3 intrări
43 de definiții

Explicative DEX

CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi.

căraire sf vz cărare

cărare sf [At: PSALT. SCH. 391 / V: ~aire, calare / Pl: ~rări / E: ml carraria] 1 (Iuz) Drum pentru care (1). 2 Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul Si: potecă, trecătoare, (pop) plai, (reg) călicuță (1-2), hățaș. 3 (Pgn) Drum. 4 (Îlav) Pe toate ~rările Pretutindeni. 5 (Pfm; îe) A umbla pe două ~rări A se clătina în mers. 6 (Pfm; îae) A fi beat. 7-8 (Pfm; îe) A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~a (sau cărările) A opri pe cineva să facă sau să continue un drum. 9 (Pfm; îe) A-și îndrepta ~rările A apuca într-o direcție. 10 (Pfm; îe) A-i scurta cuiva ~rările A omorî. 11 Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. 12 (Trs) Strungăreață. 13 (Fig) Călătorie.

cârâi [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răi, cărăi, gâ~, gărăi / Pzi: cârâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.

cârâire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: cârâi] 1-2 Cârâială (1-2).

gârâi v vz cârâi

râcâi2 v vz cârâi

râgâi2 v vz cârâi

CĂRARE (pl. -ări) sf. 1 Potecă, drum mic, cale strîmtă numai pentru un om sau animal și pe care nu se poate umbla cu carul; 👉 MINTE 2 Fig. Drum, cale: cărările vieții fiind grele și înguste EMIN. 3 proverb: a merge, a umbla pe două cărări, a se clătina în mers, a nu umbla drept (vorb. de omul beat) 4 Dunga, locul lăsat liber pe creștetul capului prin despărțirea părului în două: își alegea ~a la oglindă VLAH. [lat. carraria].

CĂRĂRUIE, CĂRĂRUȘĂ (pl. -uși). CĂRĂRUICĂ (pl. -ci), CĂRĂRUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. CĂRARE: o cărăruie sucită ne duce prin crăpăturile păretelui din stînga VLAH.; prăpăstiile grozave pe lîngă care șerpuia cărărușa ALECS..

CÎRÎI (cîrîiu) I. vb. intr. 1 A face cîr! (vorb. de ciori, de coțofene, etc.): cioarele cînd îmblu cîrduri și cîrîe, are să ningă (VOR.) 2 A cotcodăci, a cloncăni: ei știu foarte bine cum să fure cloșca de pe ouă, fără să cîrîe (FIL.); (P): găina care cîrîe seara, dimineața n’are ou 3 Ⓕ A cînta fals: protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.) 4 A vorbi în graiul hoților 5 F A vorbi (vorb. de Țigani): cască-ți pliscul mai tare, cioară, și cîrîe mai desghețat (ALECS.) 5 = CHIORĂI: deși-i cîrîiau mațele de foame... nu spuse nimica (MAR.). II. vb. tr. 1 A striga cîr! unei păsări, ca s’o alunge de undeva: el tot cîrîia la scară pasărea, ca să-l auză din casă (JIP.) 2 F A cicăli în batjocură: lumea sta grămadă ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul (I.-GH.).

CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.

CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust, bătătorit de oameni, pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum în general. V. potecă. Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L., 67. Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare. pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strimte. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea; a opri pe cineva din drum, a-l sili să se întoarcă. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. A-i scurta cuiva cărările = a omorî (pe cineva). Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a porni, a apuca (într-o direcție). Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235. A umbla pe două cărări = a umbla clătinîndu-se, a fi beat. Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25. 2. Dunga sau linia obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG.

CÎRÎI, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.

CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a umbla clătinîndu-se, a fi beat. (Reg.) A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî. 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CÎRÎI, cîrîi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări, la pers. 3) A scoate sunete scurte și guturale. 2. Intranz. A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. A se certa. Toată ziua se cîrîie. – Din cîr.

CĂRARE ~ări f. Drum îngust pe care se merge pe jos; potecă. ◊ A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~ările a-i închide cuiva calea. A-i scurta cuiva ~ările a-l omorî pe cineva. A umbla pe două ~ări a umbla clătinându-se datorită consumului de alcool. Pe toate ~ările peste tot. [G.-D. cărării] /

A CÂRÂI cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

cărare f. 1. drum mic și foarte îngust; 2. dungă sau despărțirea părului în creștetul capului; 3. fig. cale: ceasornicul urmează lunga timpului cărare EE. [Lat. vulg. CARRARIA, lit. drum de care].

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

2) căráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a căra o dată.

1) căráre f., pl. cărărĭ (lat. carraria, it. carraja, vfr. charriere, pv. carriera, sp. carrera, pg. carreira. V. cărare). Drum de trecut cu picĭoru, fie pe munte, fie pe cîmp orĭ într’o grădină ș. a.: îmĭ place maĭ mult să merg pe cărare de cît pe drumu carelor. Dungă făcută cu peptenele în păr, în peptănătură: a-țĭ face cărarea. Fig. A merge pe doŭă cărărĭ, a fi beat. A scurta cuĭva cărările, a-l face să nu maĭ vie pe undeva. V. potecă, colnic, pîrtie.

cîrîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.

gîrîĭ, a -í v. intr. (imit. ca și cîrîĭ). Cîrîĭ. Discut tare: femeile gîrîĭaŭ (CL. 1910, 9, 983). Rîgîĭ.

rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

Ortografice DOOM

cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări

cârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. cârâi, 3 cârâie, imperf. 1 cârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să cârâi, 3 să cârâie

cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări

cârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 cârâie, imperf. 3 sg. cârâia; conj. prez. 3 să cârâie

cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări

cârâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâia

cîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. cîrîie)

cârâiu, -râe 3, -râiam 1 imp.

