2 intrări
32 de definiții

Explicative DEX

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kina „căneală”.

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kina „căneală”.

CÂINESC, -EASCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc.

CÂINESC, -EASCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc.

căni3 vt [At: ȚIPLEA, P. P. 75 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Trs) A atinge pe cineva cu mâna, făcându-i semn.

căni2 vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A înviora.

căni1 vtr [At: CREANGĂ, P. 111/ Pzi: ~nesc / E: ns cf tc kina] (Pop) 1-2 A (-și) vopsi (în negru) mai ales părul. 3-4 A (se) murdări cu cărbune sau cu funingine.

câinesc, ~ească a [At: ȚICHINDEAL, F. 10 / V: cân~, cănească / Pl: ~ești / E: câine + -esc] 1 Specific câinelui (1). 2 Privitor la câine (1). 3 Care provine de la câine (1). 4 Care aparține câinelui (1). 5 (Îs) Dinte ~ Canin. 6 Rău la inimă Si: hain. 7 (D. vreme, situații, împrejurări) Potrivnic omului, greu de suportat Si: aspru, câinos (2).

cânesc, ~ească a vz câinesc

CĂNI (-ănesc) I. vb. tr. A văpsi, a boi (în spec. cu negru) părul, barba, etc.: își cănea părul și barba cu cireșe negre CRG.. II. vb. refl. A-și văpsi părul (barba, etc.) [refăcut din căneală].

CĂNIT I. adj. p. CĂNI: barbă ~ă contr. NECĂNIT. II. sbst. Faptul de a căni.

CÎINESC, Mold. Tr.-Carp. CÎNESC adj. 1 De cîine, privitor la cîini: O tu ce prezidezi senatul cîinesc, Te rog să mă asculți (ALX.); 🩺 Ⓟ boală cîinească 👉 BOALĂ 2 Ⓕ Rău, nemilos, neîndurat: nimeni nu-l scapă din ghiara cămătarului ... cu suflet ~ (JIP.) 3 🫀 Dinte ~, dinte canin: omul și lupul sunt lăsați ca să manînce carne, dinții lor cei cîinești o dovedesc (ODOB.) 4 🌿 BURUIANĂ-CÎINEASCĂ = TREPĂDĂTOARE 1, BREI 1 5 🌿 LEMN-CÎINESC, arbust cultivat adesea prin grădini, pentru garduri; numit și „lemnul-cîinelui”, „măliniță” sau „mălin-negru” (Ligustrum vulgare).

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păr, la barbă etc.) A vopsi, a boi (mai ales cu negru). Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95. A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai îrmdt roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

CÎINESC, -EASCĂ, cîinești, adj. 1. De cîine, al cîinilor. (Într-o fabulă) O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți. ALEXANDRESCU, P. 151. 2. Fig. (Despre situații, împrejurări și mai ales despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat, aspru, cumplit. Afară e o vreme cîinească. CARAGIALE, O. II 226. Am trăit rău, dormind tot mereu pe iarbă umedă, în ploaie, fără foc, hrănit rău. Viața asta cîinească m-a făcut sănătos. GHICA, A. 412. – Variantă; (Transilv., Mold.) cînesc, -ească adj.

CÎNESC, -EASCĂ adj. v. cîinesc.

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. A vopsi (în negru) părul, lîna etc. – Din căneală.

CÎINESC, -EASCĂ, cîInești, adj. 1. De cîine, al cîinilor. ♦ Expr. (Pop.) Dinte cîinesc = dinte canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru. [Pr. și: (reg.) cînesc, -ească] – Din cîine + suf. -esc.

