zăcător, ~oare [At: VARLAAM-IOASAF, 151^v/5 / V: (reg) zâcătoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: zac (pzi lui zăcea) + -ător] (Nob) 1-2 smf, a (Om) care stă în poziție orizontală pentru că este bolnav, obosit etc. Si: zăcaș (1-2), zăcăreț (1), zăcăuș (1-2). 3-4 smf, a (Pex) Leneș. 5 a Grav bolnav. 6 a (Înv) Mort (1). 7 a (Înv) Îngropat (în mormânt). 8 a (Îvr; d. semințe) Acoperit cu pământ. 9 a (Îvr) Aflat, de mult timp, într-o stare de relativă stagnare. 10 a (Îvr; îs) Apă ~oare Mlaștină. 11 a (Rar) Ascuns² (1). 12 sf Vas mare (din doage) în care este păstrat vinul sau rachiul, care se umple mereu din alte butoaie. Si: budană², cadă (1). 13 sf Vas mare, cu gura largă (îngropat în pământ), în care se pun strugurii (zdrobiți) pentru a fi lăsați să fermenteze. Si: cadă (1), lin, (îvp) tocitoare (1), (reg) putină. 14 sf (Reg; pex) Cramă (2). 15 sf Vas mare de lemn căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. Si: (reg) putină. 16 sf Vas în care se depozitează, provizoriu, peștele la cherhana. 17 sf Cazan de fontă sau de tinichea groasă în care se înfierbântă catranul pentru asfalt. 18 sf (Reg) Putina (1) în care se ține zerul sau smântână acră rămasă de la urdă ori de la cașul moale. 19-20 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatra de jos a morii, care stă pe loc și deasupra căreia se învârtește alergătoarea. Si: (reg) piatră șezătoare. 21 sf Cantitate de lichid conținut într-o zăcătoare (12-13, 15-18). Si: (reg) zăcătură (4). 22 sf Loc (răcoros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii sau lângă o apă, unde se odihnesc vara, la amiază sau noaptea, vitele, oile, caii etc. Si: (pop) staniște (1), bătătură (8), meariză, merizătoare, meliziște, merizea, stavă, țarină, țăriște, (reg) zăcălău (1), zăcăreală (1), zăcătură¹ (2). 23 sf Timp în care se odihnesc vitele și oile. Si: (reg) zăcălău (2), zăcăreală (2), zăcărit, zăcătură¹ (3). 24 sf (Reg) Loc unde a fost o stână. 25 sf (Reg) Odgon foarte gros, de sârmă. 26 sf (Reg; la jocul de oină; îf zăcătoare) Loc marcat spre care trebuie să fugă jucătorul care bate mingea.

zăcător, -oare s.f., adj. I s.f. 1 Vas mare în care se păstrează (provizoriu) vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. O fostă cramă, altădată cu zăcători imense (ARGH.). ♦ Vas mare cu gura largă (îngropat în pămînt), în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2 Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se fermentează pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3 (și, adj., piatră zăcătoare) Piatra de jos a morii, care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4 Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, (reg.) zăcătură. Și-a adăpat oile și le-a lăsat în zăcătoare (VLAS.). II adj. (înv.; despre oameni) 1 Care zace; care se află întins (pe pat, pe pămînt etc.), culcat pe orizontală. 2 Ext. Care este leneș. • pl. -ori, -oare. /zăcea + -ător.

ZĂCĂTOR I. adj. verb. ZĂCEA Care zace; piatra zăcătoare, piatra stătătoare a morii, așezată dedesubtul pietrei alergătoare: piatra zăcătoare are la mijloc o gaură... prin care trece fusul de fier al prîsnelului (DAM.). II. ZĂCĂTOARE sf. Trans. Băn. = STANIȘTE1: ...te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda ’n ~ Și soarele pe răzoare (IK.-BRS.) ¶ 2 Vas mare, de mai mult de două sute de vedre, cu vin sau rachiu ce stă vecinic în pivniță spre păstrare, sau din care se umplu alte butoaie: îi mutase (galbenii) din chimir pe cuptor, din fundul unei zăcători, deasupra ușii (DEM.).

ZĂCĂTOR, -OARE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

ZĂCĂTOR, -OARE, zăcători, -oare, adj.. (Învechit) Care zace (la pămînt). Ulița [era] ticsită de trupuri zăcătoare. NEGRUZZI, S. II 229. Precum floarea zăcătoare Făr’de rouă pe pămînt Se veștejește sub soare Și se usucă de vînt, Așa întru despărțire Se plînge inima mea. CONACHI, P. 89.

ZĂCĂTOR, -OARE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pămînt. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.

zăcător a. care zace: floare zăcătoare.

zăcătór, -oáre adj. Care zace. Peatra zăcătoare a moriĭ, peatra fixă (în opoz. cu peatra umblătoare, mișcătoare saŭ mobilă). S. f., pl. orĭ. Tocitoare, cadă colosală. Trans. Loc de odihnă, staniște.

zăcător (înv., rar) adj. m., pl. zăcători; f. sg. și pl. zăcătoare

zăcător (înv., rar) adj. m., pl. zăcători; f. sg. și pl. zăcătoare

zăcător adj. m., pl. zăcători; f. sg. și pl. zăcătoare