2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

cărător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 309 / Pl: ~i, ~oare / E: căra + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care cară ceva. 3 sm (Spc) Hamal. 4-5 smf, a (înv) (Persoană) care cară cerealele netreierate (în clăi). 6 sf (Pop) Femeie care cară apa pentru mort. 7 sn Butoi în care se pun prune pentru zdrobit Si: (înv) zăcătoar. 8 sn Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie. 9 sf Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Muncitor care cară greutăți, mărfuri, bagaje; hamal. Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34. Matrozii corăbiei și cărăiorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248. ♦ Persoană care cară recolta. Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.

cărătór m. Care cară, cărăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărătór1 (persoană) (pop.) s. m., pl. cărătóri

cărătór2 (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoáre

cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóri

cărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.

Intrare: cărător (butoi)
cărător2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărător
  • cărătorul
  • cărătoru‑
plural
  • cărătoare
  • cărătoarele
genitiv-dativ singular
  • cărător
  • cărătorului
plural
  • cărătoare
  • cărătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cărător (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărător
  • cărătorul
  • cărătoru‑
plural
  • cărători
  • cărătorii
genitiv-dativ singular
  • cărător
  • cărătorului
plural
  • cărători
  • cărătorilor
vocativ singular
  • cărătorule
plural
  • cărătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărător (butoi)

  • 1. Butoi în care se pun prune pentru zdrobit.
    surse: MDA2 sinonime: zăcător
  • 2. Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie.
    surse: MDA2

etimologie:

  • căra + sufix -ător.
    surse: MDA2

cărător, -oare cărătoare

  • 1. Persoană care cară ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Matrozii corăbiei și cărătorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Persoană care cară recolta.
      exemple
      • Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Căra + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09