CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.

calcul [At: EMINESCU, P. 221 / Pl: (sn) ~e, (sm) ~i / E: fr calcul, lat calculus] 1 sn Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de găsire a uneia sau a mai multor mărimi Si: socoteală. 2 sn (Îs) ~ grafic Rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 3 sn (Îs) ~ logic Ansamblu de operații prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 4 sn Plan. 5 sm Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată din precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne Si: piatră.

CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau a mai multor mărimi; socoteală. ◊ (În sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operații prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată din precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.

CÁLCUL¹, calculi, s. m. Corp pietros care se formează în mod accidental în anumite organe animale. Calcul biliar. Calcul renal.

CÁLCUL², calcule, s. n. 1. Ansamblu de operații matematice (aritmetice, algebrice etc.) făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau mai multor mărimi; calculare, socoteală. Calcul algebric. Calcul diferențial. Calcul integral. Calcul infinitezimal. ▭ Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 2. (La pl.) Planuri, combinații, socoteli. S-a înșelat în calculele sale.

CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau a mai multor mărimi; socoteală. 2. Plan, combinație, proiect, socoteală. II. Concrețiune care se formează accidental în anumite organe animale. Calcul renal. – Fr. calcul (lat. lit. calculus).

CÁLCUL s.m. Concrețiune pietroasă formată în anumite organe ale omului sau ale animalelor (rinichi, vezică etc.). [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricică].

CÁLCUL s.n. 1. Ansamblu de operații matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operație analogă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinații, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricică].

CÁLCUL I. s. n. 1. ansamblu de operații (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi. ◊ capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații. ◊ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice; calcul logic = operație analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinații, socoteli. II. s. m. formație calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)

CÁLCUL¹ ~e n. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; socoteală. 2) mat. Succesiune de operații efectuate cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă anumite valori. 3) fig. Ansamblu de reflecții realizate în scopul de a obține un avantaj sau de a realiza ceva. /<lat. calculus, fr. calcul

CÁLCUL² ~i m. Concrețiune formată în unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de săruri minerale conținute în organism; piatră. ~ renal. /<lat. calculus, fr. calcul

calcul n. 1. operațiune spre a afla rezultatul combinațiunii numerelor între ele; 2. fig. mijloace combinate, măsuri luate spre a ajunge la un scop: calculele ambițiunii.

*cálcul n., pl. e (lat. cálculus, petricică, d. calx, calce 2, fiind-că în vechime se calcula cu petricele). Socoteală cu numere. Chibzuĭală, combinațiunĭ, măsurĭ p. succesu uneĭ afacerĭ. S. m. Med. Petricică care se formează în beșica urinară, în rinichĭ și’n fiere și cauzează o boală numită și peatră: a avea calculĭ, a suferi de calculĭ.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În expr.) Hîrtie de calc = hîrtie transparentă de copiat, întrebuințată în special pentru schițe sau desene. 2. Copia unei schițe sau a unui desen luată pe hîrtie de calc. 3. Traducerea din altă limbă a elementelor de formare a unui cuvînt sau a unei expresii; adăugarea la un cuvînt a unui sens nou după modelul unui cuvînt străin; împrumut semantic. Calcul lingvistic este un procedeu de îmbogățire a vocabularului. ◊ «Lume» a căpătat sensul de «lumină» prin calc după slavul «svet», care are ambele sensuri.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În expr.) Hârtie de calc = hârtie transparentă pentru copiat. ♦ Copia unei schițe sau a unui desen, luată pe hârtie de calc. 2. Traducerea din altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt sau a unei expresii; adăugarea la un cuvânt a unui sens nou, după modelul unui cuvânt străin; împrumut semantic. – Fr. calque (< it.).

CALC s.n. 1. Copie a unei schițe, a unui desen făcut pe hârtie specială. ◊ Hârtie de calc = hârtie transparentă de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

CALC s. n. 1. copie a unei schițe, a unui desen, pe hârtie specială. ♦ hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2). (< fr. calque)

CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte și expresii existente în limbă. /<fr. calque