A CĂNI ~esc tranz. pop. (mai ales părul) A vopsi în negru. /cf. turc. kina

CÂINESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru câini; propriu câinilor. 2) Care este greu de suportat. Frig ~. Viață ~ească. /câine + suf. ~esc

cănì v. 1. a înnegri cu căneală barba, părul, sprâncenile; 2. Mold. a boi vitele în frunte spre a fi cunoscute de cele străine. [Derivat din cănea(lă)).

câinesc a. 1. ce ține de câine: lemn câinesc, boală câinească; 2. fig. rău: suflet câinesc, vreme câinească.

cănésc v. tr. (d. caná 2). Văpsesc păru.

cîĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.

cînésc (est) și cîĭ- (vest), -eáscă adj. De cîne, canin: neamu cînesc. Fig. Crud, hain: inimă cînească (ca a cîneluĭ față de dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Plin de suferință: muncă, răbdare cînească. Dințiĭ cîneștĭ, ceĭ între care se cuprund inciziviĭ și care-s maĭ ĭeșițĭ de cît ceĭ-lalțĭ.

Ortografice DOOM

căni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, 3 sg. cănește, imperf. 1 căneam; conj. prez. 1 sg. să cănesc, 3 să cănească

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

căni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, imperf. 3 sg. cănea; conj. prez. 3 să cănească

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

căni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, imperf. 3 sg. cănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cănească

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

Sinonime

CÂINESC adj. v. aspru, canin, greu.

CÂINESC adj. v. aspru.

CÎINESC adj. aspru, brutal, cîinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.)

cîinesc adj. v. ASPRU. CANIN. GREU.

Intrare: căni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căni
  • cănire
  • cănit
  • cănitu‑
  • cănind
  • cănindu‑
singular plural
  • cănește
  • căniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cănesc
(să)
  • cănesc
  • căneam
  • cănii
  • cănisem
a II-a (tu)
  • cănești
(să)
  • cănești
  • căneai
  • căniși
  • căniseși
a III-a (el, ea)
  • cănește
(să)
  • cănească
  • cănea
  • căni
  • cănise
plural I (noi)
  • cănim
(să)
  • cănim
  • căneam
  • cănirăm
  • căniserăm
  • cănisem
a II-a (voi)
  • căniți
(să)
  • căniți
  • căneați
  • cănirăți
  • căniserăți
  • căniseți
a III-a (ei, ele)
  • cănesc
(să)
  • cănească
  • căneau
  • căniră
  • căniseră
Intrare: câinesc
câinesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • câinesc
  • câinescul
  • câinescu‑
  • câinească
  • câineasca
plural
  • câinești
  • câineștii
  • câinești
  • câineștile
genitiv-dativ singular
  • câinesc
  • câinescului
  • câinești
  • câineștii
plural
  • câinești
  • câineștilor
  • câinești
  • câineștilor
vocativ singular — —
plural — —
cânesc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cânesc
  • cânescul
  • cânească
  • câneasca
plural
  • cânești
  • câneștii
  • cânești
  • câneștile
genitiv-dativ singular
  • cânesc
  • cânescului
  • cânești
  • câneștii
plural
  • cânești
  • câneștilor
  • cânești
  • câneștilor
vocativ singular — —
plural — —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căni, cănescverb

  • 1. popular A vopsi (în negru), mai ales părul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95. DLRLC
    • format_quote A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. DLRLC
    • format_quote Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5. DLRLC
etimologie:

câinesc, câineascăadjectiv

  • 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: canin
    • format_quote O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți. ALEXANDRESCU, P. 151. DLRLC
    • 1.1. popular Dinte câinesc = canin. DEX '09 DEX '98
      sinonime: canin
  • 2. figurat Despre atitudinea, manifestările cuiva: dușmănos, hain, rău. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. (Despre vreme, situații, împrejurări) Vrăjmaș omului, greu de suportat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Afară e o vreme cîinească. CARAGIALE, O. II 226. DLRLC
      • format_quote Am trăit rău, dormind tot mereu pe iarbă umedă, în ploaie, fără foc, hrănit rău. Viața asta cîinească m-a făcut sănătos. GHICA, A. 412. DLRLC
etimologie:
  • Câine + -esc. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.