4 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carat sn [At: CLIMESCU, A. 259 / V: sf / Pl: ~e / E: fr carat] 1 Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24 parte din masa totală. 2 Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g[1]. 3 (Îe) (A fi de) optsprezece ~e (A fi) pur, curat. 4 Fiecare dintre cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. 5 Cotă de participare la o societate comercială. modificată

  1. Eronat în original: 4,2 g — Ladislau Strifler

CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat.

CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat.

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua titlul aurului într-un aliaj de aur, reprezentînd a 24-a parte din masa totală. Ceas de aur de 18 carate. 2. Unitate de greutate pentru diamante și alte pietre prețioase avînd circa 200-206 mg. Briliant de 2 carate.

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua aurul dintr-un aliaj de aur, egală cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de greutate pentru pietre prețioase, egală cu 200-206 miligrame. – Fr. carat.

CARÁT s.n. 1. Unitate de măsură a proporției de aur în aliaje, egală cu a 24-a parte din masa totală a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele prețioase, egală cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. ♦ Cotă de participare la o societate comercială. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qîrât – a douăzeci și patra parte].

CARÁT s. n. 1. indice al proporției de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală. 2. unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. 3. (fig.) grad, intensitate. (< fr. carat, lat. carratus)

CARÁT ~e n. 1) Cantitate de aur curat conținută într-un aliaj egală cu a 24-a parte din masa totală. Aur de 18 ~e. 2) Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. /<fr. carat

carat n. 1. partea aurului pur cântărind a 24-a parte din greutatea totală: aur cu 20 carate; 2. unitate de greutate pentru pietre scumpe, egală cu 21 centigrame: acest diamant cântărește 5 carate.

*carát n., pl. e (fr. carat, it. carato, d. ar. gĭrat, care vine d. vgr. kerátion, roșcovă, dim. d. kéras, corn. Cu sîmburiĭ de roșcovă, se cîntăreaŭ diamantele). Partea de aur pur care cîntărește a 24-a parte din greutatea totală a unuĭ aliaj: aur de 20 de carate. O mică greutate (21 de centigrame) de cîntărit diamantele: diamant de 5 carate. V. roșcovă și batcă 2.

cărá [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.

cărát1 sn [At: HEM 1639/10 / Pl: ~uri / E: căra] 1 Mutat1. 2 Transport de materiale, obiecte etc. (în cantitate mare). 3 Timp când se cară fânul sau recolta. 4 (Înv) Plată pentru cărăușie.

cărat2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~ați, ~e / E: căra] 1 Care a fost transportat Si: deplasat, mutat. 2 (Spc) Transportat cu carul2.

CARÁTĂ s. f. v. carat.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) căra; transport de materiale (în cantitate mare). 2. Timpul când se cară fânul sau recolta. – V. căra.

CĂRÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) căra; transport de materiale (în cantitate mare). 2. Timpul când se cară fânul sau recolta. – V. căra.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un obiect, de obicei o povară, o încărcătură) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (cu ajutorul unui vehicul sau al unui animal de povară). Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. Să cărăm fin pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. ◊ Absol. Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Lucrarea se face sau se subînțelege că se face cu brațele, cu spinarea etc.) Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a depune eforturi fără rezultat. ◊ (Prin analogie, subiectul este un animal) Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. 2. Tranz. A transporta în cantități mari. Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. ◊ (Poetic) După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. ◊ (Transportul se face cu forța sau pe furiș, cu scopul însușirii unor bunuri străine) Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Absol. (Familiar) Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. ◊ Expr. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) sau (absol.) a căra în cineva = a bate pe cineva foarte tare. Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. 3. Tranz. (Rar, cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. ◊ Expr. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, împins, tîrît oarecum fără voie (de obicei la o acțiune rea). Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Refl. (Rar, despre oameni) A se duce dintr-un lcc în altul (pe jos sau cu un mijloc de locomoție). Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. ♦ (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu un ton amenințător) A pleca cît mai repede; a se cărăbăni, a o șterge. La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.

