opțiuni
  • info

11 definiții pentru cărător (persoană)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂTOR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

CĂRĂTOR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

cărător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 309 / Pl: ~i, ~oare / E: căra + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care cară ceva. 3 sm (Spc) Hamal. 4-5 smf, a (înv) (Persoană) care cară cerealele netreierate (în clăi). 6 sf (Pop) Femeie care cară apa pentru mort. 7 sn Butoi în care se pun prune pentru zdrobit Si: (înv) zăcătoar. 8 sn Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie. 9 sf Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.

CĂRĂTOR, cărători, s. m. Muncitor care cară greutăți, mărfuri, bagaje; hamal. Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34. Matrozii corăbiei și cărăiorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248. ♦ Persoană care cară recolta. Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.

CĂRĂTOR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.

cărător m. cel ce cară.

cărătór m. Care cară, cărăuș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cărător2 (persoană) (pop.) s. m., pl. cărători

cărător1 (persoană) (pop.) s. m., pl. cărători

cărător (bărbat) s. m., pl. cărători

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRĂTOR s. v. hamal.

cărător s. v. HAMAL.

Intrare: cărător (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărător
  • cărătorul
  • cărătoru‑
plural
  • cărători
  • cărătorii
genitiv-dativ singular
  • cărător
  • cărătorului
plural
  • cărători
  • cărătorilor
vocativ singular
  • cărătorule
plural
  • cărătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărător, cărătorisubstantiv masculin
cărătoare, cărătoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care cară ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34. DLRLC
    • 1.1. prin specializare Hamal. DEX '09 DLRLC
      sinonime: hamal
      • format_quote Matrozii corăbiei și cărătorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248. DLRLC
    • 1.2. Persoană care cară recolta. DLRLC
      • format_quote Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73. DLRLC
etimologie:
  • Căra + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.