2 intrări
39 de definiții

Explicative DEX

CĂI, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

CĂI, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căini vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căini vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

CĂINI vb. IV v. căina.

CĂINI vb. IV v. căina.

CĂINI vb. IV v. căina.

căi2 [At: CORES1, PS. 300 / Pzi: ~iesc / E: каютиѩсѧ] 1 vr A regreta. 2 vr A recunoaște că a greșit. 3 vt (Rar) A compătimi pe cineva.

căi1 c [At: BIBICESCU, P. P. 461 / E: nct] (Reg) Căci.

căiesc, ~ească a [At: ȘEZ. VIII, 112 / Pl: ~ești / E: cai (pil cal) + -esc] 1 Privitor la cal. 2 Specific calului. 3 Care aparține calului. 4 Care provine de la cal.

căina [At: BELDIMAN, N. P. 98/14 / V: căira / Pzi: ~nez / E: vsl каюнъ participiul lui каяти] 1 vr A se plânge. 2 vt A compătimi pe cineva Si: (înv) căini.

căira v vz căina

CĂI (căesc) I. vb. refl. A-i părea rău de o faptă săvîrșită, a regreta: se căiră de prostia ce făcuseră ISP.; avea aerul unul vinovat care se căește VLAH.. II. vb. tr. ‼ A compătimi: unii o plîng, alții o căesc JIP. [vsl. kajati se].

CĂINA (-nez), ‼ CĂlNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A compătimi: căina bieții boi, că nu fuseseră adăpați de o zi și jumătate D. -ZAMF. 2 A tîngui, a jeli, a boci: după ce ne-a căinat și ne-a plîns bunica după obiceiul ei CRG.. II. vb. refl. A se jeli, a se tîngui, a se boci: au început a se văiera și a se ~ strigînd în gura mare SB.; de ce-te căinești, băiețele, și te amărești? ISP. [vsl. part. kajanŭ < kajati se].

CĂI, căiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau prin conj. «că», «pentru că») A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște o greșeală făcută. Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. 2. Tranz. (Rar) A compătimi, a plînge pe cineva; a căina. Iar pe drum cine trecea... Tot pe Badiul mi-l căia. TEODORESCU, P. P. 549.

CĂINA, căinez, vb. I. 1. Refl. A se tîngui, a se văieta, a se jeli. Comisul Manole se încruntă fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina tăcut, clătinîndu-și fruntea la dreapta și la stingă. SADOVEANU, F. J. 505. Safta se căina oftat, cu palma la gură și pleca în sală, să mai arunce o despicătură de lemn în soba de tablă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 200. Ileana Simziana se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. 2. Tranz. A compătimi, a deplînge, a jeli. Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. CAMIL PETRESCU, T. II 44. Sărace Vilcule! îl căină Măgdălina. SADOVEANU, Z. C. 292. După ce ne-a căinat și ne-a plîns, bunica... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. – Pronunțat: că-i-. – Variantă: căini (ISPIRESCU, L. 314) vb. IV.

CĂI, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen).

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tîngui, a se văita, a se plînge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplînge. [Var.: căini vb. IV] – Slav (v. sl. kajanŭ, part. lui kajati sen).

CĂINI vb. IV. v. căina.

A SE CĂI mă ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati

A CĂINA ~ez tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

A SE CĂINA mă ~ez intranz. A-și împărtăși neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

căì v. 1. a plânge pe cineva, a-i părea rău de ceva; 2. a se întrista cugetând la o greșală comisă, a simți o sinceră părere de rău. [Slav. KAĬATI].

cáin, a căina, V. căĭnez.

căésc, V. căĭesc.

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c’am făcut asta.

căĭnéz v. tr. (d. caĭnic, a se căi. Cp. și cu ngr. kayménos, nenorocit). Mold. Compătimesc, jălesc. V. refl. Mă plîng, mă vaĭt. – Și căinez și cáin.

Ortografice DOOM

căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căiesc, 3 sg. se căiește, imperf. 1 sg. mă căiam; conj. prez. 1 sg. să mă căiesc, 3 să se căiască; imper. 2 sg. afirm. căiește-te; ger. căindu-mă

căina (a ~) (desp. că-i-) vb., ind. prez. 1 sg. căinez, 3 căinează; conj. prez. 1 sg. să căinez, 3 să căineze

!căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiește, imperf. 3 sg. se căia; conj. prez. 3 să se căiască

căina (a ~) (că-i-) vb., ind. prez. 3 căinează

căi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiesc, imperf. 3 sg. căia; conj. prez. 3 sg. și pl. căiască

căina vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinez, 3 sg. și pl. căinează

căesc, căiască 3 conj., căiam 1 imp.

