canonisi vt [At: DOSOFTEI, V. S. 96 / Pzi: ~sesc / E: ngr ϰανονιζω] 1-2 A stabili prin canon (1) (sau prin lege) Si: a legifera. 3 A da cuiva un canon (4) Si: a pedepsi. 4 (C.i. oameni) A așeza între sfinți Si: a canoniza. 5 (C.i. texte, cărți) A declara conform(ă) cu canoanele (1) bisericii.

canoni [At: (a. 1652) GCR I, 161 / 8 / Pzi: ~nesc / E: canon] (Înv) 1 vt A pedepsi Cf canon (3). 2-3 vtr (Pex) A (se) chinui.

CANONI, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fig.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.

A SE CANONI mă ~esc intranz. pop. 1) A se supune unui canon; a se căzni; a se chinui. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se chinui; a se necăji; a se osteni; a se obosi. /Din canon

A CANONI ~esc tranz. pop. A face să se canonească; a supune unui canon; a chinui; a căzni. /Din canon

canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul!

*canonésc v. tr. (d. canon). Vechĭ. Pedepsesc printr’un canon bisericesc. Azĭ. Chinuĭesc, căznesc, torturez. V. canonisesc.

canonisésc v. tr. (ngr. kanonízo, aor. -ónisa. V. canonizez. Vechĭ. Canonesc, chinuĭesc. Canonizez. Regulez.

canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, 3 sg. canonește, imperf. 1 canoneam; conj. prez. 1 sg. să canonesc, 3 să canonească

canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, imperf. 3 sg. canonea; conj. prez. 3 să canonească

canoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, imperf. 3 sg. canonea; conj. prez. 3 sg. și pl. canonească

CANONI vb. 1. v. tortura. 2. v. strădui.

CANONI vb. 1. a căzni, a chinui, a munci, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 2. a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

canoni, canonesc, v.t. (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).

canoni, canonesc, vb. tranz. – (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).

canoni, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu).