CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp.

calup sn [At: (a. 1792) ap. ȘIO / V: (Mun) ~lâp / Pl: ~uri / E: tc kalyp] (Pop) 1 Tipar în cărămidărie, zidărie, cizmărie etc. 2 (Îe) A pune (sau a trage) cuiva ~ul A păcăli pe cineva. 3 (Îe) A mânca (sau înghiți) ~ul A fi sau a se lăsa înșelat. 4 Bașlâc. 5 Bucată de olan sau de ciob de strachină în patru colțuri, folosit ca piesă în jocul Acu puiul. 6 Bucată (de săpun, brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 7 Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje.

CALUP (pl. -upuri) sn. 1 Tipar, formă (🖼 769): ne semănăm în toate parc’am fi făcut toți pe un ~ ALECS. ¶ 2 Mold. Bucov. Calapod de cizmar: m’ai amețit punîndu-ți sfîrloagele pe ~ CRG. ¶ 3 Tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc. ¶ 4 Bucată dreptunghiulară de săpun: să se radă vr’o cîteva ~uri de sopon DRĂGH. ¶ 5 🐑 Tipar, formă pentru făcut cașcavalul: ~urile să fac din veșcă DRĂGH. ¶ 6 Unealtă a rotarului, alcătuită dintr’o bucată de lemn cu mai multe găuri, de diferite mărimi, și care servește de calibru pentru capetele spițelor de roată (🖼 770) ¶ 7 = BAȘLIC ¶ 8 familiar A pune (sau a trage) cuiva ~ul, a-l înșela [tc. < gr.].

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.

CALUP, calupuri, s. m. (Popular) 1. Calapod, tipar, formă după care se fac diferite obiecte. Calup de pălărie. ▭ Lăsă coșurile jos și se așeză cu liniște lîngă calupurile vechi. DUNĂREANU, N. 17. Nu ți-e destul că m-ai amețit, puindu-ți sfîrloagele (= ciubotele) pe calup, trăgîndu-le la șan și ungîndu-le aici pe cuptor la nasul meu în toate diminețile? CREANGĂ, A. 106. ◊ Fig. Am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. Tălmăcirile europenilor au fost sau necomplete, sau înghesuite în calupuri consacrate. SADOVEANU, D. P. 6. Orice scrii intră în calupul clasei tale; lira ta e deja pusă, fatalmente, în serviciul unei clase: a clasei din care faci parte. IONESCU-RION, C. 43. Ne-am deprins unul cu altul, ne semănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în calup sau a pune (sau a trage) cuiva calupul = a păcăli, a înșela (pe cineva). L-am pus în calup pe ciubotar. ALECSANDRI, T. 1067. A mînca (sau a înghiți) calupul = a se lăsa păcălit. 2. Bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost făcută.

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar. 2. Bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Tc. kalıp.

CALUP ~uri n. pop. 1) Model după care se reproduc obiecte identice; calapod; tipar. ~ pentru cizme. ~ de pălărie. 2) Bucată dintr-un material de formă paralelipipedică. Un ~ de săpun. ◊ A pune (sau a trage) cuiva ~ul a înșela pe cineva. /<turc. kalip

calup n. 1. Mold. calapod de cismar; 2. tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc; 3. bucată lungueață de săpun; 4. (la casele țărănești) V. bașlíc; 5. formă în genere, tipar, model: ne semănăm în toate, parc’am fi făcuți toți pe un calup AL.; 6. fig. șiretenie, înșelăciune: a pune cuiva calupul, a mânca calupul. [Turc. KALUP (din gr. KALÓPUS; v. calapod); forma muntenească calâp corespunde turc. KALYP].

calúp (est) și calîp (vest) n., pl. urĭ (turc. kalup, kalyp, d. ar. qâlib, formă, calup; ngr. kalúpi, bg. kalyp, sîrb. kalup. V. calibru). Formă de tinichea de pus cozonaciĭ la copt. Calapod de căcĭulĭ ș. a. A trage calupu, a’nșela, a păcăli. A’nghițĭ calupu, a fi înșelat (V. bașlic). Bucată de săpun de rufe turnat în formă pătrată (1-4 kgr.) saŭ și tăĭat (1 kg.). Fig. Model, formă, tipar: urît calup de om!

❍CALÎP (pl. -puri) sn. - CALUP: natura ... toarnă ce era urît și murdar într’un ~ frumos și curat DLVR..

calup (reg.) s. n., pl. calupuri

calup s. n., pl. calupuri

calup s. n., pl. calupuri

calup (calupuri), s. n. – 1. Tipar, matrice, calapod, formă. – 2. Obiect adaptat, bucată. – Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit și calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din fr. și al lui calapod.

a pune calupul (cuiva) expr. a minți (pe cineva).

CALUP s. v. calapod, formă, model, tipar.

calup s. v. CALAPOD. FORMĂ. MODEL. TIPAR.