2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărăbănit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cărăbăni2] 1-2 (Mls; d. vite) Umflat de iarbă sau de boală.

cărăbănit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cărăbăni1] 1-4 (Pfm) Cărăbănire (1-4).

cărăbănit3, ~ă a [At: PAMFILE, S. T. 187 / Pl: ~iți, ~e / E: cărăbăni1] 1-2 (Pfm) Plecat (și pe furiș). 3 (Reg) Cărat. 4 (Pfm) Ciomăgit. 5 (Arg; pex) Ucis.

cărăbănit2 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cărăbăni2] 1-2 Cărăbănire2 (1-2).

cărăbăní1 [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 83 / Pzi: ~nésc / E: ns pbl tc çec arabayi] 1-2 vr (Pfm) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (fum) a se căra (13), a o șterge, a o tuli. 3 vt (Reg) A căra (1). 4-5 vti (Fam; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau a ~ cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) A da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.)

cărăbăní2 vr [At: CIAUȘANU, V. 148 / Pzi: ~nésc / E: carabă] 1-2 (Mls d. vite; reg) A se umfla de prea multă iarbă sau de boală.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut.Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1).Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

A SE CĂRĂBĂNÍ mă ~ésc intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se căra. /<turc. cek arabayi

A CĂRĂBĂNÍ ~ésc tranz. pop. A căra în cantități mari. /<turc. cek arabayi

cărăbănì v. Mold. 1. a apuca, cu lăcomie, a căra iute: încep a cărăbăni la cireșe in sân CR.; 2. a da lovituri dese: ce la apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? AL.; 3. fam. a-și lua toate si a pleca: începeți a vă cărăbăni dela casa mea CR. [Derivat din carabană].

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede saŭ cu lăcomie): n’ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărăbăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănésc, imperf. 3 sg. cărăbăneá; conj. prez. 3 să cărăbăneáscă

cărăbăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănésc, imperf. 3 sg. cărăbăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăbăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRĂBĂNÍ vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

cărăbăni vb. v. CĂRA. DUCE. FUGI. PURTA. TRANSPORTA.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cărăbănit, -ă, cărăbăniți, -te, adj. furat.

cărăbăni, cărăbănesc I v. t. a fura. II v. r. a pleca, a fugi.

Intrare: cărăbănit
cărăbănit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăbănit
  • cărăbănitul
  • cărăbănitu‑
  • cărăbăni
  • cărăbănita
plural
  • cărăbăniți
  • cărăbăniții
  • cărăbănite
  • cărăbănitele
genitiv-dativ singular
  • cărăbănit
  • cărăbănitului
  • cărăbănite
  • cărăbănitei
plural
  • cărăbăniți
  • cărăbăniților
  • cărăbănite
  • cărăbănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cărăbăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăbăni
  • cărăbănire
  • cărăbănit
  • cărăbănitu‑
  • cărăbănind
  • cărăbănindu‑
singular plural
  • cărăbănește
  • cărăbăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăbănesc
(să)
  • cărăbănesc
  • cărăbăneam
  • cărăbănii
  • cărăbănisem
a II-a (tu)
  • cărăbănești
(să)
  • cărăbănești
  • cărăbăneai
  • cărăbăniși
  • cărăbăniseși
a III-a (el, ea)
  • cărăbănește
(să)
  • cărăbănească
  • cărăbănea
  • cărăbăni
  • cărăbănise
plural I (noi)
  • cărăbănim
(să)
  • cărăbănim
  • cărăbăneam
  • cărăbănirăm
  • cărăbăniserăm
  • cărăbănisem
a II-a (voi)
  • cărăbăniți
(să)
  • cărăbăniți
  • cărăbăneați
  • cărăbănirăți
  • cărăbăniserăți
  • cărăbăniseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăbănesc
(să)
  • cărăbănească
  • cărăbăneau
  • cărăbăni
  • cărăbăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărăbăni

  • 1. reflexiv familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căra fugi pleca 3 exemple
    exemple
    • Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230.
      surse: DLRLC
    • Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270.
      surse: DLRLC
    • Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110.
      surse: DLRLC
    • Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117.
      surse: DLRLC
    • figurat Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranzitiv) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate 2 exemple
      exemple
      • I-a cărăbănit la ciomege, cât a putut.
        surse: DLRLC
      • Bre!... da ce l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.
        surse: DLRLC

etimologie: