Pronunțat: -ri-a.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [Pr.: -ri-a] – Fr. carier.

CARIÁ vb. I. refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. carier].

CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr. carier)

A SE CARIÁ pers. 3 se ~ză intranz. (despre dinți) A face carii. [Sil. -ri-a] /<fr. carier

Caria f. veche țară în Azia-Mică cu orașele Milet, Halicarnas, etc.

carie sf [At: BIANU, D. S. / A: (înv) ~rie / Pl: ~ii / E: fr carie, lat caries] 1 Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție formează o cavitate Si: (îvp) găunoșire. 2 Boală a boabelor de grâu nedefinită mai îndeaproape. 3 Putrezire a părții lemnoase a arborilor. 4 Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

CÁRIE, carii, s. f. Leziune într-un dinte sau într-o măsea, caracterizată prin măcinare înceată și progresivă. – Pronunțat; -ri-e.

CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).

CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].

CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)

CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries

carie f. 1. boală care putrezește oasele și dinții; 2. boală de grâne.

*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.

*cariéz v. tr. (fr. carier, it. cariare). Med. Stric pin carie. V. refl. A se strica pin carie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cariá (a se ~) (-ri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)

arată toate definițiile

Intrare: caria
  • silabație: ca-ri-a
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • caria
  • cariere
  • cariat
  • cariatu‑
  • cariind
  • cariindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • caria
(să)
  • carieze
  • caria
  • carie
  • cariase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • caria
(să)
  • carieze
  • cariau
  • caria
  • cariaseră
Intrare: Caria
Caria nume propriu
nume propriu (I3)
  • Caria
Intrare: carie
  • silabație: ca-ri-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carie
  • caria
plural
  • carii
  • cariile
genitiv-dativ singular
  • carii
  • cariei
plural
  • carii
  • cariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caria

etimologie:

carie

  • 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. Degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari.
      surse: MDN '00

etimologie: