3 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.

cariá2 [At: TAFRALI, S. 151 / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr carier] 1 vr (D. dinți) A face carii (1). 2-3 vtr (Fig) A (se) roade.

cária1 sf [At: BORZA, D. / A: nct / Pl: nct / E: lat Carya] 1 Gen de plante din familia juglandacee, cultivate sporadic prin parcuri și grădini botanice. 2 Plantă din genul caria (1).

CARIÁ cariez, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica prin carie, a se găuri. Măselele s-au cariat. – Pronunțat: -ri-a.

CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [Pr.: -ri-a] – Fr. carier.

CARIÁ vb. I. refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron. -ri-a, p. i. 3,6 -iază. / < fr. carier].

CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr. carier)

A SE CARIÁ pers. 3 se ~ză intranz. (despre dinți) A face carii. [Sil. -ri-a] /<fr. carier

Caria f. veche țară în Azia-Mică cu orașele Milet, Halicarnas, etc.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.

carie sf [At: BIANU, D. S. / A: (înv) ~rie / Pl: ~ii / E: fr carie, lat caries] 1 Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție formează o cavitate Si: (îvp) găunoșire. 2 Boală a boabelor de grâu nedefinită mai îndeaproape. 3 Putrezire a părții lemnoase a arborilor. 4 Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.

CÁRIE, carii, s. f. Leziune într-un dinte sau într-o măsea, caracterizată prin măcinare înceată și progresivă. – Pronunțat; -ri-e.

CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).

CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].

CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)

CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries

carie f. 1. boală care putrezește oasele și dinții; 2. boală de grâne.

*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.

*cariéz v. tr. (fr. carier, it. cariare). Med. Stric pin carie. V. refl. A se strica pin carie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

caria (a se ~) (desp. -ri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se caria, imperf. 3 pl. se cariau; conj. prez. 3 să se carieze (desp. -ri-e-); ger. cariindu-se (desp. -ri-in-)

caria (a se ~) (-ri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se cariază; conj. prez. 3 să se carieze (-ri-e-); ger. cariindu-se (-ri-in-)

cariá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 3 sg. și pl. cariáză; conj. prez. 3 sg. și pl. cariéze (sil. -ri-e-); ger. cariínd (sil. -ri-ind)

caria (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. cariază, ger. cariind)

carie (desp. -ri-e) s. f., art. caria (desp. -ri-a), g.-d. art. cariei; pl. carii, art. cariile (desp. -ri-i-)

carie (-ri-e) s. f., art. caria (-ri-a), g.-d. art. cariei; pl. carii, art. cariile (-ri-i-)

cárie s. f. (sil. -ri-e), art. cária (sil. -ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (sil. -ri-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CARIÁ vb. (MED.) a se găuri, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.)

CARIA vb. (MED.) a se găuri, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cárie (cárii), s. f. – Leziune a dinților. Lat. caries, fr. carie (sec. XIX); cf. car.Der. caria, (a caria, a mînca).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CARIA, reg. istorică în SE Asiei Mici, locuită de carieni (populație pre-indoeuropeană), apoi de greci, care au ridicat aici orașe înfloritoare ca Halicarnas, Milet, Cnidos, Magnesia, Tralles ș.a. inclusă de romani în prov. Asia (129 î. Hr.).

CARYA Nutt., CARIA, fam. Juglandaceae. Gen originar din America de N-E și Asia de S-E, cca 25 specii, arbori asemănători speciilor de Juglans. Coroană de formă ovală sau rotundă, tulpină acoperită de o scoarță care formează ritidom adînc, ce uneori se exfoliază, măduvă întreruptă lamelar. Frunze alterne, imparipenat-compuse cu 5-17 foliole. Flori (apar o dată cu frunzele), cele mascule în amenți compuși, cca 10 stamine. Fructe drupe-mici dehiscente, cu 4 valve netede, rareori muchiate, cu miez comestibil la unele specii.

Carya cordiformis (Wangenh.) K. Koch (syn. C. amara Nutt; C. minima Britt.). Arbore, cca 30 m înălțime, crește repede, scoarță subțire cu crăpături puțin adînci, brun-deschis, ramurile tinere cu un păr maroniu, mai tîrziu cade. Frunze de regulă cu 7-9 foliole, lanceolate, acuminate, pe partea inferioară verzi-deschis și pubescente în lungul nervurii mediane, de cca 15 cm lungime, foliolele terminale egale cu cele laterale. Fructe, 1-4 într-un ciorchine, cenușii, turtite, ovale, 2-3 cm grosime, cu vîrf ascuțit.

Carya ovata (Mill.) K. Koch (syn. C. alba Nutt.). Specie cu florile femele sesile. Arbore de cca 40 m înălțime, scoarță cenușie-deschis, formează ritidom care se exfoliază în partea de jos în fîșii lungi de cca 1 m. Lujerii tineri groși, maro-deschis, pubescenți, apoi glabrii, mugurii terminali lat-ovoizi, bruni, cu cîțiva solzi desfăcuți, caduci înainte de deschiderea mugurilor. Frunze cu 5-9 foliole eliptice sau oblong-lanceolate, pe partea inferioară pubescente, marginile serate și ciliate, foliolele terminale mai mari decît cele laterale, 15 cm lungime. Fructe sesile, cîte 1-4 în ciorchine, aproape sferice, cu 4 valve dehiscente, nucă albă, ovală, coajă subțire, slab-muchiată, miez dulce.

Carya tomentosa (Poir.) Nutt. (syn. C. alba (Mill.) K. Koch). Arbore (cca 32 m înălțime), scoarța (brăzdată adine) nu se exfoliază, lujerii tineri tomentoși, mugurele terminal lat-oval. Frunze cu 7-9 foliole, oblongi, acuminate, pe partea inferioară pîsloase și glanduloase, marginea serată și ciliată, pețiol scurt. Fruct globulos-oval (cca 6 cm lung), glabru, nucile puțin turtite, coajă groasă, muchiat, miez dulce.

Intrare: Caria
Caria nume propriu
nume propriu (I3)
  • Caria
Intrare: caria
  • silabație: ca-ri-a info
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • caria
  • cariere
  • cariat
  • cariatu‑
  • cariind
  • cariindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • caria
(să)
  • carieze
  • caria
  • carie
  • cariase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • caria
(să)
  • carieze
  • cariau
  • caria
  • cariaseră
Intrare: carie
  • silabație: ca-ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carie
  • caria
plural
  • carii
  • cariile
genitiv-dativ singular
  • carii
  • cariei
plural
  • carii
  • cariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cariaverb

  • 1. (Despre dinți) A face carii, a se strica. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Măselele s-au cariat. DLRLC
etimologie:

carie, cariisubstantiv feminin

  • 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. Degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.