2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

canonisi vt [At: DOSOFTEI, V. S. 96 / Pzi: ~sesc / E: ngr ϰανονιζω] 1-2 A stabili prin canon (1) (sau prin lege) Si: a legifera. 3 A da cuiva un canon (4) Si: a pedepsi. 4 (C.i. oameni) A așeza între sfinți Si: a canoniza. 5 (C.i. texte, cărți) A declara conform(ă) cu canoanele (1) bisericii.

canoní [At: (a. 1652) GCR I, 161 / 8 / Pzi: ~nesc / E: canon] (Înv) 1 vt A pedepsi Cf canon (3). 2-3 vtr (Pex) A (se) chinui.

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fig.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.

A CANONÍ ~ésc tranz. pop. A face să se canonească; a supune unui canon; a chinui; a căzni. /Din canon

A SE CANONÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) A se supune unui canon; a se căzni; a se chinui. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se chinui; a se necăji; a se osteni; a se obosi. /Din canon

canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul!

*canonésc v. tr. (d. canon). Vechĭ. Pedepsesc printr’un canon bisericesc. Azĭ. Chinuĭesc, căznesc, torturez. V. canonisesc.

canonisésc v. tr. (ngr. kanonízo, aor. -ónisa. V. canonizez. Vechĭ. Canonesc, chinuĭesc. Canonizez. Regulez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă

canoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. canoneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CANONÍ vb. 1. v. tortura. 2. v. strădui.

CANONI vb. 1. a căzni, a chinui, a munci, a sehingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 2. a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

canoní, canonesc, vb. tranz. – (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).

canoní, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu).

Intrare: canonisi
canonisi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: canoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • canoni
  • canonire
  • canonit
  • canonitu‑
  • canonind
  • canonindu‑
singular plural
  • canonește
  • canoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • canonesc
(să)
  • canonesc
  • canoneam
  • canonii
  • canonisem
a II-a (tu)
  • canonești
(să)
  • canonești
  • canoneai
  • canoniși
  • canoniseși
a III-a (el, ea)
  • canonește
(să)
  • canonească
  • canonea
  • canoni
  • canonise
plural I (noi)
  • canonim
(să)
  • canonim
  • canoneam
  • canonirăm
  • canoniserăm
  • canonisem
a II-a (voi)
  • canoniți
(să)
  • canoniți
  • canoneați
  • canonirăți
  • canoniserăți
  • canoniseți
a III-a (ei, ele)
  • canonesc
(să)
  • canonească
  • canoneau
  • canoni
  • canoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

canoni

  • 1. popular A (se) chinui.
    exemple
    • Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49.
      surse: DLRLC
    • Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83.
      surse: DLRLC
    • A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • canon
    surse: DEX '09 DEX '98