2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

căpețeá2 sf [At: BIBLIA (1688), 67/2 / Pl: nct / E: căpețel] (Înv) Capitel.

căpețeá1 sf [At: ALECSANDRI, T. 397 / V: (reg) ~pățá, ~pățeá, ~pățeálă, ~țálă, ~lă, ~pițeálă / Pl: ~ele / E: căpețele (pll căpețel)] 1 (Reg) Căpici (1). 2 (Reg) Toată curelăria care se pune pe capul calului. 3 (Buc; îf -~ă) Broasca morii.

căpețea sf vz căpețea1

căpițí [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țésc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.

CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.

CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frîului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sînt prinse zăbalele. – Variante: căpițeá (ALECSANDRI, T. 397), căpețeálă s. f.

CĂPEȚEÁLĂ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.

CĂPIȚÁ vb. I. v. căpiți.

CĂPEȚEÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel

A CĂPIȚÍ ~ésc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

căpețeală f. pl. Mold. partea frâului sau căpăstrului ce se pune în cap și care, în loc de piele, e din sfoară țesută și împletită. [Derivat din căpețel].

căpițele f. pl. V. căpețeală: banu-s proprele, nici căpițele AL.

căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle, art. căpețélele

căpițí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 să căpițeáscă

arată toate definițiile

Intrare: căpețea
căpețea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpețea
  • căpețeaua
plural
  • căpețele
  • căpețelele
genitiv-dativ singular
  • căpețele
  • căpețelei
plural
  • căpețele
  • căpețelelor
vocativ singular
plural
căpițea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițea
  • căpițeaua
plural
  • căpițele
  • căpițelele
genitiv-dativ singular
  • căpițele
  • căpițelei
plural
  • căpițele
  • căpițelelor
vocativ singular
plural
căpețeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpețea
  • căpețeala
plural
  • căpețeli
  • căpețelile
genitiv-dativ singular
  • căpețeli
  • căpețelii
plural
  • căpețeli
  • căpețelilor
vocativ singular
plural
Intrare: căpiți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpiți
  • căpițire
  • căpițit
  • căpițitu‑
  • căpițind
  • căpițindu‑
singular plural
  • căpițește
  • căpițiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițesc
(să)
  • căpițesc
  • căpițeam
  • căpiții
  • căpițisem
a II-a (tu)
  • căpițești
(să)
  • căpițești
  • căpițeai
  • căpițiși
  • căpițiseși
a III-a (el, ea)
  • căpițește
(să)
  • căpițească
  • căpițea
  • căpiți
  • căpițise
plural I (noi)
  • căpițim
(să)
  • căpițim
  • căpițeam
  • căpițirăm
  • căpițiserăm
  • căpițisem
a II-a (voi)
  • căpițiți
(să)
  • căpițiți
  • căpițeați
  • căpițirăți
  • căpițiserăți
  • căpițiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițesc
(să)
  • căpițească
  • căpițeau
  • căpiți
  • căpițiseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpețea căpițea căpețeală

  • 1. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căpățan

etimologie:

  • Refăcut din căpețele (pluralul lui căpețel) + sufix -ea.
    surse: DEX '09 DEX '98

căpiți căpițit căpița

  • 1. rar A face căpițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630.
      surse: DLRLC
    • absolut Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • căpiță
    surse: DEX '09 DEX '98