2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călare [At: URECHE, ap. LET. II, 206/13 / Pl: ~ri, ~lări / E: ml caballaris, -rem] 1 sm (Înv) Călăreț (1). 2 a Încălecat pe cal sau pe alt animal ori pe un obiect. 3 av (Îe) A fi ~ A fi beat. 4 av (Îe) A fi ~ pe haidea (sau pe ciumag) A fi mereu gata de ducă, grăbit. 5 av (Îe) A fi ~ pe situație A fi stăpân pe situație. 6 av (Îlav) De (a) ~ Călărind. 7 av (Îal) Fără odihnă. 8 av (Îe) Nici ~, nici pe jos Nici așa, nici așa. 9 av Pe cal.

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, din fuga calului; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em.

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em.

CĂLÁRE adv. (Adesea în legătură cu verbele «a fi», «a ședea» sau cu verbe de mișcare) Încălecat pe cal, pe un alt animal sau, p. ext., pe un obiect. Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201. L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tar niței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14. În ziua aceea urcam, călare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333. Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54. Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. ◊ Fig. Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61. ◊ Loc. adv. De-a (sau de) călare sau de-a-n călarele = călărind, din fuga calului; fig. fără odihnă, fără răgaz. Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-n- căpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL- IOSIF, C. M. II 160. Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47. Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173. ◊ Expr. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gîndurile. Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. ◊ (Adjectival) Ei vin dinspre cătunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166. S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97. De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328. ♦ (Substantivat; învechit) Călăreț. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. – Forme gramaticale: pl. (adjectival și substantivat) călări; (în locuțiuni) călarele.

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris.

CĂLÁRE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris

călare adv. pe cal. [Cf. lat. CABALLARIUS, rândaș de cai].

căláre adj., pl. ắrĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare.

călắri2 av vz călare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căláre2 adj. m. și f., pl. călắri

căláre adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări

călare, -lări (un bărbat călare, o femeie călare, doi bărbați călări, două femei călări; umblă călare).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreț.

CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.

CĂLARE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. ecvestru. (O statuie ~.)

călare s. v. CAVALERIST. CĂLĂREȚ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căláre adj.1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.

arată toate definițiile

Intrare: călare
călare1 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • călare
călare2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A93)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călare
  • călarele
  • călare
  • călarea
plural
  • călări
  • călării
  • călări
  • călările
genitiv-dativ singular
  • călare
  • călarelui
  • călări
  • călării
plural
  • călări
  • călărilor
  • călări
  • călărilor
vocativ singular
plural
Intrare: Călare
Călare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Călare

călare

  • 1. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, prin extensiune, pe un obiect.
    surse: DEX '09 DLRLC 10 exemple
    exemple
    • Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201.
      surse: DLRLC
    • L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tarniței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14.
      surse: DLRLC
    • În ziua aceea urcam, călare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333.
      surse: DLRLC
    • Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54.
      surse: DLRLC
    • Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61.
      surse: DLRLC
    • Ei vin dinspre cătunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. 370.
      surse: DLRLC
    • Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166.
      surse: DLRLC
    • S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie De(-a) călare = călărind, din fuga calului.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152.
        surse: DLRLC
      • La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL- IOSIF, C. M. II 160.
        surse: DLRLC
      • Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie figurat De(-a) călare = fără odihnă.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.4. expresie A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gândurile.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea).
      surse: DEX '09 DLRLC
    • exemple
      • Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148.
        surse: DLRLC

etimologie: