3 intrări
43 de definiții
- explicative DEX (26)
- ortografice DOOM (8)
- etimologice (1)
- argou (2)
- sinonime (6)
Explicative DEX
CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.
CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
căraire sf vz cărare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cărare sf [At: PSALT. SCH. 391 / V: ~aire, calare / Pl: ~rări / E: ml carraria] 1 (Iuz) Drum pentru care (1). 2 Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul Si: potecă, trecătoare, (pop) plai, (reg) călicuță (1-2), hățaș. 3 (Pgn) Drum. 4 (Îlav) Pe toate ~rările Pretutindeni. 5 (Pfm; îe) A umbla pe două ~rări A se clătina în mers. 6 (Pfm; îae) A fi beat. 7-8 (Pfm; îe) A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~a (sau cărările) A opri pe cineva să facă sau să continue un drum. 9 (Pfm; îe) A-și îndrepta ~rările A apuca într-o direcție. 10 (Pfm; îe) A-i scurta cuiva ~rările A omorî. 11 Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. 12 (Trs) Strungăreață. 13 (Fig) Călătorie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cârâi [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răi, cărăi, gâ~, gărăi / Pzi: cârâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cârâire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: cârâi] 1-2 Cârâială (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
gârâi v vz cârâi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
râcâi2 v vz cârâi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
râgâi2 v vz cârâi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂRARE (pl. -ări) sf. 1 Potecă, drum mic, cale strîmtă numai pentru un om sau animal și pe care nu se poate umbla cu carul; 👉 MINTE ¶ 2 Fig. Drum, cale: cărările vieții fiind grele și înguste EMIN. ¶ 3 proverb: a merge, a umbla pe două cărări, a se clătina în mers, a nu umbla drept (vorb. de omul beat) ¶ 4 Dunga, locul lăsat liber pe creștetul capului prin despărțirea părului în două: își alegea ~a la oglindă VLAH. [lat. carraria].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CĂRĂRUIE, CĂRĂRUȘĂ (pl. -uși). CĂRĂRUICĂ (pl. -ci), CĂRĂRUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. CĂRARE: o cărăruie sucită ne duce prin crăpăturile păretelui din stînga VLAH.; prăpăstiile grozave pe lîngă care șerpuia cărărușa ALECS..
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CÎRÎI (cîrîiu) I. vb. intr. 1 A face cîr! (vorb. de ciori, de coțofene, etc.): cioarele cînd îmblu cîrduri și cîrîe, are să ningă (VOR.) ¶ 2 A cotcodăci, a cloncăni: ei știu foarte bine cum să fure cloșca de pe ouă, fără să cîrîe (FIL.); (P): găina care cîrîe seara, dimineața n’are ou ¶ 3 Ⓕ A cînta fals: protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.) ¶ 4 A vorbi în graiul hoților ¶ 5 F A vorbi (vorb. de Țigani): cască-ți pliscul mai tare, cioară, și cîrîe mai desghețat (ALECS.) ¶ 5 = CHIORĂI: deși-i cîrîiau mațele de foame... nu spuse nimica (MAR.). II. vb. tr. 1 A striga cîr! unei păsări, ca s’o alunge de undeva: el tot cîrîia la scară pasărea, ca să-l auză din casă (JIP.) ¶ 2 F A cicăli în batjocură: lumea sta grămadă ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul (I.-GH.).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust, bătătorit de oameni, pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum în general. V. potecă. Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L., 67. Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare. pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strimte. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea; a opri pe cineva din drum, a-l sili să se întoarcă. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. A-i scurta cuiva cărările = a omorî (pe cineva). Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a porni, a apuca (într-o direcție). Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235. A umbla pe două cărări = a umbla clătinîndu-se, a fi beat. Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25. 2. Dunga sau linia obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎRÎI, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂRARE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a umbla clătinîndu-se, a fi beat. (Reg.) A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî. 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CÎRÎI, cîrîi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări, la pers. 3) A scoate sunete scurte și guturale. 2. Intranz. A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. A se certa. Toată ziua se cîrîie. – Din cîr.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂRARE ~ări f. Drum îngust pe care se merge pe jos; potecă. ◊ A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~ările a-i închide cuiva calea. A-i scurta cuiva ~ările a-l omorî pe cineva. A umbla pe două ~ări a umbla clătinându-se datorită consumului de alcool. Pe toate ~ările peste tot. [G.-D. cărării] /
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A CÂRÂI cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cărare f. 1. drum mic și foarte îngust; 2. dungă sau despărțirea părului în creștetul capului; 3. fig. cale: ceasornicul urmează lunga timpului cărare EE. [Lat. vulg. CARRARIA, lit. drum de care].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) căráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a căra o dată.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) căráre f., pl. cărărĭ (lat. carraria, it. carraja, vfr. charriere, pv. carriera, sp. carrera, pg. carreira. V. cărare). Drum de trecut cu picĭoru, fie pe munte, fie pe cîmp orĭ într’o grădină ș. a.: îmĭ place maĭ mult să merg pe cărare de cît pe drumu carelor. Dungă făcută cu peptenele în păr, în peptănătură: a-țĭ face cărarea. Fig. A merge pe doŭă cărărĭ, a fi beat. A scurta cuĭva cărările, a-l face să nu maĭ vie pe undeva. V. potecă, colnic, pîrtie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cîrîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gîrîĭ, a -í v. intr. (imit. ca și cîrîĭ). Cîrîĭ. Discut tare: femeile gîrîĭaŭ (CL. 1910, 9, 983). Rîgîĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
cârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. cârâi, 3 cârâie, imperf. 1 cârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să cârâi, 3 să cârâie
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 cârâie, imperf. 3 sg. cârâia; conj. prez. 3 să cârâie
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cărare s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cârâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâia
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. cîrîie)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
cârâiu, -râe 3, -râiam 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Etimologice
cărare (cărări), s. f. – 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. – 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Mr. cărare. Lat. carraria (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 287; Candrea-Dens., 244; REW 1718; Philippide, II, 636); cf. alb. karrarë, it. carraja (calabr. cárrara), prov. carriera, v. fr. charrière, cat., sp. carrera, port. carreira. Semantismul prezintă o schimbare proprie limbii rom., în timp ce celelalte limbi romanice păstrează sensul primitiv de „drum de care”. Pușcariu a încercat în mai multe rînduri (Locul limbii romîne, 34; Études de linguist. rom., 40; DAR; contra Rosetti, I, 174; cf. Iordan, RF, VI, 150) să explice această schimbare prin condițiile tipice ale vieții primitive ale romînilor, în regiunile muntoase. Mai probabil, lat. carraria s-a contaminat cu scalaria (› fr. escalier), cf. lat. scala „ieșire povîrnită”, de unde sard. iskela „cărare”, alb. škalë, sb., bg. skala „stîncă ascuțită”, ngr. σϰάλα, etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cărărău, s. m. (Bucov., Maram., vagabond, haimana); cărăra, vb. (a face cărări; a ascuți ferăstrăul); cărărat, adj. (plin de cărări; striat, dungat).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Argou
a umbla pe șapte cărări expr. a fi beat.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Sinonime
CĂRARE s. v. lătunoaie, răritură.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂRARE s. 1. v. cărat. 2. v. potecă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CÂRÂI vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂRARE s. 1. cărat, ducere, dus, purtare, transport, transportare. (~ rănitului la spital.) 2. potecă, (pop.) pîrtie, (reg.) potea. (Mergea pe o ~ prin vii.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cărare s. v. LĂTUNOAIE. RĂRITURĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cîrîi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. CIONDĂNl. CIOROVĂI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| verb (VT343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
| — | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
cărare, cărărisubstantiv feminin
- 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L. 67. DLRLC
- Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte. EMINESCU, O. I 209. DLRLC
- În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. DLRLC
- Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. DLRLC
- 1.1. Drum. DEX '09 DLRLCsinonime: drum
- Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare, pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54. DLRLC
- Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. DLRLC
- Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
-
- Pe toate cărările = în tot locul, la tot pasul. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: pretutindeni
- Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235. DLRLC
-
- A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. DEX '09 DLRLC
- Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25. DLRLC
-
- A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. DEX '09 DLRLC
- Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. DLRLC
-
- A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. DEX '09 DLRLC
- Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215. DLRLC
-
- A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: omorî
- Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199. DLRLC
-
-
- 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
-
etimologie:
- carraria DEX '09 DEX '98
cârâi, cârâiverb
- 1. (Despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: chirăi
- Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. DLRLC
- A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. DLRLC
- Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. DLRLC
- O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. DLRLC
- Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. DLRLC
- Se cîrîiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. DLRLC
- Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. DLRLC
-
- 2. A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. DLRLC
-
-
- Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. DLRLC
- 3.1. A se certa. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: certa
- Toată ziua se cârâie. DEX '09 DEX '98
- Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. DLRLC
- Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. DLRLC
-
-
- comentariu Prezent indicativ și: cârâiesc. DLRLC
etimologie:
- Câr + -âi. DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.