14 definiții pentru calup


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

calúp sn [At: (a. 1792) ap. ȘIO / V: (Mun) ~lấp / Pl: ~uri / E: tc kalyp] (Pop) 1 Tipar în cărămidărie, zidărie, cizmărie etc. 2 (Îe) A pune (sau a trage) cuiva ~ul A păcăli pe cineva. 3 (Îe) A mânca (sau înghiți) ~ul A fi sau a se lăsa înșelat. 4 Bașlâc. 5 Bucată de olan sau de ciob de strachină în patru colțuri, folosit ca piesă în jocul Acu puiul. 6 Bucată (de săpun, brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 7 Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje.

CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp.

CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.

CALÚP, calupuri, s. m. (Popular) 1. Calapod, tipar, formă după care se fac diferite obiecte. Calup de pălărie.Lăsă coșurile jos și se așeză cu liniște lîngă calupurile vechi. DUNĂREANU, N. 17. Nu ți-e destul că m-ai amețit, puindu-ți sfîrloagele (= ciubotele) pe calup, trăgîndu-le la șan și ungîndu-le aici pe cuptor la nasul meu în toate diminețile? CREANGĂ, A. 106. ◊ Fig. Am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. Tălmăcirile europenilor au fost sau necomplete, sau înghesuite în calupuri consacrate. SADOVEANU, D. P. 6. Orice scrii intră în calupul clasei tale; lira ta e deja pusă, fatalmente, în serviciul unei clase: a clasei din care faci parte. IONESCU-RION, C. 43. Ne-am deprins unul cu altul, ne semănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în calup sau a pune (sau a trage) cuiva calupul = a păcăli, a înșela (pe cineva). L-am pus în calup pe ciubotar. ALECSANDRI, T. 1067. A mînca (sau a înghiți) calupul = a se lăsa păcălit. 2. Bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost făcută.

CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Tc. kalıp.

CALÚP ~uri n. pop. 1) Model după care se reproduc obiecte identice; calapod; tipar. ~ pentru cizme. ~ de pălărie. 2) Bucată dintr-un material de formă paralelipipedică. Un ~ de săpun.A pune (sau a trage) cuiva ~ul a înșela pe cineva. /<turc. kalip

calup n. 1. Mold. calapod de cismar; 2. tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc; 3. bucată lungueață de săpun; 4. (la casele țărănești) V. bașlíc; 5. formă în genere, tipar, model: ne semănăm în toate, parc’am fi făcuți toți pe un calup AL.; 6. fig. șiretenie, înșelăciune: a pune cuiva calupul, a mânca calupul. [Turc. KALUP (din gr. KALÓPUS; v. calapod); forma muntenească calâp corespunde turc. KALYP].

calúp (est) și calîp (vest) n., pl. urĭ (turc. kalup, kalyp, d. ar. qâlib, formă, calup; ngr. kalúpi, bg. kalyp, sîrb. kalup. V. calibru). Formă de tinichea de pus cozonaciĭ la copt. Calapod de căcĭulĭ ș. a. A trage calupu, a’nșela, a păcăli. A’nghițĭ calupu, a fi înșelat (V. bașlic). Bucată de săpun de rufe turnat în formă pătrată (1-4 kgr.) saŭ și tăĭat (1 kg.). Fig. Model, formă, tipar: urît calup de om!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calúp s. n., pl. calúpuri

calúp s. n., pl. calúpuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALÚP s. v. calapod, formă, model, tipar.

calup s. v. CALAPOD. FORMĂ. MODEL. TIPAR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calúp (calúpuri), s. n.1. Tipar, matrice, calapod, formă. – 2. Obiect adaptat, bucată. – Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit și calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din fr. și al lui calapod.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune calupul (cuiva) expr. a minți (pe cineva).

Intrare: calup
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calup
  • calupul
  • calupu‑
plural
  • calupuri
  • calupurile
genitiv-dativ singular
  • calup
  • calupului
plural
  • calupuri
  • calupurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)