opțiuni
  • info

5 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAPITAT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.

capitat, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: fr capité] (Bot; d. organe) Care se termină cu un fel de măciucă.

CAPITAT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.

CAPITAT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. [Cf. fr. capité, lat. caput – cap].

CAPITAT, -Ă adj. (bot., anat.; despre un organ) care se termină cu un fel de măciucă. (< lat. capitatus, fr. capité)

CAPITAT ~tă (~ți, ~te) bot. Care se termină cu o măciulie. /<fr. capité

CĂPIȚA vb. I v. căpiți.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

capita[1] vt vz decapita

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).

căpițat sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: căpiți] 1-2 Căpițare (1-2).

căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~tez, (înv) 3 ~apită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.

CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.

DECAPITA vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DECAPITA vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc[1]. (< fr. décapiter)

  1. probabil incomplet, în franceză sensul figurat se referă la instituții, grupări etc. — raduborza

A CĂPIȚI ~esc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

A DECAPITA ~ez tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare

decapità v. a tăia capul.

*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

capitat adj. m., pl. capitați; f. capitată, pl. capitate

capitat adj. m., pl. capitați; f. capitată, pl. capitate

capitat adj. m., pl.capitați; f. sg. capitată, pl. capitate

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 decapitează; conj. prez. 1 sg. să decapitez, 3 să decapiteze

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapitează

căpiți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițească

decapita vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 sg. și pl. decapitează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).

Intrare: capitat
capitat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capitat
  • capitatul
  • capitatu‑
  • capitată
  • capitata
plural
  • capitați
  • capitații
  • capitate
  • capitatele
genitiv-dativ singular
  • capitat
  • capitatului
  • capitate
  • capitatei
plural
  • capitați
  • capitaților
  • capitate
  • capitatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: căpița
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
 singular plural
  • căpițează
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
 (să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
 (să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițează
 (să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
 (să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
 (să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițează
 (să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpițară
  • căpițaseră
căpițat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițatul
  • căpițatu‑
  • căpițată
  • căpițata
plural
  • căpițați
  • căpițații
  • căpițate
  • căpițatele
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițatului
  • căpițate
  • căpițatei
plural
  • căpițați
  • căpițaților
  • căpițate
  • căpițatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: căpițat (s.n.)
căpițat2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24--)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițat-ul
  • căpițat-u‑
plural
  • căpițat-uri
  • căpițat-urile
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițat-ului
plural
  • căpițat-uri
  • căpițat-urilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: căpiți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpiți
  • căpițire
  • căpițit
  • căpițitu‑
  • căpițind
  • căpițindu‑
 singular plural
  • căpițește
  • căpițiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițesc
 (să)
  • căpițesc
  • căpițeam
  • căpiții
  • căpițisem
a II-a (tu)
  • căpițești
 (să)
  • căpițești
  • căpițeai
  • căpițiși
  • căpițiseși
a III-a (el, ea)
  • căpițește
 (să)
  • căpițească
  • căpițea
  • căpiți
  • căpițise
plural I (noi)
  • căpițim
 (să)
  • căpițim
  • căpițeam
  • căpițirăm
  • căpițiserăm
  • căpițisem
a II-a (voi)
  • căpițiți
 (să)
  • căpițiți
  • căpițeați
  • căpițirăți
  • căpițiserăți
  • căpițiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițesc
 (să)
  • căpițească
  • căpițeau
  • căpițiră
  • căpițiseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
 singular plural
  • căpițează
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
 (să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
 (să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițează
 (să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
 (să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
 (să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițează
 (să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpițară
  • căpițaseră
Intrare: decapita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decapita
  • decapitare
  • decapitat
  • decapitatu‑
  • decapitând
  • decapitându‑
 singular plural
  • decapitează
  • decapitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decapitez
 (să)
  • decapitez
  • decapitam
  • decapitai
  • decapitasem
a II-a (tu)
  • decapitezi
 (să)
  • decapitezi
  • decapitai
  • decapitași
  • decapitaseși
a III-a (el, ea)
  • decapitează
 (să)
  • decapiteze
  • decapita
  • decapită
  • decapitase
plural I (noi)
  • decapităm
 (să)
  • decapităm
  • decapitam
  • decapitarăm
  • decapitaserăm
  • decapitasem
a II-a (voi)
  • decapitați
 (să)
  • decapitați
  • decapitați
  • decapitarăți
  • decapitaserăți
  • decapitaseți
a III-a (ei, ele)
  • decapitează
 (să)
  • decapiteze
  • decapitau
  • decapitară
  • decapitaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • capita
  • capitare
  • capitat
  • capitatu‑
  • capitând
  • capitându‑
 singular plural
  • capitează
  • capitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • capitez
 (să)
  • capitez
  • capitam
  • capitai
  • capitasem
a II-a (tu)
  • capitezi
 (să)
  • capitezi
  • capitai
  • capitași
  • capitaseși
a III-a (el, ea)
  • capitează
 (să)
  • capiteze
  • capita
  • capită
  • capitase
plural I (noi)
  • capităm
 (să)
  • capităm
  • capitam
  • capitarăm
  • capitaserăm
  • capitasem
a II-a (voi)
  • capitați
 (să)
  • capitați
  • capitați
  • capitarăți
  • capitaserăți
  • capitaseți
a III-a (ei, ele)
  • capitează
 (să)
  • capiteze
  • capitau
  • capitară
  • capitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

capitat, capitatăadjectiv

  • 1. botanică (Despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. DEX '09 DN
etimologie:

căpiți, căpițescverb

  • 1. rar A face căpițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382. DLRLC
etimologie:
  • căpiță DEX '09 DEX '98

decapita, decapitezverb

  • 1. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: descăpățâna scurta ucide
    • format_quote Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. DLRLC
    • format_quote Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117. DLRLC
    • 1.1. A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. figurat A suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.