Etimologice

cărare (cărări), s. f. – 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. – 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Mr. cărare. Lat. carraria (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 287; Candrea-Dens., 244; REW 1718; Philippide, II, 636); cf. alb. karrarë, it. carraja (calabr. cárrara), prov. carriera, v. fr. charrière, cat., sp. carrera, port. carreira. Semantismul prezintă o schimbare proprie limbii rom., în timp ce celelalte limbi romanice păstrează sensul primitiv de „drum de care”. Pușcariu a încercat în mai multe rînduri (Locul limbii romîne, 34; Études de linguist. rom., 40; DAR; contra Rosetti, I, 174; cf. Iordan, RF, VI, 150) să explice această schimbare prin condițiile tipice ale vieții primitive ale romînilor, în regiunile muntoase. Mai probabil, lat. carraria s-a contaminat cu scalaria (› fr. escalier), cf. lat. scala „ieșire povîrnită”, de unde sard. iskela „cărare”, alb. škalë, sb., bg. skala „stîncă ascuțită”, ngr. σϰάλα, etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cărărău, s. m. (Bucov., Maram., vagabond, haimana); cărăra, vb. (a face cărări; a ascuți ferăstrăul); cărărat, adj. (plin de cărări; striat, dungat).

Argou

a umbla pe șapte cărări expr. a fi beat.

cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa

Sinonime

CĂRARE s. v. lătunoaie, răritură.

CĂRARE s. 1. v. cărat. 2. v. potecă.

CÂRÂI vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.

CĂRARE s. 1. cărat, ducere, dus, purtare, transport, transportare. (~ rănitului la spital.) 2. potecă, (pop.) pîrtie, (reg.) potea. (Mergea pe o ~ prin vii.)

cărare s. v. LĂTUNOAIE. RĂRITURĂ.

cîrîi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. CIONDĂNl. CIOROVĂI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.

Intrare: cărare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărare
  • cărarea
plural
  • cărări
  • cărările
genitiv-dativ singular
  • cărări
  • cărării
plural
  • cărări
  • cărărilor
vocativ singular —
plural —
căraire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cârâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cârâi
  • cârâire
  • cârâit
  • cârâitu‑
  • cârâind
  • cârâindu‑
singular plural
  • cârâie
  • cârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiam
  • cârâii
  • cârâisem
a II-a (tu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiai
  • cârâiși
  • cârâiseși
a III-a (el, ea)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâia
  • cârâi
  • cârâise
plural I (noi)
  • cârâim
(să)
  • cârâim
  • cârâiam
  • cârâirăm
  • cârâiserăm
  • cârâisem
a II-a (voi)
  • cârâiți
(să)
  • cârâiți
  • cârâiați
  • cârâirăți
  • cârâiserăți
  • cârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâiau
  • cârâiră
  • cârâiseră
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gârâi
  • gârâire
  • gârâit
  • gârâitu‑
  • gârâind
  • gârâindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâia
  • gârâi
  • gârâise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâiau
  • gârâiră
  • gârâiseră
Intrare: cârâire
cârâire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâire
  • cârâirea
plural
  • cârâiri
  • cârâirile
genitiv-dativ singular
  • cârâiri
  • cârâirii
plural
  • cârâiri
  • cârâirilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărare, cărărisubstantiv feminin

  • 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: potecă diminutive: cărăruță
    • format_quote Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L. 67. DLRLC
    • format_quote Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte. EMINESCU, O. I 209. DLRLC
    • format_quote figurat În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. DLRLC
    • format_quote figurat Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Drum. DEX '09 DLRLC
      sinonime: drum
      • format_quote Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare, pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54. DLRLC
      • format_quote Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. DLRLC
      • format_quote figurat Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe toate cărările = în tot locul, la tot pasul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: pretutindeni
      • format_quote Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235. DLRLC
    • chat_bubble A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25. DLRLC
    • chat_bubble A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. DLRLC
    • chat_bubble A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215. DLRLC
    • chat_bubble A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: omorî
      • format_quote Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199. DLRLC
  • 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
etimologie:

cârâi, cârâiverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: chirăi
    • format_quote Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. DLRLC
    • format_quote A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. DLRLC
    • format_quote Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. DLRLC
    • format_quote O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. DLRLC
    • format_quote Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. DLRLC
    • format_quote reflexiv rar Se cîrîiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. DLRLC
    • format_quote neobișnuit tranzitiv Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat peiorativ A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat familiar A bate la cap pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. DLRLC
    • 3.1. reflexiv reciproc A se certa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: certa
      • format_quote Toată ziua se cârâie. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. DLRLC
      • format_quote Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: cârâiesc. DLRLC
etimologie:
  • Câr + -âi. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.