11 definiții pentru cărăruie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărăruie sf [At: I. CR. III, 296 / Pl: ~ui / E: cărare + -uie] 1-2 (Șhp) Cărare (2) (scurtă sau îngustă) Si: (pop) cărărea (1-2), cărăruică (1-2), cărărușă (1-2), cărăruță (1-2), potecea (1-2), potecuță (1-2).

CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.

CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.

CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Cărărușă. Către stîncoase cărărui Un car se duce cu tot zorul. DEȘLIU, M. 19. Lasă-mă ca să mă duc, Cărăruia să-mi apuc, Cărăruia codrului. TEODORESCU, P. P. 290.

CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1).

cărărúĭe f., pl. uĭ. Cărare mică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărărúie s. f., art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúi

cărărúie s. f., art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúi

cărăruie, -ruia sg. a., -ruii gen. a., -rui pl.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRĂRÚIE s. v. potecuță.

CĂRĂRUIE s. cărărușă, potecuță, (pop.) cărăruică, potecea. (O ~ de munte.)

Intrare: cărăruie
cărăruie substantiv feminin
substantiv feminin (F130)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăruie
  • cărăruia
plural
  • cărărui
  • cărăruile
genitiv-dativ singular
  • cărărui
  • cărăruii
plural
  • cărărui
  • cărăruilor
vocativ singular
plural

cărăruie

etimologie:

  • Cărare + sufix -uie.
    surse: DEX '98 DEX '09