CĂRÁT s. n. Acțiunea de a căra. 1. Transportul unor materiale. Ziua e treieriș, căratul griului la gară, n-avem timp. DUMITRIU, N. 241. Căratul snopilor, căratul de snopi, sau căratul pîinii, se face cu carul. PAMFlLE, A. R. 140. 2. Timpul cînd se cară fînul sau (mai ales) recolta. Să te bată, badeo, bată Nouă boale dintr-o dată, Nouă boale Ș-o lingoare, Din arat Pînă-n cărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

arată toate definițiile

Intrare: carat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carat
  • caratul
  • caratu‑
plural
  • carate
  • caratele
genitiv-dativ singular
  • carat
  • caratului
plural
  • carate
  • caratelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cara
  • carata
plural
  • carate
  • caratele
genitiv-dativ singular
  • carate
  • caratei
plural
  • carate
  • caratelor
vocativ singular
plural
Intrare: căra
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căra
  • cărare
  • cărat
  • căratu‑
  • cărând
  • cărându‑
singular plural
  • ca
  • cărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • car
(să)
  • car
  • căram
  • cărai
  • cărasem
a II-a (tu)
  • cari
(să)
  • cari
  • cărai
  • cărași
  • căraseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • care
  • căra
  • cără
  • cărase
plural I (noi)
  • cărăm
(să)
  • cărăm
  • căram
  • cărarăm
  • căraserăm
  • cărasem
a II-a (voi)
  • cărați
(să)
  • cărați
  • cărați
  • cărarăți
  • căraserăți
  • căraseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • care
  • cărau
  • căra
  • căraseră
Intrare: cărat (adj.)
cărat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărat
  • căratul
  • căratu‑
  • căra
  • cărata
plural
  • cărați
  • cărații
  • cărate
  • căratele
genitiv-dativ singular
  • cărat
  • căratului
  • cărate
  • căratei
plural
  • cărați
  • căraților
  • cărate
  • căratelor
vocativ singular
plural
Intrare: cărat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărat
  • căratul
  • căratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cărat
  • căratului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carat carată

  • 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ceas de aur de 18 carate.
      surse: DLRLC
  • 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Briliant de 2 carate.
      surse: DLRLC
  • 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman.
    surse: DN
    • 3.1. Cotă de participare la o societate comercială.
      surse: DN

etimologie:

căra

  • 1. tranzitiv A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: duce (vb.) transporta 14 exemple
    exemple
    • Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363.
      surse: DLRLC
    • Să cărăm fîn pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258.
      surse: DLRLC
    • absolut Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158.
      surse: DLRLC
    • absolut Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291.
      surse: DLRLC
    • Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259.
      surse: DLRLC
    • Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57.
      surse: DLRLC
    • Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36.
      surse: DLRLC
    • Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150.
      surse: DLRLC
    • prin analogie Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119.
      surse: DLRLC
    • Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249.
      surse: DLRLC
    • Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96.
      surse: DLRLC
    • poetic După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106.
      surse: DLRLC
    • Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78.
      surse: DLRLC
    • absolut familiar Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) sau (absolut) a căra în cineva = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate 4 exemple
      exemple
      • Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43.
        surse: DLRLC
      • Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG.
        surse: DLRLC
      • Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101.
        surse: DLRLC
      • Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84.
        surse: DLRLC
    • 1.3. rar (Cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul.
      surse: DLRLC sinonime: plimba un exemplu
      exemple
      • Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. expresie A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG.
          surse: DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se duce dintr-un loc în altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51.
      surse: DLRLC
    • De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8.
      surse: DLRLC
    • Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308.
      surse: DLRLC
    • 2.1. familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cărăbăni pleca 4 exemple
      exemple
      • La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7.
        surse: DLRLC
      • Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356.
        surse: DLRLC
      • Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231.
        surse: DLRLC
      • Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.
        surse: DLRLC

etimologie:

cărat (s.n.)

  • 1. Acțiunea de a (se) căra; transport de materiale (în cantitate mare).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ziua e treieriș, căratul grîului la gară, n-avem timp. DUMITRIU, N. 241.
      surse: DLRLC
    • Căratul snopilor, căratul de snopi, sau căratul pîinii, se face cu carul. PAMFlLE, A. R. 140.
      surse: DLRLC
  • 2. Timpul când se cară fânul sau recolta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Să te bată, badeo, bată Nouă boale dintr-o dată, Nouă boale Ș-o lingoare, Din arat Pînă-n cărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi căra
    surse: DEX '98 DEX '09