Etimologice

căi (-ăesc, -it), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).

căina (-nez, -at), vb. – 1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).

Sinonime

CĂI vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.

CĂI vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.

CĂINA vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.

CĂI vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrînge, a jeli, a jelui, a se scîrbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. (BIS.) a se pocăi, (inv.) a se spăsi.

căi vb. v. CĂINA. COMPĂTIMI. DEPLÎNGE. PLÎNGE.

CĂINA vb. 1. a se boci, a(se) jeli, a(se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a compătimi, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)

Intrare: căi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căi
  • căire
  • căit
  • căitu‑
  • căind
  • căindu‑
singular plural
  • căiește
  • căiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căiesc
(să)
  • căiesc
  • căiam
  • căii
  • căisem
a II-a (tu)
  • căiești
(să)
  • căiești
  • căiai
  • căiși
  • căiseși
a III-a (el, ea)
  • căiește
(să)
  • căiască
  • căia
  • căi
  • căise
plural I (noi)
  • căim
(să)
  • căim
  • căiam
  • căirăm
  • căiserăm
  • căisem
a II-a (voi)
  • căiți
(să)
  • căiți
  • căiați
  • căirăți
  • căiserăți
  • căiseți
a III-a (ei, ele)
  • căiesc
(să)
  • căiască
  • căiau
  • căiră
  • căiseră
Intrare: căina
  • silabație: că-i-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căina
  • căinare
  • căinat
  • căinatu‑
  • căinând
  • căinându‑
singular plural
  • căinează
  • căinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căinez
(să)
  • căinez
  • căinam
  • căinai
  • căinasem
a II-a (tu)
  • căinezi
(să)
  • căinezi
  • căinai
  • căinași
  • căinaseși
a III-a (el, ea)
  • căinează
(să)
  • căineze
  • căina
  • căină
  • căinase
plural I (noi)
  • căinăm
(să)
  • căinăm
  • căinam
  • căinarăm
  • căinaserăm
  • căinasem
a II-a (voi)
  • căinați
(să)
  • căinați
  • căinați
  • căinarăți
  • căinaserăți
  • căinaseți
a III-a (ei, ele)
  • căinează
(să)
  • căineze
  • căinau
  • căinară
  • căinaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căini
  • căinire
  • căinit
  • căinitu‑
  • căinind
  • căinindu‑
singular plural
  • căinește
  • căiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căinesc
(să)
  • căinesc
  • căineam
  • căinii
  • căinisem
a II-a (tu)
  • căinești
(să)
  • căinești
  • căineai
  • căiniși
  • căiniseși
a III-a (el, ea)
  • căinește
(să)
  • căinească
  • căinea
  • căini
  • căinise
plural I (noi)
  • căinim
(să)
  • căinim
  • căineam
  • căinirăm
  • căiniserăm
  • căinisem
a II-a (voi)
  • căiniți
(să)
  • căiniți
  • căineați
  • căinirăți
  • căiniserăți
  • căiniseți
a III-a (ei, ele)
  • căinesc
(să)
  • căinească
  • căineau
  • căiniră
  • căiniseră
căira
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căi, căiescverb

  • 1. A-i părea cuiva rău, a recunoaște că a greșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: regreta
    • format_quote Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. DLRLC
    • format_quote Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. DLRLC
    • format_quote I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. DLRLC
etimologie:

căina, căinezverb

  • 1. A se tângui, a se văita, a se plânge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Comisul Manole se încruntă fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina tăcut, clătinîndu-și fruntea la dreapta și la stînga. SADOVEANU, F. J. 505. DLRLC
    • format_quote Safta se căina oftat, cu palma la gură și pleca în sală, să mai arunce o despicătură de lemn în soba de tablă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 200. DLRLC
    • format_quote Ileana Simziana se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv Compătimi, deplora, deplânge, jeli, jelui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. CAMIL PETRESCU, T. II 44. DLRLC
      • format_quote Sărace Vîlcule! îl căină Măgdălina. SADOVEANU, Z. C. 292. DLRLC
      • format_quote După ce ne-a căinat și ne-a plîns, bunica... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.