AUTOMOBIL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

CAPCANĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă². – Din tc. kapkan.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Om rău, crud, sălbatic. – Cap¹ + câine (după ngr. kinokéfalos).

COLET¹, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet).

MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

capcană sf [At: DOSOFTEI, PS. 78 / V: căp~^[1] / Pl: ~ne / E: tc kapkan] (Afg) Dispozitiv pentru prinderea unor animale Si: cursă.

căpcăun sm [At: DOSOFTEI, V. S. 79/1 / V: cătc~, cătcăhun, ~cân / P: ~că-un / Pl: ~i / E: cap + -câne calc după ngr ϰυνοϰεφαλος, vsl пъкоглаьъ] 1 Ființă din mitologia populară românească, cu trup de om și cap de câine, care mânca oameni. 2 (Pfm; fig) Om rău, și crud. 3 (Spc) Poreclă dată în trecut turcilor și tătarilor, în calitate de invadatori, de asupritori. 4 (Pfm; pex) Om mâncăcios. 5 (Pfm; pex) Om care mănâncă gratis de la cineva, fără să muncească Si: parazit, trântor. 6 (Îf cătc-) Om prost.

căpcân sm vz căpcăun

cătcăhun sm vz căpcăun

cătcăun sm vz căpcăun

câtcăhun sm vz căpcăun

câtcăun sm vz căpcăun

meșină² sf vz mașină

meștină sf vz meșină¹

moșină sf vz mașină

CĂPCANĂ (pl. -ăni, -ane) sf. Mold. Cursă (de șoareci, etc.): bietul motan, picînd și el în capcană, miorlăia de durere ODOB.; Fig.: a cădea, a se prinde în ~, a cădea în cursă [tc. kapkan].

CĂPCĂUN, CĂPCÎN(E), CĂTCĂUN sm. 1 🔱 pop. Monstru fabulos, om cu două capete și două guri, care pe o gură înghițea copii întregi sau bucăți mari de carne de om, cu oase cu tot, și pe cealaltă gură scotea oasele; monstru cu trupul de om și cu capul de cîine: bunicile le spuneau de căpcăunii cu două guri DLVR.; căpcînii sînt niște oameni cu capul de cîine și foarte răi, ei nu se hrănesc decît cu carne de om ȘEZ.; credința despre acești monștri s’a răspîndit în popor de pe urma Alexandriei, unde se povestește că Alexandru Machedon: ajunse la o țară cu oameni cătcăuni, dinainte cu obraz de om și grăia omenește, iară dindărăpt cap de cîine și lătra cîinește ¶ 2 Pr ext. Poreclă dată Tătarilor, din pricina groazei pe care o inspirau oamenilor prin cruzimea lor: cîți Căzaci, Căpcîni și alte lifte spurcate au căzut morți aici CRG. ¶ 3 Fig. Barbar, sălbatic, antropofag, canibal: fugi, căpcăunule, că mi-ai omorît odorul ALECS.; l-a omorît hoțul de căpcîn, jupînul Pogan RET. [cap + cîne, după gr. κυλοκέφαλος „cap de cîine”].

CĂPCĂUNIME sf. col. CĂPCĂUN 1: trecură peste noi ... valuri de ungurime, lehime, ~ JIP..

❍CĂPCÎN(E) 👉 CĂPCĂUN.

CĂTCĂUN 👉 CĂPCĂUN.

CAPCANĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă. – Din tc. kapkan.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. – Cap¹ + câine (după ngr. kinokefalos).

CAPCANĂ, capcane, s. f. Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă. Ha, ha! Capcana! Lucrează capcanele! Altă dată să nu-ți mai paști vitele prin semănături. DAVIDOGLU, O. 63. În ciur băga păsărelele care cădeau în capcana meșteșugită. PAS, Z. I 209. Clamp! Capcana... se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. ◊ Fig. Vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană. ALECSANDRI, T. 203. – Variantă: căpcană (DAVILA, V. V. 162) s. f.

CĂPCANĂ s. f. v. capcană.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. 1. Ființă din mitologia populară închipuită ca mîncător de oameni. Bunicile... le spuneau... de căpcăunii cu două guri. DELAVRANCEA, S. 217. 2. Fig. Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic, hapsîn. Fugi, căpcăunule, că mi-ai omorît odoru! ALECSANDRI, T. 975. – Variantă: căpcîn (CREANGĂ, P. 117, ALECSANDRI, P. P. 197) s. m.

CĂPCÎN s. m. v. căpcăun.

CAPCANĂ, capcane, s. f. Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă. – Tc. kapkan.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă din mitologia populară închipuită ca un mîncător de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Din cap¹ + cîine (după gr. kinokefalos).

automobil-capcană s. n. Automobil abandonat în locuri publice pentru a declanșa explozii datorită bombelor plasate la bord ◊ „În semn de protest împotriva exploziei de luni dimineața a unui automobil-capcană care a provocat moartea a 16 persoane și rănirea altor 100, în sectorul de vest al Beirutului a avut loc marți o grevă generală.” Sc. 7 XII 83 p. 7. ◊ „Un automobil-capcană a explodat în apropierea clădirii consulatului Turciei din Melbourne [...]” I.B. 24 XI 86 p. 8. ◊ „Automobil-capcană la Beirut” R.l. 28 I 90 p. 4; v. și Pri. 22/96 p. 47 (din automobil + capcană; cf. fr. automobile-piegée)

mașină-capcană s. f. Mașină încărcată cu un exploziv care, de obicei, este acționat prin telecomandă sau printr-un ceas special ◊ „O mașină-capcană a explodat sâmbătă la New Delhi, producând moartea a 8 persoane.” R.l. 13 IX 93 p. 8. ◊ „Președintele Macedoniei a fost grav rănit ieri, la Skopje, de explozia unei mașini-capcană care a sărit în aer.” Ev.z. 4 X 95 p. 5; v. și R.lit. 29/94 p. 24 (din mașină + capcană, după fr. voiture-piégée; DMC 1969)

CAPCANĂ ~e f. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea unor animale și păsări; cursă. ~ de lupi. ~ de șoareci. ◊ A cădea în ~ a intra într-o încurcătură grea. /<turc. kapkan

CĂPCĂUN ~i m. 1) folc. Ființă fabuloasă mitologică despre care se crede că mănâncă oameni. 2) fig. Om crud, rău; om fără suflet. /cap + câine

capcân (căpcăun, cătcăun) m. 1. monstru antropofag cu cap de câine, despre care povestește Alexandria («o țară cu oameni cătcăuni„ dinainte cu obraz de om ce grăia omenește, iar dindărăt cap de câine ce lătra câinește»); 2. Tătar canibal, barbar: o mână de capcân să se atingă de al lumilor stăpân AL. Câți Cazaci, Capcâni și alte lifte spurcate CR.; 3. sălbatic: fugi, căpcăunule, că mi-ai omorât odorul! AL. [Forma primitivă e Capcân (”țara Capcânilor", Dosofteiu), traducere după gr. Kynokephaloi sau Cynocephali, despre cari naturaliștii antici, Elian și Pliniu, vorbesc ca de niște popoare cu cap de câine trăind în India; variantele căpcăun și cătcăun sunt alterațiuni obscure].

căpcană f. Mold. cursă: în arta de căpcane ești meșter cu ispitá AL. [Turc. KAPKAN].

căpcăun m. V. capcân.

cătcăun m. V. căpcăun.

capcánă f., pl. e (lat. turc. kapkan, id. d. kapmak, a apuca, a răpi; rut. rus. kapkán, ung. kaptány. V. capac). Est. Cursă, aparat de prins animale, maĭ ales șoarici. A cădea în capcană, a cădea prins. V. cursă, prinzătoare.

căpcăún m. (tradus după ngr. kynokéfalos, cu cap de cîne. După Dic. 228, d. mlat. avaric capcanus, vturc. kapgan, bg. la Dun. kavkános, comandant la Avarĭ). Monstru antropofag (ca ceĭ întîlnițĭ de Alexandru Machedon, după cum spune povestea). Epitet Tătarilor (socotițĭ ca urmașĭ aĭ Avarilor) și altor barbarĭ. – Și cătcăun (vechĭ) și capcîn (nord). Adj. (capcîn și hapcîn). Hain, obraș. V. și ceapcîn și cinocefal.

cătcăún, V. capcîn.

automobil-capcană (desp. a-u-) s. n., pl. automobile-capcană

capcană s. f., g.-d. art. capcanei; pl. capcane

căpcăun s. m., pl. căpcăuni

colet-capcană s. n., pl. colete-capcană

mașină-capcană s. f., g.-d. art. mașinii-capcană; pl. mașini-capcană

*automobil-capcană (a-u-) s. n., pl. automobile-capcană

capcană s. f., g.-d. art. capcanei; pl. capcane

căpcăun s. m., pl. căpcăuni

*colet-capcană s. n., pl. colete-capcană

*mașină-capcană s. f., g.-d. art. mașinii-capcană; pl. mașini-capcană

capcană s. f., g.-d. art. capcanei; pl. capcane

căpcăun s. m., pl. căpcăuni

capcană

căpcăun

capcană, -ne.

căpcăun.

capcană (-ăni), s. f. – Laț, cursă. Tc. kapkan (Șeineanu, II, 87; Lokotsch 1062); cf. rus. kapkan.

căpcăun (căpcăuni), s. m. – 1. Monstru pe care fantezia populară și-l imaginează cu cap de cîine, uneori cu patru ochi, cu ochii în ceafă, sau cu patru picioare, dar a cărui caracteristică principală este antropofagia. – 2. Poreclă pentru turci și tătari, păgîn. – 3. Canibal, om crud. – Var. cătcăun, capcîn(e), hapcîn. – Mr. capdicine. Traducere din ngr. ϰυνοϰέφαλος „cap de cîine”, cuvînt intrat în limbă prin literatura populară (Cartojan, Alexandria în literatura romînă, Bucarest, 1910, p. 95; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 357). Este vorba de legenda medievală care situa oamenii cu cap de cîine în regiunile de nord ale Rusiei (cf. de ex. Historia de Adam de Brema (1066) sau mapamondul lui Juan de la Cosa). Finalul -un indică un tratament expresiv, cf. gărgăun. După Cihac, II, 39; din pol. kapkan, kapkon „zdrențuros”, după Scriban, din lat. med. capcanus, v. tc. kapgan „căpetenie a avarilor”; după Pascu, Suf., 53, de la cap, cîine și un.

CAPCANĂ (< tc.) s. f. 1. Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă² (1). 2. (FIZ.) C. magnetică = dispozitiv pentru crearea unui cîmp magnetic cu o anumită configurație, destinat izolării și menținerii plasmei într-un spațiu limitat. V. stelarator, tokamak. C. de vid = dispozitiv de construcție specială, încărcat cu azot și lichid și utilizat în instalațiile de vid pentru mărirea randamentului acestora.

CAPCANĂ s. cursă, prinzătoare, (reg.) clapcă, (înv.) silță, (înv., în Olt., Ban. și Transilv.) clucsă. (~ de prins vulpi.)

CAPCANĂ s. v. cucă.

CĂPCĂUN s. v. antropofag, canibal.

capcană s. v. CUCĂ.

CAPCANĂ s. cursă, prinzătoare, (reg.) clapcă, (înv.) silță, (înv., în Olt., Ban. și Transilv.) clucsă. (~ de prins vulpi.)

căpcăun s. v. ANTROPOFAG. CANIBAL.

CAPCANĂ s.f. (Mold.) Cursă. Picioarele să-mi scoți din căpcană. DOSOFTEI, PS. Etimologie: tăt. kapkan. Cf. clucsă, măiestrie, p r u g l ă, s î l ț ă, z ă b r o a n ă.

capcâne, capcâni, s.m. (mit.) Personaj mitologic, cu trup de om și cap de câine; căpcăun. – Din cap + câne, calc după ngr. kynokéfalos „cu cap de câne” (Scriban, MDA).