3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cáță1 sf [At: PANN, P. V. III, 144/2 / Pl: ~țe / E: ns cf acăța] (Reg) 1 Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. 2 (Îe) A prinde sau a umbla cu ~ța A minți pe cineva. 3 (Îe) A sta ~ înaintea cuiva A sta drept (de frică, de respect).

cáță2 sf [At: LM / Pl: ~țe / E: ns cf cața] 1 Persoană rea și cicălitoare Si: (pfm) cicală, cicălitor. 2 (Îe) A se pune ~ pe capul cuiva A stărui mult pe lângă cineva.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Regional) Băț lung cu un cîrlig la vîrf, cu care ciobanii prind oile. Ia cară-te cu bine, Pîn’ nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144. Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111. – Pl. și: căți (TEODORESCU, P. P. 75).

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Familiar) Persoană rea și cicălitoare, care vorbește într-una (bîrfind), căreia nu-i mai tace gura; gură rea. Pascu nu știa cum s-o împace, dar oloaga se holba la elcață cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 131. ◊ Expr. A se pune cap pe capul cuiva = a stărui mult pe lîngă cineva.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața.

CÁȚĂ2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă și sâcâitoare. /Din cața

CÁȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța

cață f. băț lung, cu un cârlig la un capăt, cu care ciobanul prinde oile: și mocanii (își beau) turmele, rămânând cu cațele POP.; a umbla cu cața, a înșela pe cineva, a prinde cu vorba (cum ciobanul prinde oaia cu cața): să nu mai umbli cu cața si să-mi amărăști vieața PANN. [Abstras din *cățare (v. acățà. cățărà) = lat. CAPTIARE].

cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu’ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe

cáță (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cáță, s.f. – (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ♦ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari. În această pădure erau copaci cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (< lat. captiare) (Șăineanu, Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CAȚĂ subst. (un cîrlig de prins oile). 1. Cața, N. (Ac Bz 43) și s. (Ard); Cață, Radul (Glos). 2. Căța, Dan (17 B IV 511); Cățan, M. (An Pit 23). 3. Cație (Sd XXII); Cățești (16 B I 1). 4. Cățoiu (Drag 305) și s. (BCI VII 35); cf. subst. cățoi sau cîțoi = bibilică (Păs). 5. Cățulescu, A., act.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cață, cațe s. f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele și filmele polițiste, care, sub masca ingenuității, ascunde un caracter infam.

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!

Intrare: Cață
Cață nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cață
Intrare: cață (băț)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cață
  • cața
plural
  • cațe
  • cațele
genitiv-dativ singular
  • cațe
  • caței
plural
  • cațe
  • cațelor
vocativ singular
  • cață
  • cațo
plural
  • cațelor
Intrare: cață (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cață
  • cața
plural
  • cațe
  • cațele
genitiv-dativ singular
  • cațe
  • caței
plural
  • cațe
  • cațelor
vocativ singular
  • cață
  • cațo
plural
  • cațelor

cață (băț)

  • 1. regional Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ia cară-te cu bine, Pîn'' nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144.
      surse: DLRLC
    • Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111.
      surse: DLRLC
  • comentariu Plural și: căți.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. acăța
    surse: DEX '09 DEX '98

cață (persoană)

  • 1. familiar Persoană rea și cicălitoare.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Pascu nu știa cum s-o împace, dar oloaga se holba la el – cață cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 131.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se pune cață pe capul cuiva = a stărui mult pe lângă cineva.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. cața
    surse: DEX '09