CĂRĂTOR, cărători, s. m. Muncitor care cară greutăți, mărfuri, bagaje; hamal. Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34. Matrozii corăbiei și cărăiorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248. ♦ Persoană care cară recolta. Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.