CAȚĂ¹ (pl. -ți) sf. 🐑 Băț lung cu un cîrlig la capăt, cu care ciobanul prinde oile de picior (🖼 988): Mă băgai la ciobani slugă, îmi deteră ~, glugă (ALECS.-P.); (P): a umbla cu cața, a căuta să înșele ¶ 2 Ⓕ adv. A sta ~,a nu se urni din loc, a sta ca înfipt într’un loc; a se pune ~ pe capul cuiva, a se ținea scaiu de cineva, stăruind din răsputeri [acăța].