18 definiții pentru căpețea căpițea căpețeală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpețeá2 sf [At: BIBLIA (1688), 67/2 / Pl: nct / E: căpețel] (Înv) Capitel.

căpețeá1 sf [At: ALECSANDRI, T. 397 / V: (reg) ~pățá, ~pățeá, ~pățeálă, ~țálă, ~lă, ~pițeálă / Pl: ~ele / E: căpețele (pll căpețel)] 1 (Reg) Căpici (1). 2 (Reg) Toată curelăria care se pune pe capul calului. 3 (Buc; îf -~ă) Broasca morii.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frîului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sînt prinse zăbalele. – Variante: căpițeá (ALECSANDRI, T. 397), căpețeálă s. f.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.

CĂPEȚEÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel

căpețea sf vz căpețea1

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea.

CĂPEȚEÁLĂ s. f. v. căpețea.

căpețeală f. pl. Mold. partea frâului sau căpăstrului ce se pune în cap și care, în loc de piele, e din sfoară țesută și împletită. [Derivat din căpețel].

căpițele f. pl. V. căpețeală: banu-s proprele, nici căpițele AL.

căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle, art. căpețélele

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPEȚEÁ s. (Transilv.) căpățan. (~ la frâu.)

CĂPEȚEA s. (Transilv.) căpățan. (~ la frîu.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpețeálă, căpețéli, s.f. (reg.) partea frâului sau a căpăstrului ce se pune pe capul calului.

Intrare: căpețea
căpețea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpețea
  • căpețeaua
plural
  • căpețele
  • căpețelele
genitiv-dativ singular
  • căpețele
  • căpețelei
plural
  • căpețele
  • căpețelelor
vocativ singular
plural
căpițea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițea
  • căpițeaua
plural
  • căpițele
  • căpițelele
genitiv-dativ singular
  • căpițele
  • căpițelei
plural
  • căpițele
  • căpițelelor
vocativ singular
plural
căpețeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpețea
  • căpețeala
plural
  • căpețeli
  • căpețelile
genitiv-dativ singular
  • căpețeli
  • căpețelii
plural
  • căpețeli
  • căpețelilor
vocativ singular
plural

căpețea căpițea căpețeală

  • 1. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căpățan

etimologie:

  • Refăcut din căpețele (pluralul lui căpețel) + sufix -ea.
    surse: DEX '09 DEX '98