calească sf vz caleașcă

caleașcă sf [At: IORGA, S. D. X, 265 / V: (înv) ~ască, căleasă / Pl: ~ești, (înv) ~ esce / E: rs коляска] Trăsură elegantă.

căleasă sf vz caleașcă

căli [At: DOSOFTEI, PS. 148 / Pzi: ~lesc / E: vsl калити] 1-2 vtr A (se) mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă Si: a (se) oțeli. 3 vt A încălzi fierul ca să poată fi lipit de alt fier Si: a fierbe. 4-5 vtr (Fig) A (se) face puternic, rezistent Si: a (se) întări, a (se) oțeli. 6-7 vtr A (se) prăji în grăsime un aliment, în special varza. 8 vt (Fig) A trage pe sfoară Si: a înșela, a păcăli, a potcovi. 9 vt (Reg) A fura. 10 vr (Gmț) A se îmbăta puțin Si: a se afuma, a se ameți, a se chercheli, a se pili.

CALEASCĂ, CALEAȘCĂ (pl. -ești) sf. Trăsură de lux, elegantă, pe arcuri: (🖼 751) caleașca a purces ca vîntul NEGR.; o caleașcă mîndră se oprește în fața prăvăliei CAR. [rus. koljaska].

CĂLI (-lesc) I. vb. tr. 1 🔧 A băga în apă fierul sau oțelul roșit în foc, spre a-i da mai multă tărie; se aplică și la sticlă: ~ sticla, a răci brusc sticla topită, spre a o face mai rezistentă ¶ 2 Fig. A învîrtoșa, a oțeli ¶ 3 🍽 A prăji cu ceapă în grăsime: ~ varza ¶ 4 Maram. PAP. A încălzi, a fierbe. II. vb. refl. familiar A se chirchili, a se îmbăta puțin: unii... se călesc întîmplător, alții... o iau dinadins la măsea LUNG. [vsl. kaliti].

CALEAȘĂ s. f. v. caleașcă.

CALEAȘCĂ, călești, s. f. (Învechit) Trăsură elegantă cu arcuri foarte flexibile. V. rădvan, caretă, brișcă. Vreo zece călești... au săgetat pe deasupra imașului, în galopul cailor, au trecut val-vîrtej pe lîngă tabăra căruțașilor și s-au topit din nou în ceață. GALAN, Z. R. 73. Careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii. CARAGIALE, S. U. 27. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I 16. – Variante: calească (GHICA, S. 10, NEGRUZZI, S. I 15), caleașă (ISAC, O. 38) s. f.

CĂLI², călesc, vb. IV. Tranz. A prăji în grăsime (un aliment, în special varza).

CĂLI¹, călesc, vb. IV. Tranz. 1. A mări duritatea și rezistența unui metal(în special a fierului și a oțelului) prin răcire după o încălzire la temperatură înaltă; a face mai rezistent un metal prin călire. Eu îți dau securi călite Doar în apă ne-ncepută, apă vie de izvor. DAVILA, V. V. 87. Nu e paloș de fier, Călit de vrun săbier. TEODORESCU, P. P. 571. ◊ Refl. pas. «Așa s-a călit oțelul», de N. Ostrovski. 2. Fig. A întări, a oțeli. Un soi de viteji Cum numai partidul călește! DEȘLIU, M. 72. Strașnică toamnă! înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. Eroicul Partid Comunist al Uniunii Sovietice, cea mai strălucită brigadă de șoc a mișcării muncitorești mondiale, s-a creat și s-a călit în condițiile luptei neîmpăcate împotriva dușmanilor clasei muncitoare și ai socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31. Puterea de rezistență a tînărului stat sovietic la asaltul lumii capitaliste, împletită cu puterea lui de a construi o lume nouă. s-a călit în această luptă dusă victorios sub conducerea Partidului comunist. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 2/3.

CALEAȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) calească s. f.] – Rus koljaska.

CĂLI, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la o temperatură înaltă. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) oțeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Slav (v. sl. kaliti).

A SE CĂLI mă ~esc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistența față de unele condiții nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic și rezistent prin adaptarea la diferite greutăți; a se oțeli. /<sl. kaliti

A CĂLI ~esc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur și rezistent supunând unei operații consecutive de încălzire puternică și de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kaliti

călească f. trăsură de lux cu patru roate și pe arcuri, obișnuit descoperită. [Rus. KOLĬASKA (din sl. kolo, roată)].

călì v. 1. a băga fierul sau oțelul roșit în apă spre a-i da o nouă tărie; 2. fam. a se îmbăta. [Slav. KALITI].

*caleașcă f., pl. ește, eștĭ și eșce, eșcĭ (fr. calèche, care, ca și it. calesse, calesso, vine d. ceh. kolesa, roate, trăsură, kolo, roată. D. fr. vine germ. kalesche, pol. kolasa, kolaska, rus. kolĕáska. Cp. cu patașcă, d. fr. patache. V. colnic și ocol). Sec. 19. Trăsură boĭerească de plimbare.

călésc v. tr. (vsl. kaliti, a stîmpăra, a răci, d. kalŭ, lut. Cp. cu fr. tremper, d. lat. temperare, a stîmpăra). Bag feru saŭ oțelu incandescent în apă rece ca să se facă maĭ tare (forostoĭesc). A căli varza (Munt.), a o tăĭa supțire și a o prăji puțin. Fig. Iron. Îmbăt, amețesc: vinu-l călise, se călise bînd. V. pilesc 2.

caleașcă (înv.) s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

căli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călesc, 3 sg. călește, imperf. 1 căleam; conj. prez. 1 sg. să călesc, 3 să călească

caleașcă (înv.) s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

căli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călesc, imperf. 3 sg. călea; conj. prez. 3 să călească

caleașcă s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

căli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călesc, imperf. 3 sg. călea; conj. prez. 3 sg. și pl. călească

calească, -lești.

caleașcă (calești), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

căli (călesc, călit), vb. – 1. A oțeli. – 2. A întări, a consolida, a oțeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc și slănină. – 4. (Refl.) A se ameți, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s. f. (oțelire, călit; stare sufletească; beție); călitură, s. f. (oțelire).

CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puțină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafața acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.

caleașcă, calești s. f. (deț.) 1. dispozitiv format dintr-o ață cu o greutate legată la un capăt, cu ajutorul căreia se transmit prin vizetă, de la o încăpere la alta, obiecte sau mesaje. 2. orice metodă de transmitere ilegală a informației într-un penitenciar.

CALEAȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

CĂLI vb. (TEHN.) 1. a oțeli, (pop.) a iuți. (~ oțelul.) 2. a oțeli, (reg.) a pânzui. (~ tăișul unui instrument.)

CĂLI vb. v. ameți, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.

CALEAȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

căli vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FORTIFICA. ÎMBĂTA. ÎNTĂRI. TURMENTA.

CĂLI vb. (TEHN.) 1. a oțeli, (pop.) a iuți. (~ oțelul.) 2. a oțeli, (reg.) a pînzui. (~ tăișul unui instrument.)