4 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARATÉ s. n. dermatoză contagioasă sau cronică cauzată de o treponemă, care se manifestă prin erupții roșii, brune sau galbene. (< fr. caraté)

carat sn [At: CLIMESCU, A. 259 / V: sf / Pl: ~e / E: fr carat] 1 Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24 parte din masa totală. 2 Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g[1]. 3 (Îe) (A fi de) optsprezece ~e (A fi) pur, curat. 4 Fiecare dintre cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. 5 Cotă de participare la o societate comercială. modificată

  1. Eronat în original: 4,2 g — Ladislau Strifler

carấtă sf vz caretă

carétă sf [At: NEAGOE, Înv. 118/2 / V: ~rấtă, ~rắtă / Pl: ~te / E: rs карета] Trăsură elegantă, cu patru roți, închisă (cu coș, cu uși și cu geamuri) Cf butcă, caleașcă, cupeu, droșcă, landou, rădvan.

cărat2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~ați, ~e / E: căra] 1 Care a fost transportat Si: deplasat, mutat. 2 (Spc) Transportat cu carul2.

CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat.

CARÁTĂ s. f. v. carat.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat.

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua titlul aurului într-un aliaj de aur, reprezentînd a 24-a parte din masa totală. Ceas de aur de 18 carate. 2. Unitate de greutate pentru diamante și alte pietre prețioase avînd circa 200-206 mg. Briliant de 2 carate.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. V. caleașcă, rădvan, cupeu. Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27. – Variantă; (Mold.) carîtă (SADOVEANU, F. J. 298, ALECSANDRI, T. 46) s. f.

CARÎ́TĂ s. f. v. caretă.

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua aurul dintr-un aliaj de aur, egală cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de greutate pentru pietre prețioase, egală cu 200-206 miligrame. – Fr. carat.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Rus kareta.

CARÁT s.n. 1. Unitate de măsură a proporției de aur în aliaje, egală cu a 24-a parte din masa totală a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele prețioase, egală cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. ♦ Cotă de participare la o societate comercială. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qîrât – a douăzeci și patra parte].

CARÂ s.f. v. caretă.

arată toate definițiile

Intrare: carate
substantiv neutru (N78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carate
  • carateul
  • carateu‑
plural
  • carateuri
  • carateurile
genitiv-dativ singular
  • carate
  • carateului
plural
  • carateuri
  • carateurilor
vocativ singular
plural
Intrare: carat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carat
  • caratul
  • caratu‑
plural
  • carate
  • caratele
genitiv-dativ singular
  • carat
  • caratului
plural
  • carate
  • caratelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cara
  • carata
plural
  • carate
  • caratele
genitiv-dativ singular
  • carate
  • caratei
plural
  • carate
  • caratelor
vocativ singular
plural
Intrare: caretă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • care
  • careta
plural
  • carete
  • caretele
genitiv-dativ singular
  • carete
  • caretei
plural
  • carete
  • caretelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carâ
  • carâta
plural
  • carâte
  • carâtele
genitiv-dativ singular
  • carâte
  • carâtei
plural
  • carâte
  • carâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: cărat (adj.)
cărat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărat
  • căratul
  • căratu‑
  • căra
  • cărata
plural
  • cărați
  • cărații
  • cărate
  • căratele
genitiv-dativ singular
  • cărat
  • căratului
  • cărate
  • căratei
plural
  • cărați
  • căraților
  • cărate
  • căratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carat carată

  • 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ceas de aur de 18 carate.
      surse: DLRLC
  • 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Briliant de 2 carate.
      surse: DLRLC
  • 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman.
    surse: DN
    • 3.1. Cotă de participare la o societate comercială.
      surse: DN

etimologie:

caretă carâtă

  • 1. Trăsură închisă, cu patru roți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cupeu 2 exemple
    exemple
    • Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300.
      surse: DLRLC
    • La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27.
      surse: DLRLC

etimologie: